Skip to content
Politică

Editorialistul Dan Tapalagă arată cum și-au băgat americanii nasul în noul dosar al Elenei Udrea. Numele grele prinse în ancheta DNA

Jurnalistul Dan Tapalagă revine cu un editorial incendiar despre noul dosar de luare de mită al Elenei Udrea de la DNA. Tapalagă prezintă încrengătura de nume grele care sunt implicate în acest dosar în care mita luată de fostul ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului este de aproape 5 milioane de dolari. Printre acestea se află omul de afaceri Nicolae Bogdan Buzaianu, „cel mai deștept băiat” din energie, cu o avere fabuloasă și un castel în Elveția, sponsor, ba chiar „proprietar din umbră” al ziarului Evenimentul Zilei.

În plus, jurnalistul dezvăluie că mai multe surse ar indica faptul că Buzăianu ar fi autorul sau comandiatarul filajului Bica-Udrea de dinaintea alegerilor de anul trecut. Dosarul ar fi unul dintre cele mai de anvergură din România, antrenând interese majore politice si economice.

Nu în ultimul rând, Tapalagă sugereaza că această ancheta ar putea fi chiar o comandă a americanilor care vor să pună la punct chestiunile din domeniul energiei.

Puteți citi articolul complet al lui Dan Tapalagă mai jos:

„Buzaianu, Udrea si reteaua Monaco. Cine sunt toti oamenii astia?

Noul mare dosar al Elenei Udrea, in care este acuzata de procurori ca ar fi intervenit pentru omul de afaceri Nicolae Bogdan Buzaianu, cel mai destept baiat din Energie, reprezinta inca o piesa din marele puzzle. Oamenii din presa implicati in acest dosar – Dan Andronic (EVZ) si Radu Budeanu (Can Can) – sunt si ele doar o mica parte dintr-un grup de interese ceva mai mare. Buzaianu, de pilda, e atat de mare incat detine un castel in Elvetia pe care tocmai se chinuie sa-l vanda cu 7,4 milioane de euro (vezi pe larg dezvaluirile Sorinei Matei). Iar Buzaianu n-ar fi ajuns chiar atat de mare fara Dan Ioan Popescu, fost ministru al industriilor pe vremea lui Adrian Nastase si multi altii. Cine sunt insa acestia?

Ca dovada ca destinul celor doi este strans legat, este un mic amanunt dezvaluit recent de HotNews.ro: Numele lui DIP si Bogdan Buzaianu sunt gravate pe vitrina celui mai scump magazin din lume, aflat in Beverly Hills.

Ca detaliu relevant dezvaluit presa de can-can, Dan Andronic este, din 2008, finul lui Dan Ioan Popescu. Andronic si-a facut nunta la Monte Carlo, unde a avut doua perechi de nasi: pe DIP si pe Nicolae Dumitru, zis Niro (anchetat si el in dosarul Microsoft, prieten cu Elena Udrea si Dorin Cocos).

Ca din intamplare, in urma cativa ani, Bogdan Buzaianu crediteaza, potrivit procurorilor, EVZ cu 900.000 de euro iar Andronic garanteaza imprumutul cu actiunile sale. Elena Udrea ar fi intervenit pentru ca firmele lui Buzaianu sa ramana mufate la afacerile cu energie. Drept rasplata, ar fi primit o spaga de cateva milioane de euro dar si creanta de la EVZ. Astfel, devine proprietarul din umbra al ziarului.

Bogdan Buzaianu avea si niste probleme de rezolvat pe la DIICOT, pe vremea cand era condus de Alina Bica. Potrivit unor surse, ar fi incercat de mai multe ori sa negocieze. A jucat Elena Udrea vreun rol si in acest caz? Inca nu stim.

Cert este ca mai multe surse il indica pe Bogdan Buzaianu drept cel mai probabil autor al filajului de la Paris, prin intermediul unor firme specializate. A incercat sa foloseasca pozele pentru a forta putin negocierile? Nu stim, dar e posibil. Aceasta nu este o lume a sfintilor, ci una in care supravietuiesc doar cei mai puternici.

In acest dosar apare si numele lui Radu Budeanu (fostul patron de la CanCan), bun amic cu Buzaianu. Acesta face legatura cu alte lumi interesante, de care Buzaianu nu este deloc strain. Aceasta lume obscura se numeste grupul de la Monaco, bine bransat pana mai ieri la afaceri grele cu primaria lui Chiliman de la sectorul 1 al Capitalei. Oamenii cheie din acest grup sunt Dragos Dobrescu, Florian Walter Bucsa (Romprest) si Vlad Moisescu. De notat ca Radu Budeanu si Dragos Dobrescu au intrat anul trecut, in actionariatul Romprest, cumparand 43% din actiuni.

Ar mai fi si altii in grup, ca Elan Schwartzenberg (ex RealitateaTV), dar deocamdata ramanem la numele relevante.

Din baietii cheie pomeniti la inceputul articolului, adica DIP si Buzaianu, se trage si noua generatie de baieti destepti din energie care s-a conectat la guvernul Ponta. Noii baieti destepti sunt grupati in firmele Romelectro si ISPE, care castiga pe banda rulanta contracte de retehnologizare.

Potrivit datelor de la Registrul Comertului, Institutul de Studii si Proiectari Energetice SA (ISPE) are ca administratori pe Dan Ioan Gheorghiu, Virgiliu Radulescu si Viorel Gafita.

Unul din oamenii cheie din aceste firme este Dan Ioan Gheorghiu, numit in 2012 consilier onorific al premierului Ponta pe domeniul energiei. Intamplator sau nu, Gheorghiu a devenit si mai apropiat de premierul Victor Ponta: vecin de apartament.

Jurnalista de investigatie Emilia Sercan scria in 2007 despre Romelectro ca este o compania aflata in „cercul de relatii DIP”, potrivit unei note SRI, a fost alimentata cu contracte in valoare de 370 de milioane de euro de la stat, in perioada mandatului sau.

Jurnalista Emilia Sercan scria intr-o ancheta publicata in 2007 , intitulata Dan Ioan Popescu a coordonat firme-paravan ale Securitatii: <<Primele indicii despre trecutul de dinainte de ‘89 al fostului ministru al economiei, tinut la secret de acesta, ne-au fost oferite de Viorel Gafita, presedintele Romelectro. Inginer chimist la baza, DIP nu avea o slujba oarecare: era coordonatorul companiilor de comert exterior, firmele-paravan ale Securitatii.

De notat ca Dan Ioan Popescu a continuat sa-l consilieze o vreme la partid pe Victor Ponta in probleme de energie pe cand acesta era presedintele PSD.

Intre Udrea si Ponta exista o mica legatura: a fost avocatul lui Dorin Cocos, locuieste intr-un complex de locuinte construit de Niro, prietenul Elenei Udrea. Intr-un interviu pentru HotNews.ro, Udrea a explicat cum ar fi „intervenit” la Victor Ponta pentru ca premierul sa accepte numirea Laurei Codruta Kovesi in functia de sef al DNA in 2013 avand in vedere ca „putea sa discute cu el”.

Buzaianu mai are un nas in politica romaneasca in afara de DIP. Marile sale afaceri in domeniul Energiei au inceput pe vremea cand Calin Popescu Tariceanu era la ministru la industrii.

Buzaianu s-a remarcat in urma cu vreo zece ani ca strateg de campanie pe la PNL, Andronic l-a consiliat si pe Tariceanu cand ocupa functia de premier. Tariceanu apare, evident, la nunta de la Monte Carlo, alaturi de Adrian Nastase, DIP, Miron Mitrea, Catalin Harnagea (fost sef SIE), Remus Truica, Mikey Spaga si altii.

Nevasta unui anume Cornel Visoianu era secretara lui Tariceanu pe cand era la industrii. Pe Visoianu il gasim ulterior asociat in diferite firme cu Buzaianu. Ulterior, Visoianu a trecut de la PNL la PSD si a devenit consilierul lui Ponta, de unde pleaca anul acesta prin iunie.

In fine, o lume mica dar extrem de influenta, cu legaturi in fosta securitate, in special DIE/SIE. Constatam asta mai ales din conexiunile externe ale retelei. Aceasta lume s-a tot mutat dupa putere, bani si contracte. A trecut de la Adrian Nastase, la Calin Popescu Tariceanu, s-a lipit de Crin Antonescu, de Andrei Chiliman, de Traian Basescu sau de Victor Ponta, gasind diferite portite, proxy, avatari, interpusi sau oameni de incredere. Inca nu e clar, de pilda, care a fost cu adevarat rolul lui Traian Basescu in relatia cu baietii destept. S-a luptat pe bune cu ei? Au format in timp o retea influenta, poate cea mai puternica si lacoma din Romania.

Destructurarea ei nu se anunta deloc usoara si depaseste, prin anvergura si impact, cazurile unor Nastase, Vantu sau Voiculescu. Nu intamplator reteaua s-a format in zona Energiei, unde se invart miliarde de euro care asigura nu doar fonduri, ci si acces la decizia politica si strategica de cel mai inalt nivel. Or, Energia este unul dintre sectoarele esentiale pentru partenerii americani, fapt subliniat si la ultima intalnire dintre presedintele Iohannis si vicepresedintele Joe Biden.”, conchide jurnalistul.

2 comentarii la “Editorialistul Dan Tapalagă arată cum și-au băgat americanii nasul în noul dosar al Elenei Udrea. Numele grele prinse în ancheta DNA

  1. Doar asa sa se mai destructureze increngaturile de hoti, daca au americanii vreun interes. Si cum americanii au mari interese, nici nu stii daca sa te bucuri sau sa te intristezi; scapi de niste hoti autohtoni si ii schimbi cu unii de peste ocean. Vai de noi!

  2. Sa intelegem ca arhangelii dreptatii si corectitudinii pe pamant nu vor de fapt curatarea „celei mai corupte colonii”, ci isi urmaresc propriile interese? Mai sa fie! Si noi care chiar credeam ca….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *