Skip to content
Politică

Eduard Koler, candidatul PMP la primăria Drobeta Turnu Severin – Ion Cupă, candidat la CJ Mehedinți

Ps News Mehedinti

Eduard Koler, candidatul PMP la primăria municipiului Drobeta Turnu Severin, și-a depus dosarul de candidatură. Deputatul Cupă este candidatul PMP la președinția Consiliului Județean Mehedinți.

CEL MAI IMPORTANT SEMN DE CURAJ ESTE SA LUPȚI PENTRU IDEILE IN CARE CREZI! Eu cred că cetățenii Severinului merită să trăiască într-un oraș prosper, a cărui administrație să acționeze pentru cetățean și nevoile sale și în folosul comunității. Cu gândul la un Severin modern, astăzi mi-am depus candidatura la Primăria Drobeta Turnu Severin. Pentru că avem nevoie de soluții mature din partea singurului partid cu adevărat de dreapta din România. Voi lupta pentru o dezvoltare economică și socială armonioasa și pentru păstrarea identității și a istoriei orașului nostru”, este declarația lui Koler.

Cine este Eduard Koler? Potrivit propriei prezentări: antreprenor.

Aș putea spune că sunt antreprenor de când mă știu. În nenumărate rânduri, am luat lucrurile de la zero si le-am pus în stare funcțională. Alteori, le-am salvat de la declin. Este și cazul Șantierului Naval din Severin – SEVERNAV- pe care, în 2009 l-am repus pe harta șantierelor navale din Europa. În felul acesta, au fost asigurate locurile de munca și veniturile câtorva mii de familii din oraș. Pentru a dezvolta industria HORECA în județul nostru, în 2019 am preluat și repus în circuitul turistic Motelul Continental Gura Văii, un loc închis de patru ani de către proprietar, pe care l-am transformat în …, un mini resort turistic aproape complet, cu plusurile și minusurile lui, pentru că zona noastră este aproape moartă din punct de vedere turistic în anumite perioade și întâmpinăm mari probleme cu personalul calificat”.

Ion Cupă a declarat la depunere că Mehedințiul nu mai are timp de pierdut.

Mi-am depus candidatura pentru președinția Consiliului județean Mehedinti, coincidență sau nu, chiar în ziua aniversării nașterii mele. Răspund în acest fel tuturor celor care caută în Mehedinți o alternativă de dreapta adevărată, liberală și populară. Mehedințiul nu mai are timp de pierdut. Trebuie să tăiem răul de la rădăcină și să recuperăm pentru comunități, pentru oameni și viața lor timpul pierdut. Amânările, bătutul pasului pe loc trebuie să devină istorie în Mehedinți. Pornim împreună pe un nou drum”, a declarat Ion Cupă, potrivit Psnews Mehedinti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *