eFactură schimbată – Îmbunătățiri la validarea online și în problema multiplicării facturilor

e-Factura Romania
Sursa foto: Facebook/ Ministerul Finanţelor

Reprezentanți ai Centrului Național pentru Informații Financiare (CNIF), centrul IT al Ministerului Finanțelor, s-au întâlnit ieri cu specialiști ai firmelor de facturare online și ai furnizorilor de programe de contabilitate, cu care au discutat o parte dintre problemele sistemului eFactură. A fost decis că două disfuncționalități majore vor primi soluții parțiale în această săptămână, respectiv va fi îmbunătățită substanțial validarea online și va fi rezolvată o bună parte din problema facturilor multiplicate, conform surselor Profit.ro, prezente la discuții.

Acum, mesajul a fost, în linie cu ce a declarat deja ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, că nu se vor schimba prea multe lucruri, dar la nivel tehnic vor fi introduse soluții. Conform informațiilor Profit.ro, soluția implementată acum va rezolva parțial problema, adică va elimina facturile trimise repetat din greșeală, dar va permite în continuare unui emitent să retrimită o factură dacă operează o modificare cât de mică la aceasta.

De asemenea, ar urma să fie rezolvată – se promite că în mare măsură – problema la validarea online a fișierului XML, inclusiv transformarea acestuia în PDF, astfel încât să nu mai apară erori false. CNIF pregătește o soluție și pentru autofacturare, prin acordarea în SPV a unor drepturi de facturare, dar nu este clar dacă soluția aceasta ar necesita o variantă nouă și îmbunătățită a SPV, despre care s-a transmis că este deja în pregătire pentru perioada următoare.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: