Skip to content
Politică

Educația tinerilor – o investiție sigură pentru viitorul nostru

Orice evaluare a potențialului de dezvoltare al României pe termen mediu și lung confirmă că prioritatea numărul unu pentru noi trebuie să fie investiția în tineri, care au nevoie de o educație solidă și performantă, dar și de acces la locuri de muncă de calitate conforme pregătirii lor.

Un factor îngrijorător atât la nivelul Uniunii Europene, cât şi la nivel naţional este creşterea numărului de tineri cu vârste cuprinse între 15 şi 24 ani care nu sunt angajaţi, nu urmează o formă de educaţie sau cursuri de formare, aşa-numiţii NEETs – youths‘Not in Education, Employment, or Training – situaţie în care se află unul din cinci tineri din Europa.

Într-o ţară ca România, în care prea multe familii încă au dificultăţi în a-şi permite să îşi trimită copiii la şcoală, scăderea ratei de părăsire timpurie a şcolii este esenţială dacă vrem ca tinerii să nu rateze ocazia dezvoltării şi împlinirii lor profesionale. Din păcate, imediat după criza financiară, conducerea ministerului Educației nu a luat măsurile necesare pentru a combate acest fenomen social nociv, ci, dimpotrivă, învățământul a fost printre domeniile care au avut cel mai mult de pierdut.

Actualul Guvern promovează politici care ţintesc reducerea abandonului în primii ani de facultate și accesul mai accelerat la studiile superioare, inclusiv prin pregătirea elevilor pentru examenul de bacalaureat. Conform programului „Sprijin la bacalaureat, acces la facultate” aprobat miercuri în ședința de Guvern, circa 200 de milioane de euro vor fi investiţi în susţinerea învăţământului secundar, iar de acest sprijin vor beneficia toate liceele din mediul rural şi urban care nu au înregistrat rezultate bune la examenul de bacalaureat.

Sprijinul constă în acordarea de granturi liceelor şi instituţiilor de învăţământ superior de stat, prin care se urmăreşte reducerea ratei de abandon şcolar în anii terminali ai învaţământului liceal la 3,5%, creşterea ratei de participare şi de promovabilitate la examenul de bacalaureat la 59% în liceele cu performanţe slabe, creşterea ratei de înscriere în învăţământul superior şi reducerea abandonul şcolar în primul an de facultate, cauzate de condițiile sociale și materiale defavorabile.

Politicile publice care îi ajută pe tineri să își atingă potențailul educațional și profesional sunt în primul rând măsuri benefice pentru a asigura o forță de muncă educată și performantă pentru România de mâine – mult mai atractivă investițiilor şi având o creștere și o dezvoltare a potențialului nostru real economic. Investiţia în educația copiilor noștri nu este o favoare, ci o obligație pe care trebuie să o asigurăm din prima zi și până în ultima zi de şcoală, iar accesul copiilor la educație este un drept constituțional care trebuie respectat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *