„E cea mai supravegheată piaţă din România. Suntem cu ochii pe ei şi ei ştiu asta”. Anunț de la Consiliul Concurenței

Sursă foto: consiliulconcurentei.ro
Sursă foto: consiliulconcurentei.ro

Consiliul Concurenţei monitorizează constant şi „atent” situaţia preţurilor şi modul în care se comportă comercianţii de carburanţi, în contextul conflictului militar din Orientul Mijlociu şi al blocadei din Strâmtoarea Ormuz. „Această piaţă a carburanţilor este cea mai supravegheată din România. Noi suntem oricum cu ochii pe ei şi ei ştiu asta, pentru că au mai primit amenzi”, au declarat pentru News.ro reprezentanţi ai instituţiei.

În ultimele 48 de ore, preţul benzinei şi al motorinei la pompă a crescut cu aproximativ 15 bani pe litru, depăşind pragul de 8 lei în multe benzinării din ţară, aceasta fiind prima scumpire semnificativă de la începutul războiului din Iran.

„Noi îi monitorizăm în mod constant şi cu foarte mare atenţie dacă se înţeleg să crească preţurile sau dacă unul dintre ei abuzează de o poziţie dominantă şi creşte preţul prea mult, în timp ce ceilalţi sunt de bună-credinţă. Această piaţă legată de carburanţi este cea mai monitorizată, supravegheată din toate câte există în România. Deocamdată, variaţia preţurilor nu este foarte mare. Noi suntem oricum cu ochii pe ei, iar ei ştiu asta, pentru că i-am mai sancţionat cu amenzi”, au declarat pentru News.ro reprezentanţi ai instituţiei.

Potrivit surselor citate, deocamdată, barilul este la 80 şi ceva de dolari, deci variaţia nu este foarte mare, aşa încât nu se ştie cum evoluează războiul şi ce se va întâmpla pe termen scurt.

„Eventuale probleme ar putea să apară în măsura în care preţul carburanţilor ar depăşi pragul critic de 10 lei, dar acest lucru se va întampla într-un timp mai lung şi dacă o să dureze foarte mult acest conflict, întrucât deocamdată toată lumea are nişte stocuri. (…) În Germania, a trecut de 2 euro, deci la noi creşterea nu este chiar atât de mare, ci se păstrează în nişte limite”, au mai precizat reprezentanţii Consiliului Concurenţei.

În România, preţurile carburanţilor sunt influenţate în principal de evoluţia cotaţiilor internaţionale ale petrolului şi ale produselor petroliere rafinate, dar şi de nivelul taxelor, accizele şi TVA reprezentând o parte semnificativă din preţul final plătit la pompă.

Analiştii avertizează că, în cazul în care tensiunile din regiune vor continua să determine creşterea preţului petrolului, scumpirile carburanţilor ar putea continua.
Luni, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, afirma, în legătură cu apariţia unor zvonuri privind creşterea preţului la combustibil în contextul războiului din Iran, că nu există niciun motiv ca preţul la pompă să ajungă 10 lei din cauza speculei. Ivan mai spunea că statul este în alertă şi că România are „rezerve suficiente, inclusiv din rezerva statului, pentru cel puţin 90 de zile”.

„Atât Consiliul Concurenţei, cât şi ANAF şi ANPC se ocupă în mod corect pentru verificarea aplicării legii, pentru evitarea situaţiei de speculă în acest moment în care se poate invoca conflictul internaţional din Orientul Mijlociu, pentru a creşte artificial preţul la pompă. Noi ne ocupăm de acest lucru. Se ocupă toate instituţiile de acest lucru în momentul în care au şi echipe în teren, dar au şi echipe care verifică documente, preţul de achiziţie şi sunt cu ochii pe acest subiect”, avertiza Bogdan Ivan.

Citește mai mult AICI.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: