Skip to content
Politică Republica Moldova

După Valea Iordanului, Netanyahu promite şi anexarea teritoriilor Kiryat Arba şi Hebron

nuevospapeles.com

Pentru prima oară premierul Benjamin Netanyahu a spus că dacă, marţi, va fi reales, el va anexa Kiryat Arba şi regiunile evreieşti din Hebron.

Discutând cu Efi Triger în cadrul emisiunii „Bună dimineaţa” a Postului de Radio al Armatei, Netanyahu a mers chiar mai departe decât cum o făcuse cu 11 zile în urmă, atunci când vizitase Hebronul şi rostise o alocuţiune istorică la Mormântul Patriarhilor.

La acea vreme, mulţi se aşteptau ca el să se folosească de prilej pentru a-şi anunţa intenţia de a impune suveranitatea israeliană în oraşul în majoritate palestinian sau cel puţin în 3% din suprafaţa oraşului, acolo unde se află Mormântul şi secţiunea locuită de comunitatea evreiască. Anterior, el nu mai făcuse o asemenea promisiune.

Luni dimineaţă, cu numai o zi înaintea alegerilor, Triger l-a întrebat: „Kiryat Arba şi teritoriul evreiesc din Hebron vor fi anexate?

Netanyahu a răspuns: „Bineînţeles. Ele vor face parte din Israel. Dar îmi trebuie un mandat ca să pun planul în aplicare„.

Prezent la Postul de Radio al Armatei, el a spus că a vorbit cu preşedintele SUA, Donald Trump, despre planul vizând suveranitatea aşezărilor din Cisiordania.

I-am spus lui Trump că intenţionez să impun suveranitatea în toate aşezările, inclusiv asupra unor clădiri, asupra teritoriilor din jur şi asupra tuturor aşezărilor care sunt importante pentru securitatea sau pentru perspectiva patrimonială israeliană„, a spus Netanyahu.

Săptămâna trecută, Netanyahu şi-a dezvăluit planul de a anexa Valea Iordanului şi regiunea Megilot de pe malul Mării Moarte. El a spus că va face asta unilateral de îndată ce se va forma noul guvern şi le-a cerut celor care îi sprijină planul să îl voteze, scrie hotnews.ro.

În acelaşi timp, el a mai spus că va impune suveranitatea asupra tuturor aşezărilor din Cisiordania, dar o va face pe cât posibil ţinând cont şi de planul de pace al lui Trump.

Duminică, Netanyahu a ţiut o şedinţă de guvern pe Valea Iordanului, în cursul căreia a discutat despre planurile sale de suveranitate legate de această zonă. La aceeaşi şedinţă, guvernul a aprobat înfiinţarea unei noi aşezări pe Valea Iordanului, care se va numi Mevo’ot Yericho.

Netanyahu a vorbit despre toate planurile sale vizând suveranitatea Văii Iordanului, dar fără să ofere detalii precise. El a mai promis în trecut să impună suveranitatea şi în zona E1 din Ma’aleh Adumim. Timp de 25 de ani, presiunile SUA au împiedicat ridicarea unor construcţii în regiunea Ma’aleh Adumim.

Palestinienii pretind că zona cuprinsă între Ierusalim şi Marea Moartă, inclusiv Valea Iordanului, este esenţială pentru viitorul stat palestinian. Dar ei au avut succes mai ales în a convinge SUA că zona E1 este un teritoriu esenţial pentru statul lor. Netanyahu a promis şi în trecut că va ridica acolo nişte construcţii, dar nu a făcut-o niciodată.

Acum, în ultimele zile de dinaintea alegerilor, el a vorbit şi despre suveranitatea zonei E1 laolaltă cu cartierul evreiesc din Hebron, răspunzând astfel dorinţelor exprimate de alegătorii de dreapta. ​(Articol de Gil Hoffman şi Tovah Lazaroff)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *