Elon Musk, un nou mesaj legat de România. Atac dur la președintele Curții Constituționale

Elon Musk a publicat un nou mesaj pe X legat de anularea alegerilor prezidențiale din România. De data asta a lansat un atac la președintele Curții Constituționale, Marian Enache.

„Tipul ăsta e un tiran, nu un judecător”, a scris Musk pe X. Miliardarul CEO al Tesla Musk a redistribuit o postare despre Marian Enache publicată de Mario Nawfal, un susținător al mișcării MAGA.

This guy is a tyrant, not a judge https://t.co/ghE9X4W5G3

— Elon Musk (@elonmusk) February 20, 2025

Musk a preluat postarea lui Mario Nawfal, susținător MAGA, care l-a intervievat pe Călin Georgescu.

Mario Nawal a scris pe X: „Marian Enache, președintele Curții Constituționale a României, insistă că legea trebuie respectată, respingând presupusele presiuni ale SUA pentru a-i permite lui Călin Georgescu să candideze din nou la alegerile din mai”.

De asemenea, el a reluat o parte din declarațiile date de președintele CCR într-un interviu acordat juridice.ro: „Diversele dorințe ale anumitor candidați care vizează schimbarea elementelor fundamentale ale modelului constituțional democratic… ar trebui privite cu precauție și rezervă”.

„În mod ironic, aceasta este aceeași instanță care a anulat alegerile din noiembrie anul trecut pe baza unor acuzații nefondate de «interferență a Rusiei» și care a blocat candidați pentru opinii «antidemocratice». Între timp, Ministerul de Externe al României neagă orice interferență a SUA. Sincronizare convenabilă?”, comentează susținătorul MAGA în mesajul pe care l-a preluat și Elon Musk.

Președintele Curții Constituționale a României (CCR) a vorbit, miercuri, pentru prima dată despre anularea alegerilor, decizie luată de instituția pe care o conduce în decembrie anul trecut.

Într-un interviu pentru juridice.ro, Marian Enache spune că decizia a fost luată exclusiv pe baza documentelor declasificate de CSAT, care au arătat că „au existat interferențe în desfășurarea procesului electoral”, și a fost una „de apărare a statului român și a democrației constituționale“. Legat de solicitarea lui Călin Georgescu, de anulare a acestei decizii și de reluare a turului 2 al alegerilor, Enache a spus că „este exclus”.

Interviul dat de președintele CCR:

CITIȚI ȘI Președintele CCR, despre anularea alegerilor: Dacă într-un pahar cu apă e otravă, nu scoți otrava, iei un alt pahar

CITIȚI ȘI Președintele CCR spune că e exclusă reluarea turului 2. Ce spune despre amenințările lui Georgescu

Spațiul public este dominat în ultima vreme de subiecte legate de Curtea Constituțională și competențele sale în domeniul alegerilor prezidențiale. Pentru început, aș dori să ne indicați principalele repere care trebuie avute în vedere pentru înțelegerea corectă și obiectivă a rolului CCR în alegerile prezidențiale.

Marian Enache: Curțile constituționale nu sunt „simple registraturi” ale alegerilor prezidențiale, ale cererilor partidelor, ale activității Parlamentului și a Guvernului, ele nu pot fi obediente sau ancilare acestora. Prin rolul și funcțiile lor în controlul de constituționalitate, acestea sunt garantul statului de drept consacrat de Constituție.

Potrivit art. 82 alin. (1) și art. 146 lit. f) din Constituție, Curtea veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României, validează și confirmă rezultatele sufragiului. Această atribuție a Curții a fost reglementată în Constituția României aprobată prin referendum la 8 decembrie 1991 și nu a cunoscut nicio modificare prin revizuirea constituțională din 2003. A fost voința legiuitorului constituant originar să acorde, în mod expres și exclusiv, Curții atribuția de a veghea la respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României, iar legiuitorul constituant revizuent a consolidat-o în mod implicit. Este un domeniu în care CCR are o competență plenară și exclusivă, instanțelor judecătorești lipsindu-le competența funcțională în acest domeniu. Cu alte cuvinte, CCR este singurul judecător electoral în cadrul procedurii de alegere a Președintelui României.

Curtea Constituțională are obligația și responsabilitatea constituțională să urmărească modul de desfășurare a alegerilor prezidențiale în parametrii stabiliți de art. 2 alin. (2) din Constituție și aici mă refer, în special, la caracterul liber și corect al acestora. Hotărârile Curții Constituționale nu sunt îndreptate împotriva cuiva sau în favoarea vreunui candidat, ele fiind adoptate în interpretarea și aplicarea Constituției.

Trebuie observat că orice operațiune electorală din cadrul alegerilor prezidențiale poate fi supusă controlului Curții, iar actele Biroului Electoral Central pot fi contestate la Curte. Acest aspect este în concordanță cu proiectul de raport al Comisiei de la Veneția (paragraful 21), care, în cazul anulării alegerilor, stabilește că această competență poate aparține fie unui organ administrativ, cu condiția ca actele sale să poată fi contestate în fața curții supreme, a curții constituționale sau a unor curți specializate în materie electorală, fie curții constituționale în calitate de primă și ultimă instanță – exact cum este cazul României.

Astfel, legiuitorul constituant a acordat o competență generală Curții Constituționale tocmai în considerarea rolului Președintelui României în cadrul sistemului constituțional românesc. Curtea este un judecător electoral, o instanță înzestrată cu prerogative care să îi permită o acțiune efectivă, energică și eficace pentru a fi asigurată integritatea întregului proces electoral, în toate momentele și componentele sale.

Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României reglementează căile și modalitățile prin care alegătorii/competitorii electorali pot accesa jurisdicția constituțională. Aceste reglementări legale nu numai că nu exclud, ci respectă plenipotența competenței CCR în sensul că reglementează doar accesarea jurisdicției la sesizare, fără a se referi la posibilitatea și competența constituțională a Curții de a se sesiza din oficiu în situații excepționale, așa cum a fost în cazul hotărârii de anulare a procesului electoral pentru alegerea Președintelui României.

Alina Matei: Înțeleg că pe tot parcursul procesului electoral Curtea Constituțională se poate sesiza din oficiu?

Marian Enache: Așa este! Dar pentru a înțelege mai clar cum funcționează acest mecanism, trebuie să realizăm de la bun început o delimitare netă între prevederile art. 146 lit. f) din Constituție și cele ale Legii nr. 47/1992 și ale Legii nr. 370/2004.

Astfel, conform textului constituțional, Curtea veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României, iar cele două legi, fără a avea caracter de exhaustivitate, reglementează competența Curții Constituționale exercitată la sesizare, după cum urmează: soluționarea contestațiilor formulate împotriva înregistrării sau neînregistrării candidaturilor, a cererilor referitoare la împiedicarea desfășurării campaniei electorale, precum și a cererilor de anulare a alegerilor.

Ca atare, chiar și în aceste etape procedurale, Curtea are competența de a se sesiza din oficiu cu privire la obiectul oricăreia dintre cele 3 categorii de acțiuni anterior enumerate. Rezultă că, spre exemplu, verificarea constituționalității înregistrării sau neînregistrării unei candidaturi poate fi exercitată la sesizare – caz în care Curtea este obligată să se pronunțe asupra cererii formulate – sau din oficiu, atunci când Curtea apreciază ca fiind necesară o intervenție directă pentru asigurarea constituționalității procesului electoral. Evident, sesizarea din oficiu este una excepțională și de ultima ratio. În acest sens, precizez că, în cele 8 cicluri electorale, Curtea a pronunțat o singură hotărâre ca urmare a unei sesizări din oficiu din cele 426 de hotărâri pronunțate în decurs de peste 32 de ani de la înființarea CCR. Faptul că, în precedent, instanța constituțională nu și-a exercitat ex officio atribuția prevăzută de art. 146 lit. f) din Constituție se datorează lipsei unei situații excepționale care să fi reclamat o asemenea intervenție și nicidecum faptului că nu ar fi existat această posibilitate constituțională.

Alina Matei: Curtea Constituțională poate anula un proces electoral?

Marian Enache: Dacă o curte constituțională poate valida și confirma rezultatele alegerilor, înseamnă că le și poate infirma, invalida sau anula. Această competență nu poate fi una formală, decorativă sau proclamativă, ea este una reală și efectivă, care poate fi exercitată în condițiile apariției unei situații excepționale care o declanșează. Din moment ce există o asemenea obligație constituțională concretizată și obiectivată în această competență, Curtea Constituțională nu poate, în mod invariabil, să se limiteze la confirmarea rezultatului alegerilor, indiferent de împrejurările excepționale care pot apărea și care sunt de natură să vicieze procedura electivă, ci trebuie să o exercite ca atare tocmai pentru împlinirea rolului și a funcției de control activ de constituționalitate stabilit de Constituție.

Se poate observa că, în anul 2016, Curtea Constituțională a Austriei a invalidat rezultatele celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, utilizând un standard foarte strict în privința aplicării regulilor și principiilor electorale. Deși nu a fost constatată nicio dovadă care să ateste că numărarea voturilor ar fi fost manipulată, deci nu au fost identificate fraude în procesul electoral, instanța constituțională din Austria a stabilit că neregulile care au vizat modul de gestionare și numărare a buletinelor de vot prin corespondență ar fi putut afecta aproape 78.000 de voturi din cele 117 circumscripții electorale în condițiile în care diferența dintre cei doi candidați era de circa 31.000 de voturi. Ca atare, anularea alegerilor și repetarea celui de-al doilea tur de scrutin au fost consecințe firești ale neregularităților constatate.

Parafrazându-l pe președintele Curții Constituționale a Austriei de la acel moment, domnul G. Holzinger, putem afirma că această decizie a fost una istorică, pronunțată pentru a menține și a consolida încrederea în democrație și în statul de drept, pentru că numai respectarea fidelă și în integralitate a standardelor, regulilor și principiilor electorale asigură încrederea cetățenilor în democrație.

În statele europene, curțile constituționale au această competență de a infirma rezultatele alegerilor tocmai pentru a proteja integritatea sistemului democratic.

În cazul României, neregulile determinante pentru anularea procesului electoral pentru alegerea Președintelui României au vizat egalitatea de șanse a candidaților, finanțarea campaniei electorale și influențarea votului, așadar caracterul corect al alegerilor, ca expresie a suveranității. În afara cauzelor determinante, au existat și epifenomene, elemente adiacente generate de conduita unor partide în campania electorală, deja cunoscute de public, care, la rândul lor, au contribuit la influențarea rezultatului alegerilor.

Alina Matei: Domnule Președinte, în aceleași coordonate, proiectul de raport al Comisiei de la Veneția stabilește că o curte constituțională are competența ex officio de a invalida alegerile prezidențiale.

Marian Enache: Într-adevăr, în acest proiect de raport se subliniază în mod clar că o asemenea competență a curților constituționale face parte din patrimoniul constituțional european.

În acest cadru conceptual, este nevoie, totuși, de anumite precizări cu privire la rolul și statutul juridic al Comisiei de la Veneția, precum și la actele pe care le emite.

În primul rând, Comisia de la Veneția este un organism consultativ al Consiliului Europei, înființat în anul 1990, și este alcătuit din persoane numite de guvernele statelor membre ale Consiliului Europei. Aceasta efectuează documentări din proprie inițiativă, realizează studii și elaborează linii directoare sau proiecte de legi ori acorduri internaționale. Comisia de la Veneția poate, în cadrul mandatului său, să emită avize la cererea Comitetului Miniștrilor, a Adunării Parlamentare, a Congresului Autorităților Locale și Regionale ale Europei, a Secretarului General, precum și la cererea unui stat, a unei organizații internaționale sau a unui organism internațional care participă la lucrările Comisiei.

În al doilea rând, trebuie subliniat că nu intră în sfera de competență a Comisiei de la Veneția examinarea cauzelor pe care le-au soluționat instanțele naționale. Aceasta, în activitatea sa consultativă, trebuie să acționeze în vederea consolidării înțelegerii sistemelor juridice, promovării statului de drept și a democrației și, de asemenea, în vederea examinării problemelor ridicate de funcționarea instituțiilor democratice și de consolidarea și dezvoltarea acestora.

Cu privire la proiectul de raport la care faceți referire, trebuie observat că acesta menționează explicit competența curților constituționale de a invalida ex officio alegerile în situații excepționale – ceea ce este corect din perspectiva promovării și apărării statului de drept – însă, în mod regretabil, eșuează în a face distincția necesară între alegerile prezidențiale și alte tipuri de alegeri, combinându-le și realizând, într-un final, un concept eteroclit. Proiectul de raport încercă să identifice și să standardizeze soluții la situații juridice eterogene cu regimuri juridice diferite. Cu titlu de exemplu, este greșit să invoci Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale – care se referă numai la alegerile parlamentare – atunci când analizezi problema alegerilor prezidențiale, pentru că acest protocol nu vizează astfel de alegeri. Acest lucru a fost subliniat de CCR în Hotărârea nr. 2/2024 și, vă rog, în acest sens, să citiți paragraful 57 al acestei hotărâri, în care se arată pe larg că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), Convenția și Primul Protocol adițional la aceasta nu sunt aplicabile ratione materiae alegerilor prezidențiale. Mai mult, referirea pe care o face proiectul de raport (la paragraful 30) la opinia amicus curiae a Comisiei de la Veneția depusă în Cauza CEDO Mugemangango împotriva Belgiei este din nou discutabilă pentru că acea cauză viza, pe de o parte, alegerile pentru Parlamentul Regiunii Valone a Belgiei, iar, pe de altă parte, problema pusă în acea cauză era aceea că însăși adunarea legislativă se comporta ca un judecător electoral în condițiile în care hotărârile sale nu puteau fi supuse niciunei căi de atac în fața unei autorități jurisdicționale.

Or, în situația României, pe de o parte, este vorba despre alegeri prezidențiale, și nu parlamentare, iar, pe de altă parte, contestațiile împotriva deciziilor Biroului Electoral Central sunt soluționate de o autoritate jurisdicțională, respectiv de Curtea Constituțională, și nu de autoritatea legislativă sau executivă.

Prin urmare, se poate constata că proiectul de raport încearcă să generalizeze prevederile Primului Protocol adițional la Convenție și la situația alegerilor prezidențiale, ceea ce este mai mult decât discutabil, chiar inadmisibil. Totodată, invocarea unor precedente jurisprudențiale ale CEDO este realizată cu unele vădite inexactități și neconcordanțe.

Noi apreciem efortul pe care grupul de lucru din cadrul Comisiei de la Veneția l-a făcut în vederea elaborării proiectului de raport la care faceți referire, însă, ca orice lucrare umană realizată într-un timp scurt, cuprinde anumite aserțiuni sau referiri imprecise specifice unei abordări in abstracto.

Proiectul de raport este un material tehnic, un suport documentar, ce nu poate fi convertit într-o decizie concretă cu privire la particularitățile unei spețe concrete. De altfel, paragrafele 6 și 66 din proiectul de raport menționează univoc că acesta nu privește situația din România.

Alina Matei: Dar dacă proiectul de raport nu privește situația din România, de ce a fost dat publicității/redactat exact între cele două procese electorale, cel anulat și cel care urmează să înceapă?

Marian Enache: Îmi scapă motivele care au fost avute în vedere pentru accelerarea redactării și publicării acestui proiect de raport în această perioadă. Ceea ce vă pot spune, însă, este că acest proiect de raport a creat în spațiul public românesc unele confuzii conceptuale și principiale mai ales în sfera chestiunilor de constituționalitate pe care le formulează în contextul interpunerii sale între cele două procese electorale, cel anulat (desfășurat în perioada septembrie–decembrie 2024) și cel anunțat (care se va desfășura în perioada februarie–mai 2025), întrucât concluziile acestui proiect de raport nu produc efecte asupra hotărârii Curții Constituționale. S-a propagat în spațiul public ideea eronată potrivit căreia Comisia de la Veneția este un judecător electoral supranațional. Or, în realitate, acest proiect de raport este un demers documentar consultativ, cu caracter de recomandare și cu adresabilitate generală, care nu vizează situația concretă din România și, evident, nici nu pune în cauză hotărârile CCR.

Subliniez că avizele și rapoartele Comisiei de la Veneția sunt parte a ceea ce numim noi, juriștii, soft law, adică, deși nu au forță juridică obligatorie pentru autoritățile jurisdicționale, elementele lor de conținut, transpuse sub forma principiilor, a bunelor practici, a exigențelor, a standardelor în anumite materii, pot contribui la orientarea și influențarea acțiunii autorităților și instituțiilor statului și la apărarea democrației prin drept.

Alina Matei: Cum evaluați proiectul de raport întocmit de acest grup de lucru al Comisiei de la Veneția?

Marian Enache: Personal, consider că înțelegerea întregului proiect de raport trebuie realizată în mod unitar și în cheia directă a necesității stabilirii de către statele membre ale Consiliului Europei a unor reguli de natură legislativă pentru desfășurarea campaniilor electorale în sfera mijloacelor social-media, întrucât este neîndoielnic că, spre deosebire de canalele tradiționale ale campaniei electorale, care sunt reglementate strict atât din punctul de vedere al libertății de exprimare, cât și din punctul de vedere al corectitudinii și transparenței financiare, mijloacele noului val de social-media reprezintă încă o „terra incognita” pentru guvernele statelor, care impune preocuparea legislatorilor de a reglementa sistematic și corespunzător acest domeniu.

Astfel, constatăm că stabilirea unor reguli juridice cu privire la funcționarea platformelor digitale de social-media și transparentizarea algoritmilor utilizați devin imperative pentru legiuitor în vederea protecției dreptului de vot și a dreptului de a fi ales, ca elemente intrinseci ale democrației constituționale, față de potențialele ingerințe și manipulări dolosive ale procesului electoral ca atare. Prin urmare, apreciez că acest proiect de raport este un mesaj de conștientizare la adresa legislatorilor naționali, care trebuie să identifice și să normativizeze desfășurarea campaniei electorale, ținând seama de riscurile și particularitățile social-media, desfășurate online sau pe orice fel de platforme digitale, care pot fi sponsorizate și susținute financiar, în mod fraudulos, de subiecți de drept din interiorul sau din afara granițelor statului care pot fi dificil de identificat. În opinia mea, aceste reglementări, atât la nivel european, cât și la nivel național, reprezintă o urgență pentru interesul public și se impun cu stringență în vederea realizării unei „alfabetizări digitale” – de care vorbește doamna Kaja Kallas, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politică de securitate, vicepreședinte al Comisiei Europene – în scopul preîntâmpinării fenomenului intempestiv al dezinformării și manipulării, care, în ultima vreme, s-a intensificat și s-a generalizat în toate statele europene. Din această perspectivă, statele europene trebuie să conștientizeze că aceste amenințări informatice au un impact negativ și imprevizibil asupra protecției drepturilor și libertăților cetățenilor, iar o asemenea documentare realizată la nivelul Comisiei de Veneția este un semnal pozitiv, care trebuie receptat în reglementările naționale și europene.

Alina Matei: Proiectul de raport afectează într-un fel sau altul competențele concrete ale curților constituționale europene în materia alegerilor?

Marian Enache: Nici vorbă. Se poate observa că dintre cele 7 recomandări făcute în proiectul de raport, cele referitoare la curțile constituționale sunt chestiuni generale și de procedibilitate. Esențial este, însă, faptul că însuși proiectul de raport recunoaște că standardele internaționale nu impun și nu interzic, de principiu, sesizarea din oficiu a curților constituționale în materie electorală (paragraful 26).

Cea mai consistentă parte a proiectului de raport se referă la recomandări a căror implementare intră în sarcina legiuitorului. Acesta trebuie să reglementeze, astfel cum am arătat, campania electorală desfășurată pe platformele digitale și transparența modului de finanțare a acesteia. În realitate, esența proiectului de raport se concentrează pe folosirea noilor tehnologii digitale și a inteligenței artificiale, pe proliferarea amenințărilor informatice în desfășurarea campaniilor electorale, care pot prejudicia securitatea statelor și interesele fundamentale ale societăților, și pe necesitatea reglementării acestui cadru legislativ și tehnic în care se realizează campania electorală.

Alina Matei: În continuare, domnule Președinte, cred că merită să discutăm și despre natura controlului pe care Curtea Constituțională îl exercită, mai precis dacă acesta este unul de legalitate sau de constituționalitate în privința hotărârilor în materie electorală?

Marian Enache: În Hotărârea nr. 2/2024, Curtea Constituțională punctează într-un mod tranșant că asigură constituţionalitatea procesului electoral, indiferent dacă aspectele ridicate sunt de natură legală sau constituțională. De exemplu, în respectiva hotărâre, Curtea a învederat că, în cadrul acestei atribuţii, verifică atât legalitatea candidaturii din perspectiva Legii nr. 370/2004, cât şi constituţionalitatea sa. În aceste condiţii şi în această materie, Curtea are competenţa să verifice criticile de constituționalitate prin raportare la valorile, principiile şi procedurile stabilite de Constituţie şi, ca atare, controlul său în privinţa înregistrării candidaturilor nu este limitat la inventarierea şi examinarea numai a condiţiilor formale prevăzute de Legea nr. 370/2004.

Art. 1 alin. (5) din Constituție prevede obligativitatea respectării legilor, a Constituției și a supremației sale, ceea ce înseamnă că o lege omisivă nu poate fi opusă principiului aplicării directe a Constituției, principiu care asigură în ultimă instanță supremația acesteia în cadrul sistemului legislativ.

Curtea este garantul supremației Constituției, astfel că în exercitarea atribuțiilor sale trebuie să asigure supremația Legii fundamentale și a exigențelor constituționalismului românesc, condiție sine qua non a statului de drept.

Hotărârea nr. 2/2024 nu este una singulară sub aspectul aplicării directe a Constituției în materie electorală. Prin Hotărârea nr. 66/2019, Curtea Constituțională a examinat constituționalitatea unei dispoziții din Legea nr. 370/2004, astfel cum a fost interpretată printr-o hotărâre a Biroului Electoral Central. Iar situația s-a repetat în anul 2024 (a se vedea Hotărârea nr. 21/2024). Chiar dacă Legea nr. 47/1992 nu reglementează în mod expres competența Curții de a efectua un control de constituționalitate în cadrul atribuției sale de a veghea la respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României, instanța constituțională a observat că o asemenea competență rezultă chiar din art. 146 lit. f) din Constituție, pentru că aceasta, în mod axiomatic, veghează la respectarea unei proceduri de alegere care se desfășoară în temeiul unei legi care trebuie să fie ea însăși conformă cu Constituția. Astfel, dacă însăși procedura de alegere a Președintelui României s-ar desfășura în temeiul unei legi contrare Constituției, Curtea, pentru a-și exercita competența prevăzută de art. 146 lit. f) din Constituție, trebuie să constate, mai întâi, neconstituționalitate acestei legi deoarece vegherea la întregul proces electoral presupune existența unei legi conforme cu Legea fundamentală. Ca atare, este imperativ ca, în condițiile art. 146 lit. f) din Constituție, Curtea să aibă competența de a exercita un control de constituționalitate atât în privința actului normativ pe baza căruia se desfășoară alegerile, cât și în privința operațiunilor și proceselor electorale care se desfășoară pe baza acestui act normativ. De altfel, în proiectul de raport, Comisia de la Veneția consideră chiar necesar acest lucru (paragraful 72), care deja a fost consacrat în hotărârile Curții Constituționale.

În consecință, constituționalitatea procesului electoral pentru alegerea Președintelui României este asigurată de CCR pe două paliere, și anume posibilitatea de a controla constituționalitatea reglementărilor electorale chiar în cursul desfășurării alegerilor, precum și posibilitatea de a verifica actele și operațiunile electorale prin raportare directă la cerințele Constituției. Astfel, CCR nu este redusă la rolul unui controlor/registrator de tip administrativist a procedurii de alegere a Președintelui României, ci, prin raportarea permanentă la integralitatea dispozițiilor Constituției, Curtea își manifestă responsabilitatea prin păstrarea și consolidarea rolului său de unică autoritate jurisdicțională și de garant al supremației Constituției.

Alina Matei: Din perspectiva controlului de constituționalitate pe care Curtea îl exercită prin prisma art. 146 lit. f) din Constituție, cum trebuie privită situația unui candidat care prin discursul său public și prin programul său politic ar propune revizuirea Constituției?

Marian Enache: Atât timp cât se candidează în temeiul unei Constituții în vigoare, orice candidat este ținut de respectarea Legii fundamentale în condițiile căreia și candidează. În situația în care candidatul este ales în funcția de Președinte al României, își poate pune în aplicare programul de revizuire a Constituției, cu respectarea procedurilor și a limitelor revizuirii prevăzute de Constituția în vigoare. Această întreprindere trebuie încadrată, însă, în exigențele generale ale statului de drept. Președintele României nu poate iniția o revizuire a Constituției după bunul său plac. El trebuie să respecte standardele democratice și limitele revizuirii cuprinse în art. 152 din Legea fundamentală. Nicio modificare a Constituției nu poate schimba regimul democratic și nu poate afecta drepturile/libertățile cetățenești, aspecte care reprezintă nucleul dur al statului de drept. Toate celelalte „dorințe” ale diverșilor candidați vizând schimbarea elementelor fundamentale ale modelului constituțional democratic, precum și promovarea în discursul public a unor idei și ideologii de sorginte totalitară trebuie privite cu atenție și cu rezervă nu numai de instituțiile statului, ci și de societatea românească în ansamblul său. Acestea vin în contradicție flagrantă cu opțiunile fundamentale ale poporului român care sunt consacrate în valorile supreme garantate prin însuși textul Constituției, valori care se interpretează în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și al idealurilor Revoluției din decembrie 1989.

O inițiativă de revizuire în sistemul constituțional poate propune aspecte privind raționalizarea și funcționarea autorităților statului, precum și a raporturilor dintre acestea și societate, respectând paradigma democratică și limitele revizuirii stabilite de legiuitorul constituant originar.

Alina Matei: A fost vreunul dintre candidați sancționat de Curtea Constituțională pentru exercitarea libertății sale de exprimare?

Marian Enache: Nici vorbă. Constituția României și jurisprudența CCR garantează libertatea de exprimare în mod deplin, dar nu în termeni absoluți. Libertatea de exprimare se autolimitează de drept în condițiile în care se promovează idei xenofobe sau de inspirație antisemită, legionară, nazistă, totalitaristă ori de ură națională, incitare la discriminare, violență publică și defăimare a unor valori ale sistemului democratic și ale ordinii constituționale.

Orice libertate se afirmă prin limitele ei, și nu prin absolutizarea ei, întrucât ea se exercită în societate, unde libertățile coexistă și trebuie protejate de abuzul de drept al celor care tind să exercite libertatea lor în detrimentul și atingerea libertății celorlalți. În același timp, drepturile și libertățile fundamentale trebuie exercitate cu bună-credință, conform art.57 din Constituție. Limitele exercitării drepturilor fac diferența între anarhie și democrație. Altfel, am trăi într-o societate de tipul celei descrise de Thomas Hobbes – homo homini lupus.

Alina Matei: Hotărârile Curții Constituționale de excludere a unui candidat din cursa electorală sau de anulare a alegerilor trebuie să se întemeieze pe hotărâri judecătorești anterioare de condamnare?

Marian Enache: Curtea Constituțională ține seama de hotărârile judecătorești anterioare de condamnare în ilicitul penal care îi privesc pe candidați. Dar aceasta nu este o condiție exclusivă într-un litigiu constituțional, întrucât Curtea realizează, în sfera constituționalității, o evaluare proprie a cauzei deduse judecății sale. Deci, chiar în lipsa unei hotărâri judecătorești anterioare de condamnare, instanța constituțională poate constata neîndeplinirea de către candidat a condițiilor constituționale de eligibilitate, care sunt distincte de cele de legalitate propriu-zisă. Inacțiunea sau pasivitatea autorităților competente sau durata procedurilor judiciare nu poate fi opusă Curții Constituționale, care are competența exclusivă să analizeze criteriile de constituționalitate pe care candidații trebuie să le îndeplinească.

Alina Matei: Cui îi incumbă sarcina probei în cazul hotărârii de anulare a alegerilor?

Marian Enache: Proiectul de raport al Comisiei de la Veneția face o distincție între situația în care hotărârea este pronunțată la sesizare sau din oficiu sub aspectul sarcinii probei, aspect care, în opinia mea, nu este relevant. În contenciosul constituțional, acest principiu aplicabil în materie civilă sau penală își are limitele sale, după cum voi arăta în continuare.

Art. 52 alin. (2) din Legea nr. 370/2004 prevede că cererea de anulare a alegerilor formulată de competitorii electorali trebuie motivată și însoțită de dovezile pe care se întemeiază. Fiind astfel sesizată, Curtea Constituțională va verifica argumentele contestatorului, solicitând informații de la autoritățile și instituțiile competente. Astfel, este de înțeles că CCR are competența să solicite Biroului Electoral Central renumărarea voturilor exprimate, sens în care fac trimitere la două precedente, reprezentate prin Hotărârea din 6 decembrie 2009, nepublicată[1], și Încheierea din 28 noiembrie 2024[2], parte a Dosarului Curții Constituționale nr. 3671F/2024, soluționat prin Hotărârea nr. 30/2024. Cu alte cuvinte, Curtea se pronunță în limitele sesizării și în limitele argumentelor invocate de contestator, iar verificările dispuse de ea au menirea de a confirma sau infirma cele susținute de acesta. Nu este vorba despre o activitate de administrare de probe în sensul dreptului comun în care Curtea Constituțională să audieze sau să asculte persoane, ci de o verificare a corectitudinii desfășurării diverselor segmente ale procedurii de alegere a Președintelui României de către autoritățile și instituțiile publice cu competențe în asigurarea corectitudinii desfășurării procesului electiv. Ca atare, Curtea Constituțională valorifică rezultatele demersurilor realizate de instituțiile statului cu competențe în domeniul furnizării concluziilor cu privire la încălcările regulilor procesului electiv. Cu alte cuvinte, Curtea nu verifică direct și nemijlocit dovezile depuse de contestator, ci dispune ca autoritățile statului să îi transmită informațiile necesare pentru a se asigura că procesul electoral s-a realizat în parametrii legali și constituționali. În funcție de înscrisurile existente la instituțiile statului, Curtea va proceda la evaluarea lor și, în consecință, va infirma sau va confirma rezultatele alegerilor.

Se poate observa că, în jurisprudența sa, Curtea a statuat că aspectele care nu au fost motivate de autorul cererii de anulare a alegerilor nu pot fi analizate în acest cadru procesual (Hotărârea nr. 30/2024, paragraful 31). Deci motivarea cererii și prezentarea dovezilor reprezintă condiții de inițiere a procedurii și nu au semnificația unei sarcini a probei sau a unei dezbateri contradictorii între autorul cererii și autoritatea care a verificat/ reverificat un anumit aspect al procedurii electorale desfășurate.

Alina Matei: Dar în situația în care Curtea Constituțională se sesizează din oficiu?

Marian Enache: În schimb, în ipoteza în care Curtea se autosesizează, înseamnă că avem de-a face cu o situație excepțională în care autoritățile statului cu competențe în domeniu semnalează deja existența unor încălcări de o anumită intensitate a legislației electorale. În acest caz, Curtea Constituțională va evalua dacă aceste încălcări au nivelul de gravitate care determină anularea procesului electoral cu privire la alegerea Președintelui României.

Alegerile, indiferent de tipul acestora, nu pot fi considerate libere dacă nu au fost corecte, astfel că putem afirma că premisa pentru exprimarea în mod liber a voinței politice a alegătorilor este caracterul corect al procesului electiv. Prin urmare, apreciem că, în evaluarea constituționalității procesului electoral în sensul respectării caracterului corect și liber al alegerilor, Curtea Constituțională hotărăște pe baza informațiilor oficiale pe care autoritățile specializate ale statului le furnizează în mod direct sau pe canale oficiale în spațiul public. Înscrisurile care cuprind aceste informații/date se bucură de prezumția de legalitate și de veridicitate. Curtea nu are competența constituțională de a le înlătura și nu este obligată să pună în discuția competitorilor electorali aceste informații, beneficiind de o marjă de apreciere în evaluarea și valorizarea lor în cadrul procedurii sale. Dreptul de apreciere a informațiilor/datelor/concluziilor este unul care ține de competența exclusivă a judecătorului cauzei.

Așadar, Curtea nu poate pune la îndoială constatările factuale ale autorităților publice specializate care au avut incidență în procesul electoral, însă are competența să decidă dacă neregulile astfel constatate au avut gravitatea necesară care să impună anularea procesului electoral cu privire la alegerea Președintelui României.

În ambele cazuri (sesizare la cerere sau autosesizare), Curtea Constituțională a indicat informațiile și documentele pe care le-a examinat și pe care și-a întemeiat actul său jurisdicțional. Totodată, în Hotărârea nr. 32/2024 a motivat faptul că neregulile constatate au avut un impact major și determinant asupra rezultatului electoral. De altfel, în acest sens, proiectul de raport al Comisiei de la Veneția (paragrafele 43, 59 și 77) chiar confirmă că anularea procesului electoral nu poate fi realizată decât în condițiile exigențelor mai sus menționate, care, de altfel, au fost valorificate de CCR. Motivarea Curții Constituționale respectă principiul transparenței și verificabilității informațiilor utilizate în argumentare atât prin indicarea lor, cât și printr-o evaluare corespunzătoare a documentelor furnizate de autoritățile publice specializate.

Alina Matei: Ați vorbit despre autoritățile specializate ale statului. La care dintre acestea vă referiți?

Marian Enache: Am în vedere Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT). Această autoritate publică este înscrisă în Constituție și are un rol esențial organizarea şi coordonarea unitară a activităţilor care privesc apărarea ţării şi securitatea naţională (art.1 19 din Constituție). CSAT a fost acea autoritate care a conchis că au existat interferențe în desfășurarea procesului electoral printr-un comunicat care a sintetizat informațiile primite prin Notele informative emise de serviciile de securitate ale statului.

Alina Matei: Sunt mulți care consideră că documentele declasificate nu reprezintă dovezi suficiente. De altfel, sunt și actori politici care susțin în spațiul public că CCR trebuie să explice mai bine de ce a luat această hotărâre de anulare.

Marian Enache: Din păcate, observ o confuzie acaparantă și obsesională, întreținută la nivelul societății, cu privire la justiția constituțională și justiția realizată de instanțele judecătorești. Justiția constituțională și justiția instanțelor judecătorești sunt foarte diferite. Ele au roluri, competențe, proceduri și finalități diferite.

De altfel, observ în spațiul public că se cere Curții Constituționale să devină o instanță de judecată și instanțelor de judecată să devină Curte Constituțională. Această manipulare a rolurilor constituționale ale instituțiilor jurisdicționale trebuie contracarată de societatea democratică și explicată pentru a nu conduce la decredibilizarea și destabilizarea ambelor forme de justiție (și cea constituțională, și cea realizată de instanțele judecătorești).

Competența constituțională a Curții de a veghea la respectarea procedurii de alegere a Președintelui României determină o justiție constituțională cu o puternică dimensiune preventivă și de protecție a suveranității. Curtea are obligația, stabilită direct în Constituție, să protejeze ordinea constituțională atunci când constată că există un proces electoral viciat pentru alegerea Președintelui României, de natură să afecteze legalitatea și corectitudinea rezultatelor votului exprimat de cetățeni. Curtea are rolul de a preveni o situație în care un competitor electoral ar putea să depună jurământul în calitate de Președinte al României în urma unui proces electoral viciat.

Curtea Constituțională este unica autoritate jurisdicțională stabilită prin Constituție să protejeze suveranitatea națională în componenta privind alegerile libere, corecte și periodice pentru Președintele României.

Competența Curții de a veghea la respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României decurge direct din art. 2 alin. (1) din Constituție referitor la suveranitatea națională și la exercitarea acesteia prin organele reprezentative ale statului legitimate în procesul electoral. Așadar, dacă procesul electoral pentru alegerea Președintelui României a fost viciat în ansamblul său, Curtea are obligația să intervină pentru a proteja însăși suveranitatea națională, componentă fundamentală a ordinii constituționale.

Curtea nu judecă emoționalitatea dreptului de vot, ci are obligația să verifice corectitudinea procesului electoral sub aspectul modalităților concrete prin care s-a exercitat votul. Însăși competența Curții prevăzută în art. 146 lit. f) din Constituție face referire la procedura pentru alegerea Președintelui României, nu la voturile exprimate de cetățeni. Trebuie să fie limpede acest lucru. Hotărârea pronunțată de Curte nu sancționează și nu anulează dreptul de vot al cetățenilor, așa cum artificial și tendențios se induce prin anumite mesaje în mediul public electoral, ci îl protejează de orice ingerință în scopul exprimării lui în deplină libertate și al realizării finalității sale constituționale.

Insinuările care se propagă prin recuzita specifică a campaniilor de propagandă electorală în acest moment la nivelul societății vizează faptul că instanța constituțională a anulat dreptul de vot al românilor și, prin aceasta, a interzis sau a sancționat libertatea de a alege a acestora. Nimic mai fals. Prin anularea procesului electoral cu privire la alegerea Președintelui României, Curtea Constituțională a realizat o măsură de justiție constituțională preventivă. Nu a sancționat un competitor sau mai mulți competitori, cum nu i-a sancționat nici pe alegătorii care au votat pentru un competitor sau pentru altul. Curtea a sancționat, în limitele obligației sale constituționale, procedura electorală ca atare, derulată în condiții de incorectitudine, stabilite în baza unor documente oficiale ale instituțiilor care, prin lege, au rolul să protejeze securitatea națională și care au atestat că au existat nereguli majore în cadrul procesului electoral. Mai simplu spus, prejudiciul în materialitatea sa obiectivă s-a produs.

Faptul că nu au fost descoperiți cei care au cauzat acest prejudiciu și care, de regulă, acționează cu mijloace sofisticate, uneori greu perceptibile, nu înseamnă că prejudiciul nu există în obiectivitatea lui și, ca atare, trebuie ignorat sau subestimat. Or, Curtea a constatat exact acest lucru, și anume că a existat o prejudiciere a rezultatului alegerilor prin încălcări ale legilor.

Într-un stat de drept, pornim în judecata noastră de la premisa de legalitate și veridicitate a actelor și a documentelor întocmite de instituțiile statului. Astfel, în cadrul unui contencios electoral abstract, aceste documente declasificate, repet declasificate, au format convingerea unanim împărtășită în rândul judecătorilor constituționali că procesul electoral a fost viciat într-o asemenea măsură încât rezultatele electorale și ordinea candidaților au fost afectate în mod substanțial. Votul fiecăruia dintre judecători a respectat condiția independenței lor, iar anularea procesului electoral a fost pronunțată în unanimitate.

Soluția rațională și constituțională nu putea fi decât una singură: anularea procesului electoral cu privire la alegerea Președintelui României pentru a sancționa procesul electoral viciat, pe de o parte, și, pe de altă parte, pentru a le oferi șansa tuturor cetățenilor să se prezinte la un nou proces electoral corect, care să respecte condițiile constituționale și legale. Trebuie să le oferim cetățenilor libertatea de a alege în cadrul unui proces electoral corect. Prin urmare, Curtea manifestă toleranță zero față orice ingerințe sau interferențe care conduc la distorsionarea rezultatelor electorale. Numai astfel le poate fi garantată cetățenilor libertatea de a alege liber și corect.

Alina Matei: Credeți că platformele social-media, prin algoritmii inteligenței artificiale, pot juca un rol determinant în procesul de influențare a alegerilor sau a altor tipuri de activități?

Marian Enache: Cu siguranță, dacă ele nu sunt reglementate juridic și nu îndeplinesc condiția transparenței, caracteristică intrinsecă a oricărei societăți democratice. Aceste mijloace, care fac parte din următorul val al tehnologiei, comportă o serie de riscuri și imprevizibilități, care, dacă nu sunt controlate juridic, pot aduce mari prejudicii dificil de identificat sub aspectul generării lor, după cum prin utilizarea lor corectă, din punctul de vedere al algoritmilor, pot genera și beneficii societății.

Platformele social-media, fiind subreglementate, se situează într-o zonă volatilă, care pot genera o manipulare a informației și o dezinformare masive, dificil de decriptat într-un timp record sau relativ scurt. Mai întâi ne întâlnim cu efectele fenomenului, pe care îl evaluăm în existența lui reală și, în consecință, constatăm alterarea rezultatelor, în cazul nostru, al alegerilor. Prin natura lor și prin modul de operare, acestea nu sunt activități făcute la vedere deoarece ar fi ușor de descoperit. Cauzele și autorii acestui fenomen pot fi identificați cu mijloacele specifice de cercetare instituțională, care necesită timp și competențe tehnice speciale pentru a stabili cine, cum și în ce modalități s-au săvârșit acțiunile ale căror consecințe palpabile le-am constatat și sancționat constituțional. Specialiștii cunosc foarte bine aceste probleme, care sunt de interes global și implică, în ultimă instanță, securitatea cibernetică a statelor, apărarea suveranității, precum și protecția drepturilor și libertăților cetățenești.

Alina Matei: Domnule Președinte, s-a susținut în unele medii că anularea alegerilor a fost o sancțiune prea aspră în raport cu candidații care au respectat regulile stabilite de lege. Curtea Constituțională nu putea lua în calcul o invalidare parțială a alegerilor care să îl vizeze numai pe candidatul care a încălcat regulile de corectitudine a desfășurării acestora?

Marian Enache: În niciun caz. Curtea a constatat că, în procedura de alegere a Președintelui României, au fost afectate, prin conduita unuia dintre candidați, două drepturi fundamentale, corelative, și anume dreptul de vot și dreptul de a fi ales, ceea ce a demonstrat că în desfășurarea alegerilor nu au fost respectate exigențele constituționale care stau la însăși baza organizării statului democratic. O procedură de alegeri viciată în aspectele sale esențiale – și aici mă refer permanent la condiția corectitudinii alegerilor, a „alegerilor curate”, cum se mai spune în mod curent – nu poate fi considerată parțial validă. Aceste încălcări sunt iremediabile și afectează procedura în ansamblul său.

Neregularitățile au avut o asemenea amploare și propagare încât singura soluție posibilă a fost anularea întregului proces electiv. Nu se putea face o selecție de poziții a candidaților clasați imediat pe pozițiile următoare. Ca să fiu mai plastic: dacă ați dori să beți un pahar cu apă în care cunoașteți că există o doză de otravă, veți încerca să extrageți otrava și să beți apa astfel purificată sau veți opta pentru un alt pahar cu apă?

Alina Matei: În proiectul de raport al Comisiei de la Veneția se arată că nu se poate lua o decizie de anulare a alegerilor doar în baza unor informații clasificate din partea serviciilor de informații.

Marian Enache: Aici avem o nouă confuzie indusă, care este proliferată în spațiul public. În mod evident, suntem total de acord cu ideea că anularea procesului electoral cu privire la alegerea Președintelui României reprezintă o măsură excepțională adoptată ca urmare a concluziilor rezultate din reuniunea oficială a CSAT. În cadrul acestei ședințe extraordinare au fost prezentate documente ale instituțiilor specializate care fac parte, conform legii, din acest organism fundamental al statului român (CSAT) și care au răspunderi bine precizate, al căror conținut face constatări directe cu privire la situații și împrejurări ce au condus la alterarea corectitudinii și respectării condițiilor legale ale exercitării drepturilor electorale. Dată fiind gravitatea situației, CSAT a decis, pentru prima oară de la înființarea sa, declasificarea acestor documente din care rezultă încălcări ale procedurii electorale și interferențe în realizarea procesului electiv. Cu riscul de a mă repeta, subliniez că CCR nu a decis anularea procesului electoral cu privire la alegerea Președintelui României în baza unor documente clasificate, ci a unor documente declasificate, accesibile publicului larg în baza principiului transparenței și necesității cunoașterii acestor constatări de către cetățeni.

Prin urmare, hotărârea CCR nu se bazează pe informații clasificate, astfel că, în ceea ce ne privește, paragrafele 59 și 77 ale proiectului de raport al Comisiei de la Veneția (care se referă la imposibilitatea anulării alegerilor pe baza informațiilor clasificate) nu au incidență raportat la hotărârea Curții Constituționale de anulare a procesului electoral. Orice susținere contrară este contrafactuală și lipsită de orice bază reală.

Alina Matei: Principala critică la nivelul societății este că hotărârea de anulare a alegerilor nu a fost o hotărâre justă/corectă. De ce au fost validate rezultatele din turul întâi de scrutin și, la câteva zile după aceea, au fost anulate alegerile cu totul?

Marian Enache: Hotărârea de anulare a procesului electoral cu privire la alegerea Președintelui României nu a fost una de revizuire a hotărârii prin care au fost validate rezultatele din primul tur. Am observat că și în proiectul de raport consultativ al Comisiei de la Veneția s-a preluat această chestiune și vom face demersurile necesare pentru a transmite Comisiei de la Veneția aceste precizări.

Așadar, după primul tur al alegerilor prezidențiale am fost sesizați, conform legii pentru alegerea Președintelui României, cu două cereri de anulare a alegerilor, formulate de doi candidați. Pe una am respins-o pentru că nu a fost formulată în termen. Pe a doua, pentru că a fost formulată în termen și îndeplinea condițiile de admisibilitate, am examinat-o și am dispus cu unanimitate de voturi că, raportat la ansamblul aspectelor contestate, buletinele de vot trebuie renumărate pentru a nu exista niciun dubiu cu privire la rezultatele primului tur de scrutin, asigurând, astfel, necesara transparență în stabilirea rezultatului procesului electoral.

Ca atare, în fața cererii formulate de un candidat la alegerile prezidențiale, în limitele și în termenul stabilit de lege, Curtea a dispus renumărarea buletinelor de vot. Întrucât, în urma renumărării buletinelor de vot din țară, CCR a observat că argumentele invocate de contestatar nu au fost justificate, singura soluție posibilă și obligatorie la acel moment, ținând seama și de termenul în care trebuie pronunțată hotărârea, era validarea rezultatelor primului tur de scrutin în conformitate cu art. 146 lit. f) teza a doua din Constituție.

Ulterior validării au fost declasificate rapoartele serviciilor de securitate prezentate în ședința CSAT. Această decizie de declasificare a reprezentat un moment istoric și important pentru întreaga societate. În lumina acestor documente și a realităților înscrise în acestea, la care au avut acces toți cetățenii și toate instituțiile acestei țări, Curtea și-a activat competența constituțională obligatorie prevăzută în art. 146 lit. f) teza întâi din Constituție și a dispus anularea procesului electoral cu privire la alegerea Președintelui României în temeiul prevederilor constituționale.

Așadar, Curtea nu și-a revizuit hotărârea de validare a rezultatelor din primul tur al alegerilor prezidențiale. Instituția revizuirii nu este aplicabilă în procedura constituțională, raportat la faptul că judecata în contencios electoral este una in abstracto, și nu in concreto.

Deci hotărârea de anulare a procesului electoral este rezultatul competenței constituționale a Curții de a veghea la respectarea procedurii de alegere a Președintelui României, iar nu rezultatul competenței de confirmare și validare a rezultatului alegerilor.

Art. 146 lit. f) din Legea fundamentală cuprinde două atribuții interrelate, dar, totodată, distincte ale Curții Constituționale. Prima este aceea de a veghea la respectarea procedurii de alegere a Președintelui României, iar a doua este de a confirma rezultatul sufragiului. Hotărârea de confirmare și de validare a rezultatului primului tur al alegerilor prezidențiale este expresia tezei a doua a art. 146 lit. f), în timp ce hotărârea de anulare a procesului electoral cu privire la alegerea Președintelui României în urma declasificării documentelor prezentate în CSAT este expresia tezei întâi a art. 146 lit. f).

Așadar, în logica juridică constituțională, hotărârea de anulare a procesului electoral cu privire la alegerea Președintelui României nu poate fi o hotărâre de revizuire a hotărârii de confirmare a rezultatului primului tur de scrutin, pentru că cele două hotărâri sunt expresia unor competențe diferite.

Părțile sau persoanele interesate într-o cauză nu pot să se substituie evaluării judecătorului. Dacă la fiecare hotărâre judecătorească partea care este nemulțumită ar supune unui proces de intenție publică soluția unei instanțe prin prisma propriului său drept subiectiv de apreciere a probelor în temeiul cărora judecătorul a pronunțat o hotărâre, substituindu-se sau încercând să se substituie dreptului de apreciere al judecătorului, care ar mai fi rațiunea existenței sistemului judiciar? Părțile/persoanele interesate nu își pot face dreptate singure, pentru că ele ar deveni judecătorii propriilor lor cauze. Dacă am judeca lucrurile în această optică subiectivă, ne-am trezi în plin arbitrariu în privința respectării hotărârilor instanțelor judecătorești sau constituționale.

Alina Matei: Înțeleg, în acest context, că cererile de revizuire a Hotărârii nr. 32/2024 sunt inadmisibile.

Marian Enache: Hotărârile Curții Constituționale sunt definitive și general obligatorii și, astfel cum am arătat mai înainte, „cererile de revizuire” a acestora sunt formulate în afara unui cadru procesual și, în consecință, în baza acestora, nu pot fi constituite dosare jurisdicționale. Regimul lor juridic este similar petițiilor și ele au fost soluționate în acest cadru juridic.

Alina Matei: Există posibilitatea unei erate pentru reluarea turului al doilea al alegerilor prezidențiale?

Marian Enache: Exclus. Erata vizează doar îndreptarea unei erori materiale din cuprinsul unei hotărâri și nicidecum schimbarea sau modificarea soluției pronunțate de o autoritate jurisdicțională. A susține posibilitatea unei asemenea erate constituie o eroare grosieră și o intoxicare a alegătorilor.

Alina Matei: Sunt multe voci care au considerat că proiectul de raport al Comisiei de la Veneția este critic cu privire la hotărârea Curții Constituționale de anulare a alegerilor. Sunteți de aceeași părere?

Marian Enache: Am citit cu mare atenție proiectul de raport al Comisiei de la Veneția și consider că este binevenit și foarte util. Desigur, acesta trebuie examinat prin prisma rolului Comisiei de la Veneția și a experienței existente între aceasta și curțile constituționale în general.

Astfel cum am arătat, nu este un proiect de raport punctual despre hotărârea CCR de anulare a procesului electoral cu privire la alegerea Președintelui României. Hotărârea Curții Constituționale a constituit ocazia pentru elaborarea unui asemenea material, care urmărește să prefigureze standarde generale cu privire la posibilitatea anulării alegerilor de către orice curte constituțională care are în competența sa contenciosul electoral. Viabilitatea acestor recomandări va trebui statornicită de curțile constituționale în activitatea lor jurisdicțională în coroborare cu jurisprudența CEDO.

Rapoartele și opiniile Comisiei de la Veneția sunt lucrări intelectuale care cuprind soluții posibile, alternative și nuanțe, opțiuni de reglementare și de soluționare în anumite domenii. Orice raport și orice opinie a Comisiei de la Veneția stabilesc unele standarde orientative care să reflecte o cultură constituțională comună a democrației constituționale, fără să impună măsuri uniforme și rigide, de aici rezultând și caracterul lor de recomandare. De altfel, CCR a integrat unele recomandări ale Comisiei de la Veneția în jurisprudența sa și aici mă refer, în special, la Codul bunelor practici în materie electorală.

Când ai în față un astfel de document, esențial este să îl citești și să îl înțelegi în ansamblul său, nu să îl trunchiezi în funcție de propriile interese. De altfel, pe judecătorii constituționali îi interesează principiile fundamentale de funcționare a regimului constituțional stabilit de Legea fundamentală și, cel mai important, apărarea ordinii constituționale naționale în limita rolului pe care Constituția l-a reglementat. Curtea nu este judecătorul unor opinii și opțiuni politice, față de care ne delimităm în mod net și constant.

Așadar, chiar dacă proiectul de raport al Comisiei de la Veneția nu a avut ca obiectiv direct evaluarea hotărârii CCR, vă pot spune că standardele substanțiale dezvoltate de CCR se regăsesc în proiectul de raport al Comisiei de la Veneția.

Este de observat că hotărârile CCR, luate în condițiile excepționale din perioada octombrie-decembrie 2024, au oferit un bun prilej Comisiei de la Veneția de a realiza o crestomație de texte și practici constituționale în materie electorală în vederea perfecționării activității curților constituționale în acest domeniu. Valoarea de expertiză și de recomandare a acesteia este indubitabilă, această preocupare a Comisiei de la Veneția fiind, în opinia noastră, adecvată noilor împrejurări ale erei informaționale, care, fără reglementări circumstanțiate și riguroase, pot afecta procesele electorale din orice țară, aspecte relevate în premieră prin hotărârile CCR pronunțate în perioada electorală la care ne referim. Ca atare, proiectul de raport are valoare prospectivă, de viitor, și își propune consolidarea competenței curților constituționale în materie electorală.

Consider că, în ceea ce privește standardele de procedibilitate, Comisia de la Veneția trebuie să realizeze o distincție între alegerile prezidențiale și alte tipuri de alegeri, astfel încât să nu fie sugerate standarde similare în situații care nu sunt analoage.

Noi suntem deschiși dialogului și colaborării cu Comisia de la Veneția în vederea clarificării tuturor aspectelor necesare într-o materie atât de importantă pentru democrația constituțională europeană, mai ales în anii care vor urma, astfel cum am făcut-o, în mod consecvent, și în anii precedenți. De altfel, ultima întâlnire pe care am avut-o cu reprezentanții Comisiei de la Veneția a fost cea din martie 2023 chiar cu președinta acestui organism, doamna Claire Bazy Malaurie, cu care am avut discuții constructive și un schimb fructuos de experiențe și bune practici în materie constituțională europeană.

În acest context, permiteți-mi să evoc și momentul întâlnirii mele, în perioada de elaborare și redactare a Constituției României din 1991, cu domnul Antonio La Pergola, primul președinte al Comisiei de la Veneția (1990–2007), care, în calitate de expert al Consiliului Europei, ne-a recomandat și ne-a susținut în introducerea instituției curții constituționale în reglementările Constituției din 1991, spunându-ne că înființarea acestei instituții va constitui „cheia statului de drept care va deschide simpatia Europei pentru România”.

Alina Matei: Cum apreciați hotărârea Curții Constituționale de anulare a alegerilor prezidențiale din perspectiva principiilor de drept internațional?

Marian Enache: Unul dintre principiile fundamentale ale dreptului internațional este cel al suveranității statului și al respectului datorat acesteia, iar sistemul electoral și organizarea alegerilor reprezintă, prin excelență, un domeniu rezervat statului și o condiție a suveranității acestuia. Constituția stabilește că suveranitatea aparține poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice și corecte, precum și prin referendum. Un proces electoral deturnat de la finalitatea sa democratică, prin proliferarea unor dezinformări la scară națională, a condus la împiedicarea statului, a autorităților publice de a organiza alegeri democratice, afectându-se, astfel, însăși capacitatea instituțională a statului. Nu trebuie să privim încălcarea principiului suveranității numai prin prisma afectării directe a autorității statului în privința protecției cetățenilor săi, ci trebuie să avem în vedere și provocările de tip hibrid existente în lume care conduc la un efect echivalent[3] și care reprezintă o amenințare informațională a regimurilor democratice, cu impact negativ asupra drepturilor și libertăților cetățenilor. Conceptele clasice ale dreptului constituțional sunt constante în știința juridică, însă provocările și amenințările la adresa funcționării statului în temeiul acestor concepte sunt într-o continuă dinamică și evoluție, care necesită o permanentă cunoaștere și aprofundare spre a nu neglija riscurile pe care le implică în raport cu suveranitatea statului.

Cu alte cuvinte, dezinformarea nu poate și nu trebuie să slăbească prerogativele autorităților de a exercita puterea publică în domeniul electoral. Dezinformarea, însă, poate influența electoratul în vederea atingerii unui anumit scop în urma votului exprimat de acesta. Vicierea procesului electoral implică intervenția legală a autorităților publice cu competențe în domeniu pentru restabilirea situației de legalitate și constituționalitate.

Curtea, în Hotărârea nr. 32/2024 (paragraful 9), menționează în mod expres și indubitabil caracterul corect al alegerilor ca fiind o expresie indispensabilă a suveranităţii şi un principiu fundamental al statului român, care stă la baza stabilirii rezultatului alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României și, ca atare, statul are obligaţia pozitivă de a asigura un proces electoral transparent în toate componentele sale pentru a garanta integritatea şi imparţialitatea alegerilor, acestea fiind premisele democraţiei constituţionale şi asigurării existenţei statului de drept. Astfel, și în optica instanței constituționale alegerile incorecte sunt un risc major în ceea ce privește însăși suveranitatea statului, care interesează nu numai statul, ci și societatea. Prin urmare, din perspectiva dreptului internațional, hotărârea CCR este nu numai corectă, ci și legitimă, fiind pronunțată în legătură cu nucleul dur al Constituției, și anume protecția suveranității statului în fața amenințărilor hibride la adresa sa. Ca atare, în aceste coordonate, curțile constituționale trebuie să fie diligente, să își exercite forța stabilizatoare în situații excepționale și să intervină ca ultima ratio în apărarea principiului constituțional al suveranității naționale, principiu care este unul fundamental, de asemenea, și în dreptul internațional, precum și pentru protejarea statului în calitatea sa de subiect de drept internațional. Astfel, în considerarea principului suveranității, sistemul constituțional național trebuie să intre în acțiune în toate componentele sale.

Alina Matei: Cum comentați declarațiile vicepreședintelui SUA, J.D. Vance, potrivit cărora alegerile din România au fost anulate „pe baza suspiciunilor fragile ale unei agenții de informații și la presiunea enormă din partea vecinilor săi continentali” și că „dacă o democrație poate fi distrusă cu câteva sute mii de dolari de publicitate digitală dintr-o țară străină, atunci nu a fost suficient de puternică de la bun început”?

Marian Enache: Cred că nu este onest să răstălmăcim prin trunchiere și alte speculații în interes electoral discursul și mesajele unui oficial de rangul vicepreședintelui SUA. Este necesar să avem în vedere acuratețea acestor mesaje și contextul general în care a fost rostit acest discurs politic de tip manifest al înaltului oficial american.

Parafrazez din discursul vicepreședintelui SUA; acesta spune, în esență, că anularea procesului electoral a fost consecința existenței unei societăți democratice slabe și nu spune că, în pronunțarea unei asemenea decizii, Curtea Constituțională a României și-ar fi încălcat competențele sale. Eu percep acest mesaj ca fiind unul transmis pentru întreaga societate europeană, în care se constată că democrația și statul de drept trebuie fortificate pentru apărarea cetățenilor și a valorilor fundamentale împărtășite la nivel internațional. În acest context, corectitudinea și transparența alegerilor sunt valori centrale ale democrației votului, la care trebuie să concure statul, cetățenii alegători, precum și candidații. Atingerea acestor exigențe se poate realiza numai prin promovarea unui dialog real, fără păreri preconcepute sine ira et studio.

