Skip to content
Politică

Elena Udrea, atac extrem de dur la Iohannis pe tema ofițerilor acoperiți

Elena Udrea l-a criticat extrem de dur dur pe Klaus Iohannis după ce acesta declarat că este normal ca serviciile secrete să aibă agenţi acoperiţi în politică şi presă. “Este o declarație șocantă care promovează încălcarea legii și încurajează lipsa transparenţei în activitatea unei puteri în stat”, a spus Elena Udrea.

Prezidențiabilul PMP consideră că prezidențiabilul ACL, Klaus Iohannis, se înscrie pe aceeași linie de gândire ca și adversarul său, Victor Ponta și demonstrează lipsa de sa respect pentru statul de drept şi modul în care înţelege să exercite autoritatea publică. „Încă o dată e evident cât de apropiat ca gândire este de Victor Ponta, alături de care a încercat încălcarea Constituţiei la evenimentele din vara lui 2012”, a afirmat Elena Udrea.

Aceasta a făcut referire la Legea 14/1992, actualizată în 2014, privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, potrivit căreia „personalul Serviciului Român de Informații nu poate face parte din partide sau alte organizații cu caracter politic ori secret și nu poate fi folosit în scopuri politice. Serviciul Român de Informații nu va întreprinde nicio acțiune care să promoveze sau să lezeze interesele vreunui partid politic sau persoane fizice ori juridice, cu excepția acelor acțiuni ale acestora care contravin siguranței naționale”. Prevederile se extind pentru toate serviciile de informaţii.

1 comentariu la “Elena Udrea, atac extrem de dur la Iohannis pe tema ofițerilor acoperiți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *