Eliminarea cotelor la zahăr de la 1 octombrie 2017 ar putea aduce, teoretic, oportunități deosebite deopotrivă pentru producătorii de zahăr și cultivatorii de sfeclă de zahăr din România.
Cu toate acestea, există temeri că această acțiune comunitară ar putea să însemne, în realitate, dispariția industriei de zahăr la nivel național și închiderea puținelor fabrici care mai funcționează astăzi în țară. Evoluția din ultimii ani de la nivelul fabricilor de profil din România indică tocmai acest al doilea scenariu, cu consecințe sociale și economice dramatice.
Piață în schimbare
În prezent, una dintre cele mai reglementate piețe din UE este aceea a zahărului, Uniunea impunând cote de producție, prețuri minime pentru achiziția sfeclei de zahăr de la producători și subvenții pentru aceștia din urmă, dar și reguli stricte privind exporturile, importurile și prelucrarea de zahăr.
În baza cotelor obținute în urma negocierii Tratatului de Aderare, dar și în conformitate cu restructurările ulterioare din sectorul zahărului, România produce circa 104.000 tone de zahăr din sfeclă de zahăr.
Din această cantitate de zahăr brut, cele patru fabrici de zahăr care mai există în România procesează aproximativ 430.000 tone de zahăr rafinat pentru consumul intern, asigurând circa 70-80% din cererea națională anuală (în cifre absolute, 550.000-600.000 tone de zahăr alb), diferența de minimum 120.000 tone reprezentând importuri de zahăr alb din Uniunea Europeană.
Potrivit unui studiu elaborat în 2016 de Institutul de Economie Agricolă și Alimentară din Polonia, la cererea Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a Parlamentului European, eliminarea cotelor de zahăr și a prețului minim de achiziție a sfeclei de zahăr va produce schimbări semnificative pe piața zahărului, mai ales la nivelul competiției dintre marii producători.
Industrie necompetitivă
Piața europeană a zahărului este deja dominată de oligopol (principalii producători de zahăr au unități de producție în cele mai multe state membre), iar eliminarea cotelor poate duce la o concentrare și mai mare a producției în țările mai eficiente, în detrimentul celorlalte state membre. Același studiu ne spune și care sunt cele mai competitive state, iar România nu se află printre ele. Acestea sunt, desigur, Germania, Franța, Danemarca, Belgia, Olanda și Marea Britanie, țări care dețin nu doar principalii jucători de pe piața de profil, dar și cele mai mari suprafețe de teren ce pot fi cultivate cu sfeclă de zahăr și cea mai mare producție la hectar.
În România, din cele peste 30 de fabrici de zahăr existente înainte de 1990, astăzi mai există doar patru, trei dintre acestea fiind dominate de capitalul austriac (Agrana România) și francez (Zahărul Oradea și Tereos România din Luduș).
Agrana România, deținută de compania austriacă Agrana Zucker GmbH, este cel mai mare procesator din România relativ la cifra de afaceri și număr de angajați, deși în anul comercial 2014/2015 sucursala Roman a avut alocată o cotă de producție de doar 23,15% din totalul producției.
Companiei Zahărul Oradea, deținută de concernul franco-german Cristal Diamant SAS (având ca acționari grupul francez Cristal Union și compania germană Pfeifer&Langen), i-a fost distribuită, în 2014/2015, o cotă de 27,37% din totalul producției, în vreme ce companiei Tereos România din Luduș, parte a grupului francez Tereos Participations SAS, i-a fost alocată o cotă de 31,90% din total. Fabrica de Zahăr Bod, singura companie producătoare de zahăr cu capital integral românesc, a asigurat doar 17,58% din producția națională de zahăr în anul comercial 2014/2015.
Alocarea cotelor a constituit, în ultimii ani, un subiect de discuții aprinse între Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și marii jucători de pe piața zahărului din România, în condițiile în care capacitatea de producție a zahărului din sfeclă și procesare de zahăr brut este chiar și de cinci ori mai mare în unele cazuri.
Eliminarea cotelor la zahăr ar putea însemna o creștere substanțială a producției, însă o astfel de evoluție nu este nici pe departe certă.
Dimpotrivă, deciziile luate de fabricile de zahăr din România în ultima perioadă ar putea indica o intenție de relocare a producției, fie spre piețe mai ieftine în ceea ce privește forța de muncă, fie spre piețe „mai competitive”, în sensul definiției din studiul menționat.
Management distructiv
Cu excepția producătorului din Bod, toate companiile producătoare de zahăr ce activează pe piața națională au înlocuit conducerea românească cu un management străin, oficial justificând o astfel de decizie prin strădania de a crește profitabilitatea, deși trecutul profesional al unora dintre acești manageri nu susține o astfel de intenție.
Conducerea executivă a fabricii de zahăr din Oradea este asigurată, începând cu 01.07.2016, de Takacs Janos, care este și administrator al societății, alături de germanii Schaupp Michael Werner și Schoneberg Uwe Siegfried.
Fostul director executiv, Corneliu Pentilescu, a fost revocat din funcție la finele lunii mai 2016. Takacs Janos, cu dublă cetățenie română și ungară și cu strânse legături în mediul politic de stânga din Ungaria, propus chiar pentru postul de premier în țara vecină, după cum relatează Mediafax a ocupat și funcția de manager administrativ regional al Electrolux pentru Europa Centrală şi de Est, la începutul anului 2012 fiind chemat să rezolve o serioasă grevă a muncitorilor la fabrica din Satu Mare, asa cum aminteste ziare.com.
De atunci, Electrolux România a redus numărul angajaților cu peste o sută de persoane, în vreme ce pierderile acesteia au crescut constant. Administratorii germani ai companiei, veniți direct de la divizia de zahăr a acționarului german Pfeifer & Langen GmbH, ar putea lua decizia mutării producției în Polonia sau în statele non-comunitare din sudul Europei, în contextul în care, în octombrie 2016, muncitorii de la unitatea de producție din Elsdorf, Germania, au fost anunțați deja că fabrica lor urmează să se închidă în cursul anului 2017.
La compania Agrana România, manager financiar și membru al directoratului a fost numit, în noiembrie 2016, irlandezul Patrick Leamy, care anterior a ocupat poziția de director financiar la Celestica România.
Analizând indicatorii economici ai Celestica România în perioada în care acesta a gestionat finanțele companiei (cifră de afaceri în scadere și marje negative de profit), e greu de crezut că acesta a fost numit în scopul creșterii performanțelor economice ale Agrana România.
Mai mult, surse locale au indicat faptul că managerul irlandez avea grave probleme de conduită morală
Decizia aducerii lui Patrick Leamy în cadrul Agrana ridică, deci, serioase semne de întrebare cu privire la adevăratele intenții ale subsidiarei din România.
Membrii Consiliului de Administrație Agrana sunt, cu toții, cetățeni austrieci, unii dintre ei ocupând funcții de conducere și la subsidiarele din Slovacia și Bosnia-Herțegovina, ceea ce ar putea duce la o decizie de mutare a producției din România în țări unde costurile sunt mai reduse.
Conducerea companiei Tereos Romania din Luduș poate fi un indiciu clar al celebrului „naționalism” al francezilor, directorii și administratorii fiind cetățeni ai Hexagonului.
Directorul general, Didier Francis Corfa, a fost adus direct de la sediul companiei-mamă din Lille, la 04.01.2017, pentru a înlocui un alt francez, Philippe Jean Roux, după mai puțin de șapte luni de mandat. Acesta din urmă l-a înlocuit, în august 2016, pe Adrian Luță, cu o vastă experiență în industria zahărului, așa cum menționează site-ul profit.ro.
Duport Jerome, directorul de vânzări la nivel național, a mai ocupat o funcție similară la Norbert Dentressangle Transport SRL, subsidiară a companiei-mamă din Franța (achiziționată în 2015 de XPO Logistics), pe care șoferii de camion din Europa de Est, în marea lor majoritate români, au acționat-o în instanță, încă din 2011, pentru folosirea ilegală a forței de muncă și tratamente discriminatorii.
Schimbarea conducerii românești a celor trei mari producători de zahăr din România, în unele situații cu persoane cu un parcurs profesional și personal discutabil, dar și reducerea constantă a numărului de angajați la toate cele trei fabrici din ultimii ani, ar putea anunța vremuri tulburi atât pentru cei aproape 1000 de angajați care mai lucrează în acest sector, dar mai ales pentru cei circa 1600 de cultivatori de sfeclă de zahăr din întreaga țară care, la rândul lor, asigură existența a mii de angajați.
Rămânem cu o singură fabrică?
Fabrica de zahăr din Bod, singura cu capital integral românesc, nu are capacitatea de a absorbi impactul negativ al unei potențiale relocări a producției celor trei fabrici cu capital străin. Producătorul din Bod este în reorganizare judiciară încă din 2012, conform newsbv.ro, iar patronul „din umbră” al acestuia are serioase probleme penale.
Alte șase fabrici de zahăr din România, moștenite din perioada comunistă a industrializării, sunt în conservare, iar un combinat din Corabia, deținut de libanezul Abdallah Rabie, este declarat funcțional, deși pare să servească mai mult intereselor unor evazioniști obișnuiți să declare exporturi masive de zahăr în scopul returnării de TVA, după cum relatează Digi24.ro.
Practic, dintr-o industrie care împânzise țara cu fabrici de prelucrare a zahărului pentru a satisface orgoliul de exportator manifestat de Nicolae Ceaușescu, România mai poate miza pe o singură unitate de producție cu capital integral românesc.
Menținerea unei singure fabrici de prelucrare a zahărului va avea consecințe dramatice asupra balanței comerciale din acest sector, România urmând să importe zahăr mai scump pentru a satisface consumul intern. Nu este exclus ca acesta să fie produs tocmai de companiile care pregătesc pe tăcute relocarea capacității de producție din România către țări cu o forță de muncă mai ieftină.
În contextul în care închiderea ultimelor fabrici de zahăr din România are consecințe economice și, mai ales, sociale dramatice, este necesară luarea unor măsuri urgente pentru a evita ceea ce s-a întâmplat cu producătorii de lapte din România, odată cu eliminarea cotelor de lapte, la 31 martie 2015.
