România este pe ultimul loc în Europa în ceea ce privește procentul de populație cu vârsta cuprinsă între 25 și 74 de ani care a absolvit cursuri de educație superioară. Însă, ca să înțelegem care sunt perspectivele educației superioare, trebuie să ținem cont de faptul că, așa cum arăta un studiu realizat de Institutul de Științe ale Educației în 1994, analfabetismul funcțional afecta 10% din elevi care absolveau clasa a VIII-a în 1994. Astăzi, însă, rata analfabetismului funcțional afectează între 40 și 50% dintre elevii care termină gimnaziul. Cu alte cuvinte, a crescut cu 400-500% față de anul 1994. Și ne mai mirăm de ce oricine poate să apară peste noapte și să spună orice, că vor exista mulți care să îl urmeze sub efect de turmă?
Orice analiză serioasă trebuie să înceapă cu întrebarea fundamentală: Cum am ajuns aici? Și, mai important, ce putem face pentru a ieși din acest impas?
Dar nu povești de adormit copiii, gen „România Educată”, ci soluții reale, aplicabile. Clasa politică – și nu doar ea, ci noi toți – trebuie să înțelegem că formarea liderilor de mâine este o responsabilitate comună. Dacă așteptăm să apară lideri din neant, fără viziune, fără efort și fără asumare, atunci merităm să rămânem blocați în această buclă a mediocrității.
Știu, despre liderii de mâine se vorbește mult, pompos, dar în realitate se face puțin. În loc să vorbim despre „școli de lideri” și strategii naționale care rămân doar pe hârtie, poate ar trebui să ne uităm mai atent în jur. Liderii nu se formează în vid, ci într-un ecosistem care favorizează integritatea, competența și curajul. Dacă acest ecosistem nu există – iar în România, din păcate, el este șubred – cum putem spera să avem o clasă politică, academică sau profesională care să inspire?
Mai mult, fiecare dintre noi poartă o parte din vină. Ne place să criticăm, dar rareori ne implicăm. Vedem derapaje, dar ne întoarcem privirea. Aplaudăm mediocritatea, pentru că ne este mai comod să tăcem decât să deranjăm statu quo-ul. Și atunci, de ce ne mirăm că rezultatele sunt pe măsură?
Liderii de mâine nu vor apărea miraculos. Vor fi produsele a ceea ce facem noi azi – sau a ceea ce alegem să nu facem.
Autor
-
Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News