Un elev de 17 ani a fost găsit inconştient, luni, în baia unei unităţi de învăţământ din Sectorul 6 al Capitalei, lângă el fiind un recipient cu alcool. El a fost transportat la spital. Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz.
Potrivit Poliţiei Capitalei, poliţişti de la Secţia 25 Poliţie au fost sesizaţi, prin apel 112, în jurul orei 11.00, de către un profesor cu privire la faptul că un elev se află inconştient în baia unităţii de învăţământ, situată în Sectorul 6.
Poliţişti ajunşi acolo au constatat că în baia unităţii de învăţământ se afla un adolescent, în vârstă de 17 ani, în stare de inconştienţă, iar lângă acesta a fost găsit un recipient cu alcool.
De asemenea, la faţa locului s-a deplasat şi un echipaj de prim-ajutor care i-a acordat elevului îngrijiri medicale, ulterior fiind transportat la spital.
Cercetările sunt continuate, din oficiu, de către poliţişti din cadrul Secţiei 25 Poliţie, pentru vătămare corporală din culpă, urmând a fi sesizată unitatea de parchet competentă.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News