Skip to content
Social

Ecaterina Andronescu vine cu soluții împotriva plagiatului: Școlile doctorale de la SRI și Poliție ar trebui închise

Huff.ro

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, vine cu noi propuneri. Aceasta este de părere că școlile doctorale de la SRI și Poliție ar trebui închise deoarece s-au descoperit mai multe cazuri de plagiat.

45 din cele 85 de teze de doctorat susținute la Academia SRI sunt plagiate. 40 de teze și le-au reclamat singuri la CNATDCU. La Academia de Poliție sunt în analiză 55 de teze cu suspiciune de plagiat, informează PressOne.

Întrebată dacă aceste două școli doctorale pot primi acreditare pentru a mai funcționa, Andronescu a răspuns:

Aici exprim un punct de vedere personal, pentru că ARACIS-ul trebuie să vină și să spună analizând fiecare criteriu. Mie mi se pare inacceptabil ca o astfel de școală să mai funcționeze, în condițiile în care au asemenea situații. Eu am spus ce aș face eu, dar nu eu dau verdictul, ci ARACIS. Pe vechea metodologie, plagiatul nici nu era luat în considerare. Era bine?Toate tezele sunt verificate pentru similitudine, iar dacă nu avem o formă de verificare, ce pretenții să mai avem?”.

Ministrul a insistat că, pe criteriile noii metodologii, cele două școli doctorale categoric nu mai pot funcționa, informează b1.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *