Skip to content
Politică

Educaţia sexuală. Ministrul Educaţiei ia atitudine: Ne mirăm de ce elevii…

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, ia atitudine în controversata problemă a educaţiei sexuale: „Ne mirăm de ce elevii…”

Într-o intervenţie telefonică, sâmbătă seară, la Antena 3, demnitarul a precizat că educaţia sexuală face parte din disciplina mai generală denumită „educaţie pentru sănătate”, care se studiază în toţi cei 12 ani de şcoală preuniversitară.

„Noile educaţii îşi au un loc al lor bine definit. Şi mă refer aici la educaţia financiară, educaţia pentru drepturile omului, educaţia pentru dezvoltare, educaţia rutieră, educaţia pentru sănătate, care cuprinde mai multe domenii, inclusiv capitolul de educaţie sexuală. Educaţia pentru sănătate este o disciplină structurată pe 6 module, pe fiecare 2 clase. Această disciplină a fost deja predată, în anul şcolar 2014-2015, în peste o treime din şcolile româneşti. Ea este deja o materie opţională. Educaţia pentru sănătate îşi are un rol bine definit în şcoală. Este importantă, pentru că răspunde, prin tematică, unei nevoi clare, pe care nu poate s-o conteste nimeni”, a apreciat Cîmpeanu.

Pe de altă parte, susţine ministrul, discipline precum educaţia pentru sănătate nu pot deveni obligatorii, deoarece „nu constituie domenii de cunoaştere care să dea progrese de la un an la altul, n-au profunzimea necesară unui domeniu”.

În acest context, Sorin Cîmpeanu a scos în evidenţă dorinţa de a centra pe elev învăţământul românesc.

„Noi dorim să centrăm pe elev învăţământul românesc. Ea (educaţia pentru sănătate – n.r.) trebuie să existe cu statutul de disciplină opţională, pentru că trebuie să simplificăm curricula. Avem deja 18 discipline pe săptămână. Ne mirăm de ce elevii nu reuşesc să înveţe cum am dori noi. Nu poţi să faci absolut toate disciplinele, încărcând elevii cu o oră pe săptămână din care să nu înţeleagă nimic. Trebuie elaborate programe educaţionale adaptate nevoilor copilului”, a subliniat Cîmpeanu.

Ministrul Educaţiei a amintit de un răspuns deja trimis unor ONG-uri, privind abstinenţa sexuală.

„Abstinenţa sexuală nu face parte dintre priorităţile noastre. Educaţia pentru sănătate face parte dintre priorităţi şi o recomandăm”, a mai spus demnitarul.

Exprimându-şi punctul personal de vedere, Sorin Cîmpeanu a spus că propriului său copil îi recomandă să meargă la această oră de educaţie pentru sănătate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *