Skip to content
Opinii & Analize

Economic, despre scrisoarea anti-Dragnea, despre puciuri în PSD și despre liniile de business

" "

,,Îi invit să îmi numere ouăle’’ declara la un moment dat, arogant, fostul Președinte al PSD, Adrian Năstase nebănuind că singurul interes real pentru o astfel de operațiune matematică, deloc complexă, ar fi putut fi manifestat eventual de cei care îi,,pomeneau rudele decedate al pe line maternă’’, în curtea de la Rahova, acolo unde a ajuns în cele din urmă după ce s-a crezut infailibil.

,,Ce-ați fi fost voi dacă n-aș fi fost eu?’’, este o celebră întrebare retorică a fostului Președinte al României, Ion Iliescu, rejectat de la candidatura la șefia PSD după finalizarea ultimului mandat de Președinte, candidatură posibilă în urma unui puci împotriva lui Adrian Năstase, beneficiar al puciului fiind, în cele din urmă, Mircea Geoană.

" "
" "

,,Nici nu mai știu câți mai suntem’’ răspundea la un moment dat Mircea Geoană, președinte al PSD, la rândul lui îndepărtat de la conducerea PSD, în urma unui puci în care beneficiar a fost ex-șeful său de campanie, Victor Ponta, cel care a mărturisit că și-a trădat candidatul, votând cu Crin Antonescu și nu cu Mircea Geoană.

,,La prezidențiale, în campanie voi sta și voi mânca popcorn’’ declara la rândul lui pucistul Victor Ponta, hoț de cuvinte, îndepărtat la rândul lui, de către aceiași care l-au susținut în traseul său dubios de pe străzile Parisului până la poziția de Președinte PSD, Premier și chiar candidat la Prezidențiale, beneficiarul puciului fiind atunci nu Rovana Plumb, nu Ecaterina Andronescu, ci Liviu Dragnea.

,,Funcția de Președinte PSD nu se ia cu japca și nu se tranzacționează’’ a declarat la rândul lui actualul Președinte PSD, care e acum subiectul unui puci și pare să fie singurul dintre șefii supremi PSD care să se fi înșelat. Ar fi părut foarte determinat dacă spunea că ,,funcția de Președinte PSD nu se mai ia cu japca’’ pentru a nu da avânt celor care arată că după șefia lui Adrian Năstase, funcția de Președinte PSD a fost luată tot timpul,,cu puciul’’, cu alte cuvinte, cu japca și că s-a tranzacționat, dovadă fiind și facerea guvernului de către Victor Ponta cu avizul nașului său, Liviu Maior, director SRI.

Dintre toate afirmațiile/întrebările de mai sus, una singura va trece testul timpului și universalității, restul fiind doar gargară. Este vorba despre întrebarea retorică a lui Ion Iliescu, al cărei răspuns este valabil pentru toți beneficiarii puciurilor de la șefia PSD. Încă poate să o adreseze și Liviu Dragnea, epigonic, chiar celor care  îl contestă acum: ,,Ce-ați fi fost voi, dacă n-aș fi fost eu’’?

Ar fi ajuns doamna Gabriela Firea, cea care deschide scrisoarea ,,grupului de inițiativă’’ primar general al Capitalei? Înclin să cred că nu ci mai degrabă ar fi rămas un obscur dar vocal parlamentar apărut intempestiv pe listele PSD, eu întrebându-mă și acum care sunt rezultatele ,,certei’’ cu Traian Băsescu în urma investigațiilor din comisia NANA privind creditul de la CEC Bank.

În acest context nu pot să nu remarc lipsa de determinare într-o chestiune mult mai importantă pentru că este omenească a Gabrielei Firea (a cărei primă poziție în administrația publică, cu mult timp în urmă, se datorează fostului informator al Securității ,,Manole’’, cunoscut și ca Mugur Isărescu).

Chestiunea la care mă refer este șantajul pe care fostul lucrător de la Anvers, Traian Băsescu, l-ar fi făcut la adresa doamnei Firea și anume că e posibil ca într-o zi să nu își mai găsescă soțul acasă. Determinarea doamnei Firea s-a transformat în căderea la pace cu Traian Băsescu prin retragerea plângerii. Jalnică determinare. La fel ca și în cazul Nana. Dealtfel supărarea inițială a doamnei Firea, că nu poate să își onoreze promisiunile făcute bucureștenilor din cauza lui Liviu Dragnea, este exact textul lui Traian Băsescu de pe vremuri, care a cerut un Consiliu la București, iar când l-a primit, s-a cărat la Cotroceni, de unde a supervizat încheierea unor protocoale ticăloase între SRI și instituțiile din justiție și întărirea unor linii de business nelegitime, la scutul protocoalelor. Țin minte că am avut un singur comentariu atunci când Elena Băsescu și-a unit destinele cu băiatul lui Bebe Ionescu, prin taina căsătoriei: ,,pare mai degrabă o fuziune de linii de business decât o căsătorie din dragoste’’. Între timp au divorțat.

Privind temele economice avansate de doamna Firea îmi dau seama exact și care este al doilea scop (despre primul scop, la final) al supărării doamnei Firea: doamna Firea ar fi vrut să fie ministru al Transporturilor, ca Băsescu, poziție din care putea nestingherit să facă centura capitalei și să modernizeze metroul, pe care își dorește ca primar să le facă, dar nu poate, din cauza lui Dragnea.

E drept, ca ministru al Transporturilor nu mai putea să nu achiziționeze, prin licitație, autobuze de la turci pentru București. Iar influența lui Dragnea în PSD a făcut-o doar candidat la Primar General. Pentru că nici măcar Dragnea și nici măcar doamna Firea nu s-a făcut singură primar, ci lipsa unor contra-candidați, reali, ceea ce a favorizat-o pe doamna Firea. Mai țineți minte jocul operativ cu Marin Munteanu candidat al PNL? Detalii aici

Din acest punct de vedere (și aici opinez primul scop al supărării doamnei Firea), așa cum am spus și la TVR în urmă cu o săptămână., pare mai degrabă o ceartă între liniile de business centrate pe București-Ilfov și linia de business Teleorman-Slatina.

Ce-ar fi fost al doilea inițiator, domnul Țuțuianu dacă nu ar fi fost Liviu Dragnea? Probabil că ar fi rămas un purtător de cuvânt informal al SRI-ului condus operativ de către Florian Coldea, postură incompatibilă din cea oficială de președinte al Comisiei de Control SRI. Mai ține minte cineva că domnul Țuțuianu a fost și ministru al apărării? Ar fi ajuns în poziția din care semnează acum ca ,,vicepreședinte al Senatului’’ dacă nu cădea la pace cu Liviu Dragnea?

Dintre cei 3 inițiatori semnatari, doar pe domnul Paul Stănescu, nu îl cunosc personal, dar nu pot să nu remarc că după ce inițial l-ar fi avertizat pe domnul Dragnea că va ajunge la pușcărie și că se intenționează înlocuirea lui, a ajuns domnia sa să în postura subiectului unei cereri de redeschidere a urmăririi penale. Apoi a re-evaluat necesitatea înlăturării lui Dragnea, fiind chiar semnatar al scrisorii în numele comitetului de inițiativă. Ce-ar fi fost domnul Stănescu dacă nu ar fi fost Liviu Dragnea Preșdinte PSD? Ar fi fost vicepremier, calitate din care semnează scrisoarea?

Este caraghios că scrisoarea este susținută inclusiv de persoane precum Sorin Grindeanu sau Mihai Tudose, în condițiile în care în textul scrisorii se regăsește: ,,Modul în care au fost desemnaţi cei trei candidaţi la funcţia de Prim-Ministru şi membrii Guvernului, fără niciun set valid de criterii necesare pentru o guvernare performantă, a adâncit conflictele latente din partid şi a generat neîncredere în rândul alegătorilor.’’. În traducerea mea – a perturbat liniile de business. Nimic despre faptul că urmare a revocării celor desemnați, Dragnea a avut curajul să scoată SRI din guvern. Este caraghios și că este propusă de ,,inițiatori’’, ca președinte interimar al PSD, doamna Viorica Dăncilă, întrucât, nu-i așa, desemnarea domniei sale ca premier a urmat același traseu ca și Grindeanu și Tudose, cu diferența notabilă că doamna Dăncilă nu a avut avizul SRI, pe care l-a și desfințat, spre deosebire de Grindeanu și Tudose.

Este caraghios cum ,,inițiatorii’’ condamnă ,,promovarea în Guvern, Ministere, Agenţii, alte instituţii publice a unor persoane cu evidente carenţe profesionale, incapabile să comunice corect, argumentat, pe temele guvernării.’’ în condițiile în care Grindeanu și-a acceptat condiția când a fost numit ca șef de Agenție, Țuțuianu poate fi considerat drept mituit cu poziția de vicepreședinte al Senatului sau Paul Stănescu chiar a acceptat din start acest mod și a împărțit poziția de vicepremier cu Viorel Ștefan, fost ministru, incompetent, al finanțelor publice.

Dar cel mai caraghios este trecerea de la o stare la o cu totul altă stare, diametral opus, la doar câteva paragrafe distanțp. Într-un acces de sinceritate, domnul Țuțuianu și ceilalți inițiatori ai scrisorii se declară obosiți despre discuția privind imixtiunea serviciilor în justiție ,, Agenda publică a fost acaparată de teme precum Corupţia, schimbările din Justiţie, „Statul Paralel”, de protocoalele de colaborare cu SRI, care au acoperit, în planul dezbaterii publice, rezultatele guvernării în domeniile economic şi social.’’.

Câteva paragrafe mai încolo, aceiași inițiatori susțin ,, condamnarea cu fermitate şi luarea tuturor măsurilor pentru împiedicarea imixtiunii serviciilor secrete sau a grupurilor de interese ilegitime în actul de justiţie, care trebuie să se înfăptuiască imparţial, cu respectarea strictă a Constituţiei şi a legilor în vigoare.’’. Adică să fie condamnat în tăcere? Din priviri? Printr-o încruntare din sprânceană?

Este vreun guvern care să fi acționat mai ferm (nu să condamne din vorbe) această reală imixtiune, care încă există prin faptul că rețelele create în justiție la scutul SRI, se încăpățănează, și după denunțarea protocoalelor, să își bată joc de statul de drept?

Repet, principala realizare a cabinetului Dăncilă este scoatarea SRI din actul de guvernare și denunțarea, ulterior, în mandatul acestui guvern cu ministru al justiției Tudorel Toader, a protocoalelor ticăloase încheiate de SRI prin care subordonau justiția și alte autorități ale statului, inclusiv Guvernul.

Și apropos de realizări economice, citează ,,inițiatorii’’ în debutul scrisorii: ,, Partidul Social Democrat guvernează România de 1 an şi 9 luni, cu rezultate economice pozitive. Toţi indicatorii atestă o creştere economică sustenabilă, un nivel record al veniturilor statului, o îmbunătăţire a absorbţiei fondurilor europene. Au crescut salariile, pensiile, ajutoarele sociale şi subvenţiile pentru agricultori. Avem cel mai mare număr de salariaţi din ultimii 20 de ani, cel mai redus nivel al şomajului etc.’’. Înclin să cred că, atunci când guvernul a fost condus de Grideanu sau Tudose, cu aviz SRI, nu PSD a guvernat România.

Ceea ce omit inițiatorii scrisorii este că acest ,,rezultate pozitive’’ au fost făcut exclusiv pe datorie, datoria publică guvernamentală aflându-se la un nivel fără precedent. Creșterea economică nu este sustenabilă (decelerează, dobânzile cresc), veniturile ,,record’’ ale bugetului sunt generate de supra-taxare, majorarea nesustenbilă și fără restructurare a salariilor bugetarilor distorsionează greu remediabil mediul privat, sumelor de investiții ale companiilor publice au fost confiscate ca și ,,dividende’’ speciale, au fost introduse impozite pe venituri inexistente și cu toate acestea, nu sunt deajuns, întrucât cheltuielile statului sunt la un record ȘI MAI MARE. ,,Și mai fără precedent’’.

Iar faptul că politica economică este nesustenabilă este reliefat și din breaking-news-ul economic inclus în scrisoarea inițiatorilor. După ce tocmai au trecut prin OUG o rectificare bugetară făcută pe un PIB inventat și pe venituri inventate, ,,inițiatorii’’ scrisorii dau știrea, la punctul 16 al misivei:

,,Pregătirea corespunzătoare a rectificării bugetare din luna noiembrie’’. Iar breaking news-ul este că urmează ÎNCĂ o rectificare, la mai puțin de 2 luni de la precedenta. Ceea ce arată că veniturile nu se încasează așa cum este nevoie iar cheltuielile au explodat. La fel ca și datoria publică.

De aceea tind să cred că scopul puciului împotriva lui Liviu Dragnea, a cărui principală vulnerabilitate este politica economică pe datorie și nu că folosește funcțiile pentru a negocia (dacă prin negociere a reușit să mai fie condamnat încă o dată …) a fost accelerat de iminenta slobozire a domnului Augustin Lazăr, ultima verigă a grupului operativ central în baza protocolului ticălos din 1998 încheiat la inițiativa lui Valeriu Stoica de SRI, SIE, Ministerul Justiției, SIPA și alții. Adică exact despre aflarea ,,genezei protocoalelor’’ la care se referea Rudolph Giuliani.

Înclin să cred că, deși promovează o politică economică foarte proastă și nesustenabilă (pe care inițiatorii puciului o aplaudă) Liviu Dragnea a fost mai curajos în ceea ce privește revenirea serviciilor în matcă decât Iliescu, Constantinescu și Iohannis la un loc.

Indiferent de motivele care l-au mânat în luptă, eu considerând că principalul motiv este acela că a învățat din experiența foștilor Președinți PSD, că aceia care fac pace cu sistemul, sfârșesc prin a fi executați de către el. Popular spus: ,,securistu’ te ajută și apoi te execută’’. Nu uitați că, inițial, dosarul Teldrum a fost clasat de DNA și redeschis doar după ce Comisia Europeană (OLAF) a sesizat indiciile de fraudă. Dacă nu ar fi existat clasarea inițială de la Teldrum, pentru că s-a împiedicat DNA-ul, acum am fi știut deja dacă Liviu Dragnea este sau nu beneficiarul real al fraudelor companiei telelormănene. Iar dacă el este (poate că este) nu ar mai fi fost nevoie de scoatarea lui din joc prin condamnarea pentru o găinărie (din punctul de vedere motivarea deciziei din primă instanță a ICCJ este extrem de subțire) și mai ales de revolta ,,inițiatorilor’’.

În concluzie, cine beneficiază de această ciocnire între linia de business București-Ilfov și lina de business Teleorman-Slatina al cărei act material este scrisoarea celor 3 inițiatori? Indiscutabil cei care au interesul ca reformarea statului de drept să fie doar vopsită, aparentă, iar în spatele reformării, rețelele mafiote create la scutul fostei securități și protocoalelor, care includ judecători și procurori, să activeze în continuare, în privat, și să nu mai fie cumva deranjate nici măcar de vreun SRI ,,reformat’’.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *