Skip to content
Societate

E oficial – Radu Mazăre se însoară în puşcărie

Penitenciarul Rahova a aprobat cererea fostului primar al Constanței, Radu Mazăre, de a se cununa cu iubita sa, a spus fratele fostului edil, Mihai Mazăre. Data urmează să fie fixată în funcție de disponibilitatea Primăriei Sectorului 5.

Mihai Mazăre, fratele lui Radu Mazăre, a declaratcă Penitenciarul Rahova a aprobat cererea lui Radu Mazăre de a se cununa civil cu iubita sa, Roxana Mihalache. Mazăre a fost informat miercuri la prânz că solicitarea i-a fost acceptată.

Ei au aprobat să se poată ține ceremonia, data va fi fixată în funcție de disponibilitatea Primăriei Sectorului 5, când vor avea ei disponibil un ofițer de stare civilă”, a precizat Mihai Mazăre.

Potrivit legii, numărul maxim de persoane care poate participa la un astfel de eveniment este de 10. „Familiile și atât. Și nu ajung toți membrii doritori”, a mai spus fratele fostului primar, conform digi24.ro.

O comisie a Penitenciarului Rahova a decis, după ce ce s-a încheiat perioada de carantină pentru Radu Mazăre, ca fostul primar al Constanței să rămână în această unitate de detenție, în regim închis, până în anul 2021. Fostul edil se află în celulă cu trei persoane, doi cetățeni de origine turcă și un român.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *