Ministerul Finanțelor introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relația între companii și consumatorii finali (B2C), scrie instituția azi într-un comunicat. Un proiect de OUG este pus în dezbatere pe site-ul Finanțelor.
Ministerul Finanțelor propune, printr-un proiect de act normativ, modificări și completări:
în domeniul gestionării și implementării sistemului național privind factura electronică RO e-Factura
al aparatelor de marcat electronice fiscale
excluderea accizelor din procedura de restructurare a obligațiilor bugetare
În ceea privește sistemul național RO e-Factura
”La nivelul UE este în discuție introducerea facturării electronice obligatorii, bazat pe standardul european, atât în relația B2B, cât și în relația B2C, astfel că această măsură creează premisele pentru implementare. În contextul digitalizării ANAF, informațiile cuprinse în aceste facturi sunt necesare pentru reflectarea cât mai exactă în decontul precompletat RO e-TVA a operațiunilor economice realizate de persoanele impozabile. Introducerea acestei măsuri nu generează nicio obligație pentru persoanele fizice, însă va asigura în viitor posibilitatea persoanelor fizice de a accesa toate informațiile raportate de furnizori. Pentru noi este un instrument vital în lupta cu evaziunea fiscală și implicit pentru capacitatea Guvernului de a finanța investițiile în serviciile publice esențiale”, a transmis ministrul Marcel Boloș.
Asociațiile, fundațiile și agricultorii persoane fizice care aplică regimul special pentru agricultori vor fi exceptați temporar de la utilizarea sistemului RO e-Factura până la 30 iunie 2025, în vederea adaptării la sistem. Aceștia vor avea posibilitatea de a opta pentru utilizarea sistemului înainte de această dată, devenind obligatoriu pentru toate aceste categorii începând cu 1 iulie 2025.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News