Skip to content
Politică

Elena Udrea reacționează tranșant: „Dacă vor decide să mă rețină…”

Fosta șefă a Partidului Mișcarea Populară, Elena Udrea, a declarat, joi, în cadrul unei intervenții telefonice la postul B1 TV, că dacă procurorii vor decide reținerea sa, acest lucru va fi o dovadă că este vorba despre un abuz care are și o componentă mediatică.

”Aștept să se îndeplinească procedurile și, cu siguranță că o să fiu citată. (…) Acest război pe care îl port de opt luni are și forme care țintesc o bună imagine a celor care instrumentează cauzele împotriva mea. Este clar că componenta mediatică este importantă pentru ei. Deci, având în vedere că sunt foarte preocupați de imagine, mă aștept ca procurorii să gândească pasul următor tot din perspectiva imaginii. Pentru a conștientiza abuzul din cazul meu, cred că ar fi binevenit să fiu reținută și să port din nou cătușe. Mă aștept ca, pe măsură ce acțiunile procurorilor vor deveni transparente în intenția lor de a o înfunda pe Elena Udrea, oamenii să perceapă abuzul. Dacă atunci când voi ajunge să dau declarații în fața procurorilor, vor decide să mă rețină, eu zic că este încă un abuz care are și o componentă mediatică”, a declarat Elena Udrea.

" "

”Cred că acum este o luptă pur și simplu să mă reducă la tăcere. Sunt foarte puțini cei care au curaj să vorbească. (…) Oamenii aceștia sunt cei care zece ani de zile au stat de aceeași parte a baricadei cu mine. Măcar din acest punct de vedere, oamenii au încredere că ceea ce spun are la bază o realitate pe care o cunosc din experiență proprie. De aceea această acțiune continuă, abuzivă, a procurorilor, de a mă determina într-un fel să tac. Temerea nu este că aș putea să vorbesc despre alți lideri politici. Nu. Problema este să nu spun despre sistem și despre cei care doresc, prin forța cătușelor, să ia puterea din mâna parlamentarilor și a clasei politice”, a mai declarat fostul ministru.

În același timp, Elena Udrea a vorbit și despre modul în care se face finanțarea campaniilor electorale, precizând că toată lumea știe cum se întâmplă aceste lucruri.

”De 26 de ani, așa se fac campaniile. Ipocrizia cea mare este că ne prefacem a afla abia acum și toată lumea este într-o falsă mirare legată de finanțarea campaniilor electorale. Cam toată lumea știe. De la electoratul care acceptă să primească bunuri în campanie, la presă, la clasa politică, toată lumea știe cum se întâmplă. Și când apare un caz, toți sunt plini de falsă uimire”, a spus Elena Udrea.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *