Elena Udrea, nouă serie de atacuri dure la adresa lui Iohannis

Prezidențiabilul PMP, Elena Udrea, continuă atracurile dure la adresa lui Klaus Iohannis, precizând că acesta este un personaj ”mut, care în momentul în care deschide gura, mai face câte o gafă”.

”Klaus Iohannis este invizibil în campania electroală, este mut, iar atunci când deschide gura comite câte o gafă. Vorba românului „dacă tăcea, filosof rămânea”. Din acest punct de vedere, am suficient timp să mă impun în faţa candidatului ACL. Până se gândeşte el să reacţioneze la un subiect, se schimbă agenda publică. Întotdeauna se situeză în urma evenimentelor. Nu ţine pasul. Deci, am suficient timp.

În altă ordine de idei, candidatul ACL nu este foarte bine primit de organizaţiile sale din teritoriu. Mulţi lideri din teritoriu nu îl cunosc pe Iohannis. Şi Crin Antonescu a declarat că nu îl cunoaşte în postura de candidat. Aici este, cred, problema lui. Lipsa de încredere şi de susţinere în cele două partide”, a explicat Elena Udrea într-un interviu acordat pentru cei de la informatiadeseverin.ro.

”Lipsa de experienţă în politica mare. Klaus Iohannis a venit de la Sibiu şi vrea să ne convingă că Preşedinţia şi Primăria sunt acelaşi lucru. Una este să administrezi un oraş de 150. 000 de locuitori şi alta este să conduci o ţară de 20 de milioane de români. Din lipsa de experienţă apar şi gafele celebre pe care le face, pe cea cu politrucul şi declaraţia de apropiere de Rusia. Partenerii noştri geo-strategici sunt UE şi NATO. Iohannis nu este suficient de pregătit pentru Preşedinţie. Trebuie să mai înveţe pentru BAC, iar el vrea deja stagiul de post-doctorat.

Dincolo de lipsa de experienţă, rămân foarte multe schelete ascunse în dulap: de la felul în care şi-a dobândit averea, până la întâlnirile de taină cu Dan Voiculescu sau problemele pe care le are cu Justiţia în procesul deschis de ANI. Toate acestea ar trebui să fie, în mod normal, pietre de moară pentru un electorat de centru-dreapta care îşi doreşte un candidat deopotrivă moral şi determinat în a-l învinge pe Victor Ponta. Or, se vede clar că Iohannis nu poate fi acela”, a mai afirmat președintele PMP cu privire la prezidențiabilul ACL.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL