Skip to content
" "
Politică

Eduard Hellvig dă cărţile pe faţă. Cum i s-a schimbat viaţa ca director SRI faţă de anii din politică

Eduard Hellvig (directorul SRI) dă cărţile pe faţă. Cum i s-a schimbat viaţa ca şef al Serviciului Român de Informaţii faţă de anii în care era politician.

Într-un interviu publicat, marţi, de evz.ro, fostul deputat PNL a fost întrebat dacă îi este dor de politică. În acest context, Hellvig a propus ca directorii SRI „să nu mai ocupe nicio funcţie publică în România timp de cinci ani după încheierea mandatului”, iar mandatul lor să fie limitat, de exemplu, la 10 ani.

„Atunci când am fost în politică, m-am ocupat de proiecte strategice politice. Am renunţat la politică atunci când am luat decizia să accept funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii, iar intenţia mea este să nu mai ocup nicio altă funcţie într-o instituţie publică din România. Cred că ar trebui stipulat în legislaţie, ca directorul unei asemenea structuri de informaţii să nu mai ocupe nicio funcţie publică în România timp de cinci ani după încheierea mandatului. Mai cred că, în noua legislaţie, ar trebui ca mandatul unui astfel de director să fie limitat, de exemplu la 10 ani. Pentru că prea multă putere, întinsă pe foarte mulţi ani, poate dăuna democraţiei”, a declarat Eduard Hellvig.

Conex, Hellvig a fost solicitat să comenteze speculaţiile privind faptul că încă ar fi implicat în politică, în ciuda calităţii sale de director al SRI.

„Haideţi să lămurim acest aspect, sper că pentru totdeauna. Eu am depus un jurământ faţă de statul român, nu faţă de vreun partid sau vreun interes al cuiva. Sigur, acest lucru a deranjat în anumite medii şi, dintr-o anumită perspectivă, pot înţelege. Însă, vă mărturisesc că mă aşteptam la mai multă responsabilitate din partea unor politicieni şi jurnalişti care mă cunosc de peste un deceniu, atunci când aruncă în spaţiul public astfel de ipoteze fără nicio legătură cu realitatea. Atunci când nu există informaţii despre o anumită speţă politică, când opinia publică nu găseşte uşor o explicaţie pentru o decizie politică, există tendinţa asta, specifică conspiraţionismului românesc din anii 90, de a implica SRI-ul în tot şi în toate. Le readuc aminte acestora că suntem în 2016! Eu am dobândit valorile democratice acasă, şi nu în politica românească. Şi cred că echilibrul instituţional al SRI ţine de modul cum voi reuşi să transmit aceste valori. Eu cred că am reuşit, iar astăzi SRI este rupt total de activitatea politică. Şi aşa va rămâne, cel puţin pe toată perioada mandatului meu”, a detaliat Eduard Hellvig.

Citiţi AICI interviul integral.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *