E oficial: Mandorlini, dat afară de CFR Cluj. Mutu îl usucă de bani pe patronul Nelu Varga

Sursa: Facebook

După înfrângerea cu FC Botoșani, Nelu Varga, patronul lui CFR Cluj, a anunțat că Andrea Mandorlini nu va mai fi antrenorul echipei. Însă termenii despărțirii au durat trei zile pentru a fi puși la punct, astfel că Adrian Mutu a avut de așteptat ca să-și intre în pâine la gruparea ardeleană.

Astăzi a fost oficializată demiterea italianului, după doar jumătate de an petrecut în Gruia. Pe pagina oficială de Facebook, ardelenii i-au transmis un mesaj de mulțumire tehnicianului italian.

”Mulțumim pentru tot, Andrea Mandorlini! Conducerea clubului CFR 1907 Cluj și antrenorul Andrea Mandorlini au ajuns la un acord privind încetarea colaborării.

Revenit în Gruia după aproape 13 ani, tehnicianul a stat pe banca echipei noastre pentru 27 de partide, perioadă în care a bifat, în toate competițiile, 11 victorii, 9 egaluri și 7 înfrângeri. Suntem recunoscători pentru munca sa neîntreruptă depusă la CFR Cluj, dar și pentru seriozitatea cu care și-a desfășurat mereu activitatea! Grazie, Mister!”, au scris cei de la CFR Cluj.

Acum se poate vorbi despre preluarea echipei de noul antrenor, Adrian Mutu, care va conduce încă de astăzi antrenamentele celor de la CFR Cluj. Fostul tehnician al Rapidului și al lui Neftchi Baku a negociat un contract beton, urmând a avea un salariu-record în Superliga României: el și staff-ul său vor încasa lunar la Cluj 35.000 de euro în total, scrie Fanatik. În Giulești, Mutu era plătit cu 12.000 de euro pe lună.

Adrian Mutu va semna cu CFR Cluj un contract pe un an și jumătate, cu opțiune de prelungire pe încă un sezon. El și va avea ca obiectiv să prindă unul dintre primele două locuri și să califice echipa în cupele europene.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: