Skip to content
Politică

Elena Udrea, la momentul adevărului: Sunt în Costa Rica. Am gemeni și sarcina evoluează bine!

Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, a vorbit despre motivul vizitei sale în Costa Rica.

Astfel, într-o intervenție pentru postul de televiziune Antena 3, aceasta a declarat că este însărcinată și va avea doi gemeni, băieți.

”Costa Rica este o țară frumoasă și prietenoasă, însă pentru cei care trăiesc aici mi se pare o țară foarte scumpă. Eu am venit, mi-am vizitat niște prieteni foarte buni. Am găsit niște vechi cunoștințe care ne-au arătat locuri foarte frumoase. Am văzut Capitala. De obicei nu dau socoteală de ce plec din țară, dar când lucrurile par ascunse dau naștere la tot felul de scenarii. Eu sunt între două proceduri medicale, pe care le fac la Atena. După ce am făcut-o pe prima, am venit aici. Apoi, săptămâna viitoare o voi face pe cea de a doua. Dacă toate lucrurile decurg bine, mă întorc acasă. Voi avea doi băieți dacă mă ajută Dumnezeu. Am gemeni, sarcina evolueaza bine. Am un psihic puternic. Am prieteni aici, voi mai sta in Costa Rica”, a declarat Elena Udrea pentru Antena 3.

Fosta deputată a vorbit și despre scandalul din DNA.

”Au venit oameni cu probe în ultimele zile. Au fost demonstrații în direct de cum se falsifică problele de către procurorii DNA și nu s-a întâmplat nimic. Faptul că eu vorbesc de asemenea lucruri din 2015 , dar nu am avut probe, nici nu mai contează raportat la impactul acestor probe video”, a mai spus Elena Udrea.

Întrebată dacă îi e teamă dacă se va întoarce în pușcărie, aceasta a răspuns afirmativ.

”Da. Dar până și din pușcărie se iese. Eu am fost Elena Udrea și înainte să ajung în pușcărie, și după ce am ieșit de acolo. Nu există niciun motiv pentru care cineva dorește să susțină Sistemul. Îmi este teamă să mă întorc la pușcărie, dar pot trăi în orice situație. Sunt același om.”, a mai spus Udrea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *