Skip to content
Opinii

„Tăcerea lui Iohannis”, problema tuturor

Poziția de pe care președintele PNL, Klaus Iohannis, a intrat în cursa prezidențială a fost una privilegiată. Spun „privilegiată” pentru că Iohannis a atras atenția tuturor fiind candidatul singurei forțe politice care i se poate opune din punct de vedere organizatoric PSD-ului, fiind candidatul situat în toate sondajele de opinie cu cea de-a doua șansă la intrarea în turul II, cu un avantaj considerabil față de următorii competitori, și fiind singurul care în aceleași sondaje de opinie se poate apropia de Victor Ponta în turul II.

Iohannis este principalul adversar al lui Victor Ponta. De aici și numeroasele atacuri din partea actualului premier. Președintele PSD știe că va avea de dat o lupta cu primarul Sibiului între 2 și 16 noiembrie și știe că acea luptă e singura care contează. Însă în același timp, Iohannis este și principalul adversar pentru Elena Udrea, Monica Macovei, Călin Popescu Tăriceanu sau Teodor Meleșcanu. Liberalul e piedica intrării în turul II pentru oricare din candidații de mai sus.

Această poziție de adversar al tuturor are atât părți bune, cât și părți mai puțin bune. Avantajul e dat de faptul că toți ceilalți candidați sunt nevoiți să se poziționeze în raport cu el. Iar când toți ceilalți te atacă poți arată ca ești diferit. E adevarăt că Iohannis nu poate juca o carte anti-sistem, așa cum o face Monica Macovei, dar profilul politic conturat până în prezent și contextul electoral pot constitui un avantaj în poziționarea față de Victor Ponta în perspectiva turului II. Dezavantajul dat de poziția amintită mai sus e că Iohannis trebuie să se confrunte cu cea mai virulentă campanie negativă din aceste alegeri prezidențiale.

Venind în cursa de pe poziția unui primar cu realizări într-un oraș de talia Sibiului și având cote de notorietate și încredere mari la nivel național, lui Klaus Iohannis nu i se puteau reproșa prea multe. Astfel, adversarii au fost nevoiți ca prin orice mijloace să-i adauge etichete negative. Fie că vorbim de scenariul cu adopțiile de la începutul anilor ’90 în care Klaus Iohannis și soția sa ar fi fost implicați, de modul în care primarul Sibiului a ajuns sa dețină 6 case, de problema incompatibilității și posibila invalidare a candidaturii sau a mandatului în caz că va câstiga, toate acestea au avut ca obiectiv inducerea suspiciunii în ceea ce-l privește pe Iohannis.

Insă tema de atac cea mai prezentă în discursurile adversarilor săi e „tăcerea”. Nefiind un guraliv și nefiind un politician care sa fi petrecut foarte mult timp în politica dâmbovițeană a vorbelor, Klaus Iohannis și stafful său au încercat să transforme aceasta „tăcere” într-un punct forte. Astfel s-a ajuns la „Romania lucrului bine făcut” și la „Fapte. Nu vorbărie”. Și pe semne că strategia îi reușește dacă e să ne uităm la toate atacurile adversarilor săi pe aceasta tema.

Victor Ponta îl atacă cu orice ocazie spunând că tăcerea îl face complice cu Traian Băsescu. Traian Băsescu îl atacă și spune că, deși a avut evenimentul de lansare în fața Palatului Victoria, n-a suflat o vorbă despre Victor Ponta și asta îl face implicit complice al candidatului premier. Monica Macovei i-a făcut cadou o oglindă ca să poată vedea cum arată un candidat care nu spune nimic. Elena Udrea preia atacurile lui Traian Băsescu (sau invers).

Cert e ca politică românească, în cea mai personalizată luptă a sa, are de-a face pentru prima dată cu un tip de politician cu care nu era obișnuită: unul care nu vorbește mult. Rămâne de văzut cât apreciază electoratul acest tip de politician. Atacurile repetate ale tuturor celorlalți contracandidați la adresa lui Iohannis pe aceasta temă ne fac sa ne gândim că „tăcerea” e, până la urma, un punct forte și nu unul slab pentru președintele PNL.

4 comentarii la “„Tăcerea lui Iohannis”, problema tuturor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *