Elena Udrea scapă de circa 8 luni de închisoare din pedeapsa rămasă de executat

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Fostul ministru al Turismului Elena Udrea scapă de circa opt luni de închisoare din pedeapsa care i-a mai rămas de executat după ce a formulat contestație la executare.

Potrivit portalului instanțelor de judecată, Tribunalul Prahova a admis, marți, contestația la executare formulată și a dispus deducerea din pedeapsa de șase ani închisoare pe care a primit-o în dosarul Gala Bute a unei perioade cumulate de circa opt luni.

‘Deduce din pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 181 din data de 28.03.2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Penală, perioada de la data de 10.02.2015 la data de 25.02.2015, reprezentând perioada în care petenta a fost reținută, arestată preventiv și arestată la domiciliu în dosarul penal nr. 880/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, perioada de la data de 25.02.2015 la data de 16.06.2015, reprezentând perioada în care petenta a fost arestată preventiv și arestată la domiciliu în România, perioada de la data de 03.10.2018 la data de 24.12.2018, reprezentând perioada în care aceasta a fost arestată în Republica Costa Rica, perioada de la data de 07.04.2022 la data de 16.06.2022, reprezentând perioada în care aceasta a fost arestată în Bulgaria, precum și perioada executată efectiv în România respectiv de la data de 16.06.2022 la zi’, se arată în minuta deciziei instanței.

Decizia nu este definitivă.

Surse judiciare au declarat, pentru AGERPRES, că Udrea a solicitat instanței să soluționeze cererea cu celeritate, întrucât prin această reducere a pedepsei se vor îndeplini condițiile pentru analiza liberării condiționate.

Elena Udrea se află în Penitenciarul Târgșor, unde a fost încarcerată în iunie 2022, după ce a fost extrădată din Bulgaria.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: