Elevii sunt de acord cu greva profesorilor, dar vor examene pentru anii terminali, a declarat Miruna Croitoru (CNE)

Miruna Croitoru CNE
Miruna Croitoru CNE. Sursa foto: GOV.RO

Guvernul a mărit salariile profesorilor cu 1.000 de lei brut prin Ordonanță de Urgență, însă cadrele didactice au refuzat oferta și au anunțat că vor continua greva. Contactată de PS News, președinta Consiliului Național al Elevilor (CNE), Miruna Croitoru, a declarat că problema salarizării din educație ar trebui rezolvată de guvernanți pe termen lung, printr-o creștere treptată a veniturilor, inclusiv prin introducerea majorării de 60% în noile grile de salarizare care vor intra în vigoare din ianuarie anul viitor. Pe de altă parte, ea a adăugat că își dorește ca elevii din anii terminali să aibă posibilitatea să-și susțină examenele, chiar dacă profesorii sunt în grevă.

„Noi am susținut încă de la început ca salarizarea să fie una corespunzătoare. Acum nu ne putem da cu părerea exact la o sumă, având în vedere că ar trebui să fie luate în calcul standardele europene și mult mai multe lucruri ca acesta care nu țin strict de părerea Consiliului Național al Elevilor, însă în continuare ne-am dori ca soluționarea să fie rezolvată pe termen lung. Adică, cu toate că acum a fost adoptată această ordonanță de urgență, să vorbim pe parcurs despre o creștere treptată a salariilor și inclusiv introducerea acelei măriri cu 60% în noile grile de salarizare care vor intra în vigoare începând cu ianuarie 2024.

Bineînțeles că elevii din anii terminali au această stare de neliniște generală și ne dorim ca aceștia să susțină examenele în continuare, chit că există aceste situații de grevă, inclusiv în situațiile medicale, inclusiv medicii realizează aceste proceduri de urgență, iar automat elevii ar trebui să susțină examenele naționale”, a spus Miruna Croitoru.

Cât vor câștiga profesorii după adoptarea OUG

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca a explicat şi care va fi cuantumul salariilor nete pentru cadrele didactice, după adoptarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului care prevede majorări salariale pentru personalul din învăţământ. Astfel, un profesor studii superioare de lungă durată, grad didactic definitiv cu experienţă între cinci şi zece ani, ar primi de la salariul actual fără niciun fel de spor, de la 2.713 lei va primi 3.365 de lei net. De asemenea, „un profesor studii superioare, grad didactic 1, peste 25 de ani vechime, va trece de la 3.985 de lei, din nou fără niciun spor, fără nicio creştere, fără gradaţie la 4.707 lei net”, a adăugat ea.

„Dacă ne referim la bază, deci fără creşterile legate de dirigenţie, învăţământ special, un profesor cu studii superioare debutant are acum, fără niciun fel de alt spor, 2.376 pe net şi ar ajunge la 2.956 tot pe net. Un profesor studii superioare de lungă durată, grad didactic definitiv cu experienţă între cinci şi zece ani, ar primi de la salariul actual fără niciun fel de spor, de la 2.713 va primi 3.365 net. Asta înseamnă de la 4.678 la 5.802 pe brut, iar un profesor studii superioare, grad didactic 1, peste 25 de ani vechime, va trece de la 3.985, din nou fără niciun spor, fără nicio creştere, fără gradaţie la 4.707 net”, a explicat Ligia Deca, întrebată la finalul şedinţei de joi a Executivului cât vor câştiga cadrele didactice după adoptarea acestei ordonanţe de urgenţă care prevede majorări salariale în educaţie.

Autor

  • Licențiată în Relații Internaționale și Studii Europene și absolventă a două programe de master: Relații Internaționale, Politică Externă și Managementul Crizelor; Diplomație Cultură și Relații Internaționale. Pasionată de domeniul politic și diplomatic, fiind dornică să contribuie la o presă de calitate.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: