Național- liberalismul, astăzi

Printre eșecuri și realizări , istoria românilor în ultimii 200 de ani a fost martora evoluției unei idei politice românești de real succes : național-liberalismul, formă de expresie carpato-dunăreană a liberalismului conservator. În 139 de ani de istorie și în cei 170 de ani de luptă pentru emancipare națională, democratizare structurală , modernizare și dezvoltare socio-economică , PNL-ul, partid deseori lovit de crize, sciziuni și conflicte interne, a reușit o performanță unică , performanță căreia îi datorăm însăși compoziția geografică a României de azi : împletirea armonioasă dintre valorile liberalismului cartezian cu spiritul profund protolibertarian și personalist al boierimii reformiste conjugate cu vechea ,,clasă mijlocie,, autohtonă a moșnenilor și răzeșilor din care se va ridica o burghezie românească puternică în prima jumătate a secolului XX.

Afirmarea proiectului național românesc și conturarea României drept putere europeană emergentă și lider politic regional au stat la baza preocupărilor liderilor PNL grupați în jurul marii dinastii politice a Brătienilor. Național-liberalismul este sinonim cu opera de construcție a națiunii române moderne, astfel că PNL-ul dincolo de orice doctrine politice trebuie să aibă permanent în centrul preocupărilor sale ideea apărarii și edificării proiectului de țară al României puternice și libere în Europa și în lume.

Valoarea fundamentală a oricărui național-liberal este libertatea. Libertatea este dreptul natural al individului-persoană , actor social înzestrat cu deopotrivă cu drepturi și libertăți sociale contractuale cât și cu har divin, expresie a unicității , demnității, libertății de conștiință, expresie și dinamică firească a omului, creație a Lui Dumnezeu. Precum am spus-o și cu alte ocazii, libertatea este forma de echitate morală care dă șansa personalității de a se afirma plenar și care conturează cadrul competiției loiale în societate pornind de la respectarea deplină a individualității și a autonomiei de acțiune a ființei umane armonizate echilibrat în raport cu ceilalți.

 Deși este extrem de uzitată în dezbaterea publică de la noi noțiunea de ,,dreaptă politică,, ,eu consider că însăși lipsa reală a unei linii politice centrate pe valori precum libertatea personală, morala și identitatea creștină, responsabilitatea civică, economia libertății, proprietatea, respectul pentru alteritate și nu în ultimul rând patriotismul, este cauza acestei folosiri excesive a conceptului impersonal și deseori destul de relativ de ,,dreapta,,. Acest tipar mental nu este foarte ușor de identificat în rândul participanților la viața politică românească, dar este destul de prezent în societatea civilă de la noi. Dacă ne luăm după teza lui Maiorescu cu privire la ,,formele fără fond,, nu ne va fi greu de observat cum în societatea românească electoratul progresist este asimilat deseori ,,dreptei,, ori cum încă mai putem întâlni pretendenți la titlul de ,,creștin-democrați,, proveniți din uriașul bazin al ,,stângii,, feseniste care încă mai folosesc tipare de sorginte comunistă precum ar fi ,,trecerea în neființă,,.

 Dincolo de această paranteză trebuie să amintim faptul că unul din firele conductoare ale național-liberalismului îl reprezintă patriotismul. Patriotismul, având printre surse atât ideea creștină a sacrificiului  cât și cavalerismul medieval, are printre pilonii săi fundamentali ideea apartenenței, apartenență pe care o simți intens în firea ta și care ia forma atașamentului și a loialității dezinteresate față de locul de care ești legat prin identitate culturală, trecut și sentimente lăuntrice. Nimic nu e mai demn , mai nobil și mai plin de răspundere decât faptul de a-i reprezenta pe toți cei care sunt ,,ai tăi,, ,pe toți cei de care te leagă rădăcini adânci și o întreagă geografie fizică și morală ! Acest sentiment de patriotism al sacrificiului și apartenenței reprezintă miezul ideologic al gândirii liberale de la 1848 și moștenirea neprețuită pe care Ion C. Brătianu, frații Golescu, Ion Ghica ori Mihail Kogălniceanu ne-au lăsat-o peste generații.

Ion I.C. Brătianu, artizan principal al Marii Uniri, definea activitatea guvernamentală drept o chestiune ,,gravă,, care implică ,,destinul unui neam întreg,, ,politica fiind în viziunea sa o ,,jertfă pentru țară,, făcută în spiritul creștin al lepădării de sine și în baza principiului liberal al responsabilității aplicate și asumate. Mulți au asociat liberalismul românesc de epocă cu ceea ce astăzi se traduce prin ,,stânga,, politică, dar acest fapt reprezintă o eroare. Iată ce spunea același Ionel Brătianu la un moment dat : ,,Când cresc dimensiunile unei clădiri, omul prevăzător îi lărgește temeliile, noi vedem o dezvoltare mai mare a statului, avem nevoie, deci , de o temelie mai mare. Și acesta este un simț conservator.,, Ideea de bază este construcția pe temelii solide, dovadă a liberalismului conservator, iar nu statul , stat pe care la 1907 Ion I.C. Brătianu îl definea drept ,,organ de execuție a necesităților vitale ale națiunii,, așadar încă de acum 100 de ani liberalismul românesc presupunea existența statului  ca mijloc și instrument și nu ca scop în sine. Doctrina ,,prin noi înșine!,, , esență național-liberală încă de la 1902, al cărui principal autor a fost Vintilă Brătianu, presupunea dezvoltarea capitalului autohton și punerea în valoare în chip legitim a resurselor și valorilor materiale și culturale românești stă la baza viziunii de dezvoltare socială a PNL-ului și este pecetea originală pe care indisciplinatul și inventivul  nostru spirit a pus-o asupra economiei liberale. Pe baza principiului ,,prin noi înșine!,, elita liberală a României de ieri a reușit modernizarea rapidă a țării și gestiunea corectă și în interes național a resurselor aflate în administrarea statului. Ca o sinteză a național-liberalismului, într-o conferință din 1923, I.G. Duca vorbea despre ,,cele  patru coloane ale templului doctrinei liberale : ordine, democrație, naționalism și armonie socială,,. Toate aceste principii enunțate în textul de mai sus alcătuiesc  viziunea ,,nucleului dur,, al PNL-ului de astăzi , nucleu concentrat pe națiune, libertăți economice și individuale și pe conștiința continuității istorice. Național-liberalismul împărtășit astăzi de o sumă considerabilă dintre membrii PNL, este cea mai viabilă formă de expresie politică și administrativă capabilă să redreseze România . Dintre valorile fundamentale ale ,,dreptei,, liberale putem enunța apărarea identității naționale, susținerea unei economii liberale (nu sociale) de piață în care capitalul autohton să joace un rol activ, debirocratizarea statului, care să rămână la rolul de instrument , reluarea unei politici externe pragmatice și proactive concentrată pe aliații atlantici  tradiționali ai României dar și capabilă de deschideri  internaționale multipolare , dialog cultural, descentralizare (nu federalizare ) , competiție de bunuri,  valori și de idei. Consider că în actualul context politic intern și internațional, PNL trebuie să-și asume un mesaj politic  axat pe libertate individuală și suveranitate națională. Eu cred că în discursul politic liberal românesc este nevoie de  3 concepte  care să se regăsească mai des : persoană, democrație , națiune !

Am vorbit despre rădăcinile național-liberale, deoarece aceste vechi valori  politice românești se găsesc astăzi la un moment de răspântie în evoluția lor. Fuziunea PNL-PD-L, aflată în plin proces astăzi, reprezintă o idee grăbită și discutabilă care dă naștere unor dileme majore pentru viitorul ideei liberal-conservatoare în România. Una din greșelile strategice majore care transpar din ultimile decizii politice o reprezintă abandonarea principiilor doctrinare ale PNL-ului și adoptarea unei linii politice foarte similare gândirii ,,populare,, și de factură creștin-democrată comună multora dintre intelectualii care au lucrat la transferul ideologic al PD-L din grupul socialiștilor europeni în cel popular. Creștin democrația este o doctrină politică provenită din exercițiul social al Bisericii Catolice păstrând  tradiția ierarhică și normativă a  Romei, îmbrățișând extinse  valențe sociale nemarxiste și punând în prim planul preocupărilor sale, mai curând regiunea și colectivitatea decât națiunea ori individul. În zilele de astăzi pe scena publică de la noi se merge spre o asimilare a ,,dreptei,, politice cu așa numitul curent popular, compozit ideologic  în ale cărei principii se găsește rezultatul unui rezumat doctrinar care cuprinde pe baza unei osaturi creștin-sociale și creștin-democrate, valori tradiționaliste, social-liberale ori chiar vag neoconservatoare câteodată. Este însă foarte greu de compatibilizat spiritul individualist , dinamic și elitist al național-liberalismului românesc cu mediul politicii populare, mediu concentrat pe valori care ar aduce mai curând cu poporanismul lui Constantin Stere ori cu țărănismul interbelic decât cu moștenirea Brătienilor.

Alegerea de către PNL a unei potențiale asumări a acestei viziuni politice marcate de ierahie corporatistă, solidaritate cu iz egalitarist  , disciplină de partid, economie socială de piață și nu în ultimul rând aspirație federală mi se pare a fi una nenaturală și improprie, o alegere care îndepărtează ceea ce politologii numesc ,,dreapta,, românească de rădăcinile sale solide și mai ales de aceea originalitate care ar putea reprezenta un avantaj major pentru PNL în contextul raporturilor politice existente la nivel european.

 Linia naturală și legitimă a Partidului Național Liberal rămâne cea liberal-conservatoare. Pentru neavizați, această îmbinare a conceptului de ,,liberal,, cu cel de ,,conservator,, ar putea părea drept antitetică și ilogică, însă în realitate contemporaneitatea ne-a dovedit realul raport de complementaritate dintre cele 2 concepte aparent opuse . Îmi este tot mai clar faptul că individualismul liberal își găsește convergența în personalismul conservator la fel cum ideea liberală a afirmării personalității umane este premisa fundamentală a elitismului conservator.

În fond liberalismul conservator este în lumea extrem de rapidă, diversă și impredictibilă a postmodernității expresia spiritului valorilor civilizației europene clasice, liberalismul conservator este reacțiunea legitimă a civilizației care a exportat democrația liberală pe întreg mapamondul la adresa curentelor de gândire deconstructiviste și relativiste care au ajuns să conteste însăși bazele civilizației europene clasice. Dacă PNL-ul a părăsit grupul ALDE, grup politic european ale cărui idei din ultima vreme se plasau tot mai clar la ,,stânga,, a ceea ce PNL-ul și-a propus a fi , consider că afilierea europeană potrivită ar fi fost cea la grupul conservator și reformist (ECR). Cred că ar fi fost mai indicată trecerea PNL la ECR și nu la PPE deoarece această formațiune politică liberal-conservatoare  se identifică cu aceleași valori identitar-tradiționale și moderniste ca și bătrânul nostru partid și nu în ultimul rând are o reală preocupare pentru un lucru simplu dar extrem de necesar în lumea de azi : libertatea de expresie !

Prin noi înșine !