Elena Tatomir, director general Ministerul Agriculturii: Sunt foarte multe noutăți anul acesta la INDAGRA

Elena Tatomir - Puterea Ștririlor
Elena Tatomir - Puterea Ștririlor

Elena Tatomir, director general la Ministerul Agriculturii, a vorbit la emisiunea Puterea Știrilor despre INDAGRA, cel mai important eveniment agricol din România.

„La sfârșit de lună octombrie se organizează acest eveniment agricol INDAGRA. La acest eveniment participă un număr foarte mare atât de fermieri cât și de firme în care asigură imputurile pentru agricultură. Și astăzi Ministerul Agriculturi a fost prezent la INDAGRA prin conducerea ministerului. E drept că dl. ministru nu a participat astăzi deoarece a fost la consiliul de miniștri. Dar mâine va fi o conferință organizată de Ministerul Agriculturii în care va avea loc o discuție între fermieri și reprezentanții ministerului pe problemele cu care se confruntă fermierii.

Am participat astăzi, alături de secretarii de stat din minister, la târg și am văzut o participare tot mai numeroasă. De altfel, organizatorii au spus că numărul participanților este cu 30% mai mare decât anul trecut. Sunt foarte multe firme atât din țară cât și din străinătate”, a spus Elena Tatomir la Puterea Știrilor.

Noutăți la INDAGRA

Elena Tatomir a vorbit totodată despre noutățile de la acest eveniment.

„Sunt foarte multe noutăți pentru că acolo este prezentă și cercetare agricolă românească, cursuri și hibrizi, noi, creații barietale cu rezultatele cercetării. Sunt oferite imputuri pentru agricultură, tehnică modernă, pentru că suntem într-un prim an pe o nouă politică agricolă, pe planul strategic 2023-2027 și fiecare dintre firmele participante au socotit necesar să vină cu cele mai recente creații și cu tehnica cea mai modernă care să răspundă solicitării fermierilor și să țină cont de noile investiții care se fac în agricultură.

Deci vorbim de digitalizare în agricultură, a digitalizare, monitorizare tehnică modernă pentru utilizarea îngrășămintelor și pesticidelor, tehnică modernă pentru utilizarea apei pentru irigații, au văzut aparatură foarte modernă, am văzut drone, am văzut tractoare, v-am zis și tehnică, moderni și foarte multe instalații care să răspund solicitării lor fermierilor, panouri fotovoltaice, trendul care este pentru energie verde și foarte, foarte multe lucruri interesante de care fermierii se pot bucura”, a precizat Elena Tatomir la Puterea Știrilor.

Întrebată ce condiții trebuie să îndeplinească participanții la INDAGRA, Elena Tatomir a spus că organizatorii sunt cei care stabilesc acele condiții.

„În privința condițiilor, n-aș putea să vă răspund pentru că nu noi suntem organizatorii, noi suntem beneficiarii acestui târg. Complexul expozițional este cel care implicat în închirierea de spații și agreerea unor condiții pentru cei care vor să expună acolo. Deci nu este apanajul Ministerului Agriculturii și nu vreau să vă dau niște informații pe care nu le am la această oră și nici nu suntem implicați”, a spus Tatomir.

Florin Barbu trimite Corpul de Control la unii producători

Întrebată dacă ministrul agriculturii, Florin Barbu, a dispus Corpului de Control să efectueze verificări amănunțite cu privire la procedura de accesare și atribuire a fondurilor alocate pentru aplicarea programului de susținere a producției de usturoi, Elena Tatomir a confirmat informația.

„Da, am înțeles că dl. ministru a dispus trimiterea corpului de control să vadă care este adevărul în această știre și deocamdată nu astăzi a fost demarată această acțiune. Nu aș putea să vă spun pentru că suspiciunea există. Am văzut și eu din media suspiciunile care s-au ridicat legate de cultivarea, dar eu nu vreau să mă pronunț pentru că știu că tot ce implementează Direcțiile Agricole înseamnă seriozitate și oamenii sunt implicați. Nu cred că cineva își permite să facă greșeli în ceea ce privește verificarea și controlul suprafețelor cultivate cu usturoi. Dar eu zic să așteptăm și să nu ne ante-pronunțăm până când Corpul de Control nu va emite un raport detaliat în ceea ce privește verificarea la fața”, a spus Elena Tatomir.

Autor

  • Robert Manea este absolvent al Facultății de Științe Politice din cadrul Universității București și al European Academy of Diplomacy din Varșovia. Are o experiență de peste 7 ani în presa din țară, acoperind subiecte de politică internă și externă.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: