E oficial: Toni Greblă a fost revocat de la conducerea AEP

Sursa foto: INQUAM Photos / Octav Ganea

Parlamentul, într-un plen comun al Camerei Deputaților și Senatului, a stabilit revocarea președintelui Autorității Electorale Permenente, Toni Greblă. Conform unui raport al Curții de Conturi, Greblă și-a mărit indemnizația lunară cu nerespectarea legii și a închiriat un sediu pentru funcționarea Biroului Electoral Central fără a fi nevoie. Astfel de acuzații i-au fost aduse încă de anul trecut, înainte de alegerile prezidențiale, dar propunerea de revocare a venit abia recent. 

Până la numirea unui nou președinte, vicepreședintele Zsombor Vajda va îndeplini atribuțiile funcției de președinte al AEP.

Schimbarea lui Toni Greblă vine în contextul în care premierul Ciolacu susține că alegerile din 2024, inclusiv cele prezidențiale, care au fost anulate de Curtea Constituțională, au fost organizate ”impecabil”.

Conducerea Camerei Deputaților arată că Toni Greblã, în luna martie 2023, la 2 zile după ce a fost numit în această funcție, și-a stabilit indemnizația lunară cu nerespectarea legii, prin raportare la nivelul salariului minim brut în plată la data numirii (3.000 lei) deși indemnizațiile erau înghețate la nivelul cuantumului de 2.080 lei, valoarea sumelor încasate necuvenit pentru anii 2023 – 2024, fiind constatatã si stabilitã de către auditul Curții de Conturi a României.

Astfel, au fost efectuate plăți necuvenite în sumă de 118.830 lei, arată Curtea de Conturi.

Conducerea Camerei Deputaților mai arată că în anul 2024, deți exista un contract de sediu încheiat pentru funcționarea Biroului Electoral Central, amplasat în strada Eugeniu Carada nr. 1-3, ”președintele Autorității Electorale Permanente a mutat sediul Biroului Electoral Central, într-o altă locație, prin încheierea unui nou contract, grevând suplimentar bugetul Autorității Electorale Permanente și implicit bugetul de stat”.

”Domnul Toni Greblă a dat dovadã, prin declarațiile publice și acțiunile din ultima perioadă, de o conduită incompatibilă cu funcția pe care o exercită, aducând atingere imaginii și prestigiului Autorității Electorale Permanente”, mai arată conducerea Camerei Deputaților.

În ce privește salariul necuvenit, Toni Greblă a explicat chiar anul trecut, înainte de prezidențiale, că ar fi fost vina fostei conduceri a AEP.

”În ziua în care am venit președinte la Autoritatea Electorală Permanentă am semnat niște ordine care sunt absolut normale pentru orice fel de activitate, respectiv pentru cei care au specimen de semnătură în bancă și sunt împuterniciți să semneze documente în relația cu băncile, alte câteva tipuri de ordine care privesc activitatea curentă, inclusiv stabilirea indemnizației președintelui Autorității Electorale Permanente.

Mi-a fost adus, cum mi-au fost aduse și celelalte ordine, având pe spate cinci semnături ale șefilor direcțiilor respective: Direcția Juridică, Direcția de Resurse Umane, Direcția Financiară și ordinul contrasemnat de secretarul general al Autorității Electorale Permanente. Făcuseră o interpretare în sensul în care indemnizațiile demnitarilor erau înghețate la nivelul anului 2019, iar textul prevedea o normă care zicea: ”cu condiția să-și desfășoare același fel de activitate în aceleași condiții”. Secretarul general și colegii mei, ceilalți care dispuneau, au interpretat în sensul în care eu veneam din altă activitate și că acea prevedere nu mi s-ar aplica, motiv pentru care au stabilit nivelul salariului, fără să țină cont de această înghețare a salariului minim la nivelul anului 2019”, spunea Greblă.

Acesta mai arăta că după ”consultarea” Curții de Conturi, a semnat un angajament de plată, prin care în următoarele luni i-au fost reținute diferențele de bani.

Citește mai mult AICI

 

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: