Slovenia va creşte cheltuielile pentru apărare la doar 2% din PIB în acest an și va aloca 3% până în 2030, în pofida acordului recent al statelor membre NATO de a stabili un obiectiv de 5% până în 2035, a anunţat premierul liberal Robert Golob.
„Am ajuns la un acord conform căruia aliații vor insista și vor propune 5%, dar adevăratul angajament al Sloveniei va fi doar în cadrul rezoluției deja confirmate de parlamentul național”, a explicat Golob, după ce a discutat luni seară această chestiune cu partenerii săi din coaliția tripartită, potrivit agenției de știri slovene STA.
Parlamentul sloven a adoptat o rezoluție la începutul lunii iunie care prevede o creștere a cheltuielilor pentru apărare la 2% din PIB în acest an și la 3% până în 2030, însă acordul membrilor NATO din 22 iunie a atras critici dure din partea partenerilor de coaliție ai lui Golob.
Coaliția tripartită, formată din Mișcarea pentru Libertate a lui Golob, Partidul Social Democrat și Stânga, s-a întâlnit luni seară după o dispută aprigă legată de solicitarea NATO de a crește cheltuielile la 5%.
Stânga, pentru care creșterea cheltuielilor militare și apartenența la NATO sunt teme importante, a promis că va rezista oricărei încercări de a atinge 5%, în timp ce social-democrații au exprimat îngrijorări similare.
Anul trecut, Slovenia a cheltuit 1,37% din PIB pentru apărare, conform cifrelor oficiale ale NATO, puțin mai mult decât în anii precedenți, și a fost una dintre cele zece state membre ale alianței care nu au atins obiectivul de 2%, în vigoare la acea dată.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News