Mai exact, judecătorii ÎCCJ vor judeca cererea de revizuire a pedepsei în cazul fostului ministru, în celebrul caz Gala Bute. Completul care va lua decizia este format din 5 judecători ai Curții. În 2018, Elena Udrea a fost condamnată la 6 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită și abuz în serviciu.
Cererea de revizuire întocmită de avocații Elenei Udrea se bazează pe un document emis de SRI, care conține informații care susțin că Elena Udrea a fost cercetată pe baza unor denunțuri false. Dacă această cerere de revizuire ar fi admisă, fostul ministru ar ieși din Penitenciarul Târgșor.
Elena Udrea nu și-a acceptat niciodată vinovăția și a fugit din țară în momentul în care a fost pronunțată sentința, în aprilie 2022. Femeia a fost prinsă în Bulgaria, la granița cu Grecia. Elena Udrea și-a ispășit deja o treime din pedeapsă. Cazul Gala Bute a fost cap de afiș în ultimii ani, devenind o adevărată telenovelă mai ales după fuga Elenei Udrea.
În 2018, fostul ministru primea 6 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită în dosarul Gala Bute. Magistrații mențineau atunci sentințele pronunțate de instanța de fond și în cazul celorlalți inculpați. Așadar, fostul asistent personal al Elenei Udrea, Tudor Breazu, primea 3 ani de închisoare cu executare.
Ștefan Lungi, fost consilier al Elenei Udrea, a fost condamnat la un an și șase luni cu suspendare, în timp ce fostul secretar general Gheorghe Nastasia a primit patru ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere. Fostul director al CNI, Ana Maria Topolicaeanu, a primit trei ani cu suspendare, iar Dragoș Marius Botoroagă, administratorul unei firme, a primit 2 ani și 6 luni cu suspendare.
Totodată, fostul ministru al economiei Ion Ariton era achitat pentru acuzațiile de participație improprie la abuz în serviciu și folosirea influenței pentru obținerea de foloase necuvenite. Procurorii DNA au considerat că statul a fost păgubit cu 2 milioane de euro în 2011, pentru că această sumă de bani ar fi fost dată ilegal de Ministerul Dezvoltării firmei care organiza Gala Bute.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News