Skip to content
Economie

Economia SUA a scăzut în mod neaşteptat în primul trimestru, cu 1,4%

news.ro

Produsul Intern Brut al Statelor Unite a încetinit în mod neaşteptat în primul trimestru, cu un declin anualizat de 1,4%, marcând o inversare bruscă pentru o economie care a înregistrat cea mai bună performanţă din 1984, a raportat joi Departamentul de Comerţ, transmite CNBC.

Rata de creştere negativă a ratat chiar şi estimarea modestă a Dow Jones, privind o creştere de 1% pentru primul trimestru.

În ciuda datelor dezamăgitoare, pieţele au acordat puţină atenţie raportului, acţiunile şi obligaţiunile fiind în mare parte în creştere pe Wall Street.

O parte din scăderea PIB-ului a provenit din factori care probabil se vor inversa mai târziu în cursul anului, crescând speranţa că SUA vor evita o recesiune.

”În retrospectivă, acesta ar putea fi văzut ca un raport esenţial. Ne reaminteşte de realitatea că creşterea a fost grozavă, dar lucrurile se schimbă şi nu vor fi atât de grozave în viitor”, a spus Simona Mocuţă, economist şef la State Street Global Advisors.

O multitudine de factori au conspirat să compenseze creşterea în primele trei luni ale anului 2022, care a căzut de la un nivel foarte ridicat, în urma ccreşterii de 6,9% cu care s-a încheiat anul trecut.

Creşterea numărului de infecţii cu Covid-omicron la începutul anului a împiedicat activitatea în general, în timp ce inflaţia a accelerat la un nivel nemaivăzut de la începutul anilor 1980 şi invazia rusă a Ucrainei au contribuit, de asemenea, la stagnarea economică.

Preţurile au crescut brusc în timpul primului trimestru, deflatorul indicelui preţurilor PIB crescând cu 8%, după o creştere de 7,1% în T4.

O decelerare a investiţiilor private în inventar a afectat creşterea, după ce a contribuit la propulsarea PIB-ului în a doua jumătate a anului 2021. Alte restricţii au venit din cauza exporturilor şi a cheltuielilor guvernamentale de stat, federale şi locale, precum şi din creşterea importurilor.

O scădere de 8,5% a cheltuielilor pentru apărare a fost un factor negativ deosebită, reducând cu o treime de punct procentual rezultatul PIB-ului.

Dar cheltuielile de consum, care reprezintă aproximativ două treimi din economie, au rezistat destul de bine în trimestrul respectiv, crescând cu 2,7%, deoarece inflaţia a menţinut presiunea asupra preţurilor.

Cu toate acestea, deficitul comercial în creştere a contribuit la reducerea cu 3,2 puncte procentuale din creştere, deoarece importurile au depăşit exporturile, informează news.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *