Skip to content
Politică

Edilul Robert Negoiță, ales într-o nouă funcție

Primarul Sectorului 3 al Capitalei, Robert Sorin Negoita, a fost ales într-o nouă funcție.

Astfel, Negoiță a fost ales in functia de presedinte al Asociatiei Municipiilor din Romania (AMR), dupa ce a ocupat anterior functia de vicepresedinte in acelasi for.

Cu aceasta ocazie, edilul a declarat ca in administratia locala este nevoie de salarii mai mari pentru primariile sa isi pastreze profesionistii dar si sa lupte impotriva coruptiei.

„Este o mare onoare si o mare obligatie faptul ca am fost numit in aceasta functie. Avem multe proiecte, sa imbunatatim legislatia care vizeaza administratia locala, sa avem o cat mai buna comunicare, sa fim cat mai vizibili. Suntem interesati de diminuarea coruptiei din institutiile publice. O prima solutie este de a face salarizarea cat mai buna. Sa incetam cu deprofesionalizarea institutiilor publice. Profesionistii nu mai stau sa lucreze pe salarii mici, pleaca din institutiile publice. Personal, primesc rapoarte ca avem nevoie de consultanta pe probleme juridice, economice, tehnice pentru ca juristii, economistii si inginerii au plecat din institutii, neputand accepta acest nivel mic de salarizare. Per total, ne costa mai scump acum cu salarii mici pentru ca suntem obligati sa achizitionam servicii de consultanta”, a declarat Robert Negoita, potrivit hotnews.ro.

El nu a avansat un procent cu care salariile ar trebui sa creasca, dar a spus ca este ”nedrept” ca un jurist dintr-o primarie sa aiba salariul de trei ori mai mic fata de un altul care lucreaza intr-un minister.

Adunarea Generala a AMR i-a mai ales vineri pe Gheorghe Falca, primarul Aradului, si Lia Olguta Vasilescu, primarul Craiovei – prim-vicepresedinti; Romeo Stavarache, primarul Bacaului, Neculai Ontanu, primarul sectorului 2, Nicolae Barbu, primarul Giurgiului, Nicolae Robu, primarul Timisoarei, Constantin Gherghe, primar Drobeta Turnu Severin – vicepresedinti; secretar general AMR va fi Aurel Gabriel Simionescu, primar Braila; purtator de cuvant – Ovidiu Portariuc, primar Botosani, iar trezorier – Ovidiu Cretu, primar Bistrita.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *