Miliardarul Elon Musk a lansat un nou atac la adresa României și Uniunii Europene, susținând că organizațiile neguvernamentale influențează procesul democratic. Acesta a redistribuit pe rețeaua X un mesaj al influencerului Mario Nawfal și a adăugat: „ONG-urile încearcă să distrugă democrația”.
Postarea inițială a lui Nawfal acuza România și UE că ar coordona măsuri de cenzură online înaintea alegerilor, iar Elon Musk a profitat pentru a lansa un nou atac asupra României, ceea ce a devenit o obişnuinţă în ultimele luni.
„ROMÂNIA ȘI UE SPRIJINĂ CENZURA ONLINE CONDUSĂ DE ONG-URI ÎNAINTE DE ALEGERI. Guvernul României, oficialii UE și ONG-urile finanțate de Soros/USAID tocmai s-au întâlnit pentru a coordona cenzura online înainte de viitoarele alegeri. ONG-uri precum Expert Forum, ActiveWatch și Funky Citizens vor colabora cu autoritățile și platformele de social media pentru a semnala și elimina conținutul pe care îl etichetează drept «dezinformare». Aceasta include monitorizarea anunțurilor politice, urmărirea «comportamentului neautentic» și impunerea eliminării rapide a conținutului. Un nou proiect de lege privind cenzura este în curs de pregătire, iar Rețeaua de cenzură va fi lansată oficial la 25 martie”, a scris Nawfal.
În realitate, mesajul lui Nawfal face referire la o întâlnire ce a avut loc luni între oficiali români, reprezentanți ai marilor companii de tehnologie și membri ai unor ONG-uri. Scopul ședinței a fost identificarea soluțiilor pentru prevenirea campaniilor electorale ilegale înaintea alegerilor prezidențiale din mai.
Autor
-
Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News