Uneori suntem grăbiți să incriminăm și chiar să pedepsim, mai degrabă, decât să decelăm cauzele reale ale „fenomenului” – al alegerilor –, care este o temă foarte importantă pentru întreaga societate în vederea cunoașterii mai bine a lucrurilor în legătură cu evenimentele ce pot determina sau potența rezultatele unor alegeri într-un sens sau altul. Cunoașterea acestor cauze ne dă posibilitatea să conștientizăm la nivelul societății și să prevenim repetarea și „nebăgarea de seamă” a unor manevre și subtilități de manipulare a proceselor electorale. De aceea, cred că dezbaterea acestei probleme nu trebuie cantonată numai la cei care au participat la alegeri, candidați și votanți, ci trebuie să aibă loc la nivelul întregii societăți.

Problema anulării procesului electoral nu este o chestiune în sine a Curții Constituționale, ci a întregii societăți, pentru că ea este un indicator al modului în care funcționează democrația societății. Prin hotărârile sale, Curtea Constituțională a tras un semnal de alarmă în acest sens, prin activarea „codului roșu”, dar nu a rezolvat pe fond problema stării democrației românești, deoarece cunoașterea premiselor pentru producerea acestor efecte trebuie să reprezinte o preocupare și o responsabilitate ale întregii conștiințe sociale, nu numai ale instituțiilor statului. Această atitudine trebuie să prezinte tăria și funcționalitatea unei societăți democratice, care să-și manifeste vigilența atunci când este vorba despre conștiința sa electorală, conștiință care trebuie să fie esențialmente liberă și să se exercite în condiții corecte.

În acest sens se pronunță și oficialitățile internaționale, care ne „avertizează”, pe bună dreptate, că anularea unui proces electoral este cauzată și de faptul că nu avem o democrație și instituții puternice și consolidate care să nu permită intruziuni în sistemul politic și constituțional al țării. În urma acestor constatări pertinente, per a contrario sunt necesare atât o conștientizare la nivelul societății a riscurilor și vulnerabilităților existente, cât și măsuri și decizii eficiente ale instituțiilor specializate pentru apărarea statului de drept și a democrației funcționale, corespunzător exigențelor care rezultă din statutul României de stat membru în cadrul structurilor euroatlantice.

România trebuie să-și facă dovada mai întâi sieși și apoi partenerilor internaționali că este o țară stabilă, că opțiunea sa pentru valorile democrației occidentale este ireversibilă și că, pe această bază, este o țară respectabilă și sigură în spațiul geopolitic și strategic în care se află. În opinia mea strict personală, România este o țară importantă, care contează în toate dimensiunile ei, chiar dacă nu este clasificată ca o mare putere a lumii și, în aceste condiții, nu-și poate permite greșeli și inconsecvențe, care să creeze un recul al democrației. Este necesar ca România să transmită lumii un mesaj serios de unitate, stabilitate și verticalitate în care se poate avea încredere. Cred că această poziție a României, repet, de verticalitate, este însăși esența demnității noastre naționale pe care trebuie să ne-o păstrăm indiferent de frământările și împrejurările mereu schimbătoare ale lumii internaționale. În acest sens, constituționalitatea este doar barometrul care măsoară nivelul democrației unei societăți, iar curțile constituționale, deși au un dublu rol, și anume preventiv și sancționator, nu pot realiza numai ele însele construcția și consolidarea vieții democratice a țării.

Alina Matei: Din conținutul discursului domnului J.D. Vance rezultă că democrația românească „nu a fost suficient de puternică de la bun început”. Cum comentați acest aspect?

Marian Enache: În opinia mea, concluzia de referință a discursului domnului vicepreședinte J.D. Vance este ideea de fragilitate evocată în privința democrației pe care Curtea Constituțională tocmai a constatat-o în hotărârile sale. Consider că această stare a democrației se regăsește în însăși fragilitatea structurilor sociale de bază ale societății noastre. Din motive obiectiv-subiective, apariția unor elemente de divizare și dezintegrare socială care tind să destabilizeze organizarea statului constituțional trebuie modelate de instituțiile fundamentale ale statului român.

Dacă ne referim la democrația occidentală, aceasta reprezintă un model de civilizație care are ca fundament învățarea și educația permanentă. Însușirea valorilor democrației și exercițiul acestora presupun cunoaștere, standarde și reguli. Instituțiile sunt organice societății. Atunci când există vulnerabilități în societate, acestea se resimt și în ansamblul instituțiilor statului, care au rolul de a preveni și de a remedia dezechilibrele. Fragilitatea democrației trebuie asumată de întreaga societate pentru a putea discerne împreună cu instituțiile specializate cauzele și pentru a identifica soluțiile. O politică și o democrație sănătoase trebuie să se supună forței dreptului, și nu dreptului forței, numai așa putem vorbi despre întărirea democrației și respectarea statului de drept, despre existența unei democrații robuste, rezistente la orice factori de agresiune interni și externi.

În pofida principialității și clarității discursului vicepreședintelui SUA, unii de pe la noi au sugerat în spațiul public că acest discurs ar putea constitui o concesie, o susținere sau o preferință pentru anumiți candidați din România. Nu cred că este decent să facem astfel de „traduceri” tendențioase ale acestei declarații politice, care să fie interpretată ca un fel de „preavizare” a justiției naționale de către amatorii de chilipiruri și favorabilități.

Alina Matei: Ce reprezentare personală aveți în privința anulării alegerilor?

Marian Enache: Consider că anularea procesului electoral cu privire la alegerea Președintelui României a fost o decizie de apărare a statului român și a democrației constituționale, precum și de menținere a realizărilor pe care România le-a obținut prin eforturile tuturor românilor din țară și din diaspora de la câștigarea libertății și democrației din 1989 și până în prezent. Dacă vreți, această hotărâre a fost mai mult decât o decizie de speță, obișnuită, care a avut ca finalitate consolidarea și garantarea aspirațiilor și cuceririlor Revoluției române din decembrie 1989. Știți, România a parcurs un drum anevoios și cu sacrificii ale românilor pentru racordarea la valorile societăților libere și ar fi greșit să ne întoarcem de pe acest drum.

În cadrul competiției electorale, candidații prezintă oferte de programe pentru dezvoltarea democrației și creșterea prestigiului țării. Nu poți face, însă, propuneri care să impună reconsiderarea regimului politic al sistemului constituțional statornicit prin Constituția din 1991, fundamentat pe pluripartidism și parlamentarism, pentru a accede la funcția supremă în stat și nu poți promova o campanie de obstrucționare și de negare a activității instituțiilor statului, întrucât toate acestea sunt în coliziune cu principiul respectării Constituției, a regimului democratic și a legilor acestuia, precum și a statului de drept. În mod firesc, fiecare candidat propune obiective în condițiile și limitele ordinii constituționale. Orice democrație, și cea mai fragilă, de noviciat, se realizează prin separația puterilor în stat, afirmarea pluralismului politic, a multipartidismului, a parlamentarismului și a respectării drepturilor și libertăților fundamentale a tuturor cetățenilor. Toate acestea sunt elementele structurale ale practicării unei minime democrații. În opoziție cu acest sistem sunt regimurile totalitare, care instituie partidul-stat și democrația populară, declarând ritos că în acest tip de regim conducerea aparține poporului pentru interesele poporului. În realitate, însă, istoria a demascat această ideologie a mistificării, care, din cauza falsității sale, a căzut în desuetudine.

Alina Matei: Care au fost considerentele avute în vedere de Curtea Constituțională în privința prelungirii mandatului Președintelui României?

Marian Enache: Potrivit art. 83 alin. (2) din Constituție, Președintele României își exercită mandatul până la depunerea jurământului de către Președintele nou-ales. Astfel, în concepția Constituției, mandatele prezidențiale se exercită succesiv, neexistând întreruperi în consecutivitatea încetării și preluării mandatelor. Vacantarea funcției de Președinte al României presupune existența unui mandat în curs. De aceea, art. 97 alin. (1) din Constituție stabilește că vacanța funcției de Președinte al României intervine în caz de demisie, de demitere, de imposibilitate definitivă a exercitării atribuțiilor sau de deces. Prin urmare, vacanța funcției intervine în cazul imposibilității obiective a exercitării mandatului de către titularul său. Prin urmare, la momentul 21 decembrie 2024 nu se putea susține existența unui interregn în exercitarea puterii prezidențiale, care să conducă la o discontinuitate în consecuția mandatelor. Așadar, interimatul intervine în privința titularului mandatului prezidențial, neexistând posibilitatea existenței unui mandat prezidențial interimar. Ca atare, deși durata mandatului prezidențial este de 5 ani, acesta se exercită până la depunerea jurământului de către Președintele nou-ales. Este o măsură tranzitorie de natură să asigure continuitatea mandatelor prezidențiale, care se exercită în mod neîntrerupt. Nu se poate imagina o ipoteză fără continuitatea instituției supreme în statul român. Această soluție a asigurat și stabilitatea statului în condițiile anulării procesului electoral cu privire la alegerea Președintelui României.

Alina Matei: Au existat injoncțiuni în contextul alegerilor prezidențiale cu privire la Hotărârile Curții Constituționale nr. 2/2024 și nr. 32/2024?

Marian Enache: Am sesizat că după pronunțarea acestor hotărâri au fost lansate unele scenarii „conspiraționiste”, care au culminat cu sloganul de campanie electorală potrivit căruia „justiția se face la ordin”. De fapt, același slogan a fost îndreptat și spre soluțiile pe care le-au pronunțat instanțele judecătorești cu privire la cererile de anulare a hotărârii de anulare a procesului electoral cu privire la alegerea Președintelui României.

În exercitarea mandatului și în scopul păstrării independenței votului pentru luarea deciziilor, în condițiile mandatului care nu poate fi reînnoit, judecătorii constituționali respectă două obligații majore: prima este obligația de ingratitudine față de autoritățile care i-au desemnat și a doua este obligația de loialitate față de Constituție asumată prin jurământul de credință cu privire la respectarea ei. CCR nu este în subordinea sau sub influența partidelor politice ori a altor autorități publice și nu poate permite desfășurarea activității sale și luarea deciziilor în condiții de presiune din partea acestor instituții sau a altor vectori de presiune și influență din societate. Curtea a luat deciziile sale în condiții de deplină independență jurisdicțională.

Alina Matei: Dar cu privire la alte decizii au existat asemenea influențe?

Marian Enache: Vreau să contracarez asemenea speculații care s-au mai vehiculat ori de câte ori unele dintre deciziile Curții nu au convenit unor autorități ori persoane. În acest sens, aș evoca Decizia nr. 358/2018 cu privire la conflictul juridic de natură constituțională generat de refuzul Președintelui României de a da curs propunerii de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Decizia nr. 26/2019 cu privire la conflictul juridic de natură constituțională generat de încheierea unor protocoale de colaborare între Ministerul Public și serviciile de securitate ale statului, cauză în care am fost judecător-raportor, sau alte decizii prin care Curtea a constatat ca fiind neconstituționale un număr considerabil de legi adoptate de Parlament sau ordonanțe ale Guvernului.

În urma pronunțării acestor decizii au existat, probabil, insatisfacții ale autorităților implicate, însă soluțiile Curții au fost respectate, aspect care este un imperativ al statului de drept. Curtea Constituțională a fost echidistantă și imparțială în soluționarea cauzelor deduse competențelor ei. Și atunci am suportat în mass-media reacții negative, violență de limbaj și chiar atacuri la persoană, fiind discreditat modul în care au votat judecătorii Curții aceste soluții. Observăm aceste percepții diferite și reacții contradictorii la adresa unor decizii ale Curții ori de câte ori acestea sunt inconvenabile destinatarilor lor.

Curtea înțelege, astfel, să respingă orice atacuri imunde sau încercări de intimidare de la oricine ar proveni acestea. Ori de câte ori există asemenea intenții sau acțiuni de ingerințe în activitatea Curții, le vom denunța public.

Alina Matei: Au existat critici/acuze la adresa CCR în privința pronunțării Hotărârilor nr. 2/2024 și nr. 32/2024.

Marian Enache: În cazul în care o autoritate jurisdicțională pronunță o hotărâre care nu corespunde așteptărilor/scopurilor/dorințelor unei persoane sau ale alteia, există o reacție firească de nemulțumire. În cadrul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale această reacție a fost exacerbată și în rândul adepților candidaților. Contestarea soluției pronunțate s-a transformat într-un veritabil curent de opinie însoțit de critici și de proteste îndreptate împotriva Curții Constituționale și a instanțelor judecătorești care au soluționat cereri promovate de unii candidați. Mai mult decât atât, prin încercarea de a obține capital electoral, unii candidați au demarat o acțiune concertată de discreditare a instituțiilor și a judecătorilor din cadrul acestora. Este de la sine înțeles că orice hotărâre a instanțelor jurisdicționale poate forma obiectul unor evaluări în spirit critic și de raționalitate – nici Curtea Constituțională nu revendică o infailibilitate a propriilor decizii –, însă atitudinea unor candidați de sfidare a autorităților care au pronunțat aceste hotărâri și de incitare a publicului împotriva acestora creează un fenomen de risc la adresa stabilității instituțiilor statului român și de fragilizare a democrației, iar consecințele acestuia pot genera implicații negative cu privire la statutul României în structurile euroatlantice.

Electoratul se așteaptă ca instituțiile statului să garanteze un proces electoral corect și transparent, iar candidaților li se cere să prezinte soluții și programe consistente și viabile și să aibă pregătirea și maturitatea să conducă o țară, fapt care presupune o responsabilitate uriașă. În lipsa ofertelor și obiectivelor reale privind dezvoltarea și modernizarea României, scandalurile de campanie sunt doar substitute ale adevăratelor obiective ale unei campanii electorale având în vedere situația țării și problematica sa geopolitică.

Este o stratagemă insidioasă de campanie prin care instituțiile statului sunt identificate ca ținte, iar promovarea de programe pentru interesele electoratului este împinsă într-un plan marginal.

Alina Matei: Chiar și partidele politice au contestat hotărârile Curții Constituționale…

Marian Enache:  Nu cred că partidele în ansamblul lor au fost cele care au contestat cele două hotărâri, ci unii reprezentanți, unele aripi, grupuri de interese sau de influență din cadrul acestora. Cu tot respectul cuvenit, acești exponenți nu au înțeles exigențele statului de drept, ale democrației constituționale și ale respectării Constituției. Au urmărit mai degrabă cu obstinație mizele electorale și interesele lor restrânse. Respectarea Constituției, a statului de drept și a democrației constituționale nu este facultativă și nu trebuie confundată cu interesele conjuncturale de partid. Cei care au ricanat cu privire la hotărârile CCR ar trebui să adopte o atitudine în coordonatele democrației constituționale și să realizeze că soluțiile Curții au fost pronunțate în deplină legitimitate constituțională.

Alina Matei: Da, dar ei spun că reprezintă poporul…

Marian Enache: Fidelitatea față de voința poporului și față de țară este sacră. Cu toții respectăm acest principiu al legitimității reprezentării poporului în Parlament. Mandatul reprezentativ al celor aleși trebuie exercitat, însă, cu bună-credință, în scopul realizării intereselor fundamentale ale întregii comunității de cetățeni, nu numai ale acelei părți care i-au votat sau a partidelor politice pe care îl reprezintă, cu ignorarea interesului național. Aceasta este rigoarea și spiritul Constituției și a statului de drept, pe care nu le putem negocia sau tranzacționa după variațiile scopurilor de partid. Potrivit unui fruntaș al PNȚCD, Corneliu Coposu, principiile și valorile statului de drept nu pot fi negociate, ele trebuie aplicate.

În accepțiunea constituțională, nici grupurile politice, nici alte grupuri care promovează diverse interese în societate nu se pot identifica în integralitate cu voința generală și cu etosul unui popor, dar nici cu identitatea națională, cu specificul național, cu ființa organică a unui popor. Aceasta deoarece un popor reprezintă componenta vie a unei națiuni care, pe de o parte, s-a format în istorie și cuprinde atât generațiile trecute, cât și generațiile viitoare, iar, pe de altă parte, exprimă o comunitate culturală, etnică, istorică și politică ce nu poate fi „confiscată” de niciun grup și de nicio persoană care nu pot exercita suveranitatea în nume propriu [art. 2 alin. (2) din Constituție]. Cred că generațiile actuale nu pot fi antitetice cu aspirațiile fundamentale ale generațiilor precedente ale căror realizări reunite formează identitatea noastră națională și prefigurează orizontul spre care trebuie să ne îndreptăm. Nu este vorba numai despre o responsabilitate a momentului, ci despre una față de toate generațiile de până la noi și cele de după noi. Este vorba chiar despre responsabilitatea națiunii române, despre viitorul ei și despre dăinuirea ei în istorie. Față de aceste comandamente ale istoriei naționale nu putem adopta o conduită abdicativă sau de vendetă în urmărirea unor scopuri egoiste de grup. Partidocratia trebuie să slujească imperativele istorice ale națiunii române și proiecțiile de viitor ale acesteia, și nu să și le subordoneze pentru scopurile lor partizane.

În opinia mea, invocarea interesului poporului pentru a justifica un interes personal/de grup este o atitudine abuzivă și ipocrită, dacă nu chiar o impietate. Ideea de popor, unicul titular al suveranității naționale, impune în mod corelativ ideea unui profund respect și a unei venerații și nu poate fi amalgamată cu interesele vremelnice ale unor grupuri/persoane, indiferent de ideologiile de la care se revendică.

Alina Matei: Într-o intervenție anterioară a dvs. în cadrul unei conferințe organizate de Institutul Național al Magistraturii (2022) vorbeați despre recrudescența „ismelor”. Ce efect pot avea aceste „isme” asupra activității și deciziilor instituțiilor statului?

Marian Enache: Statul are ca fundament unitatea poporului român și solidaritatea cetățenilor săi. Statului, deci, îi incumbă obligația rezolvării intereselor generale ale societății și asigurarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor. Pentru realizarea acestui obiectiv trebuie să existe un echilibru între funcțiile și obligațiile statului și drepturile și libertățile cetățenilor care formează pactul social. În împrejurările în care această relație acumulează contradicții și dezechilibre apar riscurile atomizării intereselor, ale unor fracturi și dezintegrări politice care pot conduce la urgența luării unor măsuri legislative și guvernamentale pentru a regla incongruențele apărute în dinamica acestei relații. Pentru ca o societate să poată funcționa, ea trebuie să dezvolte atât relații de competiție, cât și relații de cooperare. Metodele necesare pentru rezolvarea acestei situații, inerente fiecărei societăți, se realizează într-un cadru democratic, în forumul Parlamentului, unde există partide politice care în cadrul multipartidismului reunesc curentele de idei din societatea românească și astfel pot avea loc dezbateri, adoptarea de legi sau de alte măsuri. De asemenea, trebuie să existe un control parlamentar deplin și eficace asupra executivului care trebuie să pună în aplicare legile adoptate de Parlament.

Pentru a păstra spiritul Constituției, nu putem lăsa să pătrundă aceste „isme” în deciziile instituțiilor statului, care au sarcina de a proteja atât minoritatea, cât și majoritatea, deoarece este îndeobște cunoscut că o societate democratică nu își poate atinge finalitățile în acești parametri. Cu toții știm că nu putem confunda forța cu exercitarea puterii care se înfăptuiește în anumite condiții și limite legale.

Alina Matei: Partidele politice parlamentare au organizat și proteste…

Marian Enache: Protestele sunt forme democratice de manifestare. Dar unele procedee propagandistice sunt forme fără fond și urmăresc persuadarea electoratului prin inducerea unor reprezentări false ale realității, convenabile autorilor lor, dar în detrimentul intereselor celorlalte părți ale societății. Aceste demersuri de a ne opune pe unii celorlalți pentru, chipurile, salvarea tuturor reprezintă o metodă specifică ideologiilor totalitariste, inacceptabile, pentru că aceste manevre de captatio benevolentiae a electoratului aplică bine-cunoscuta stratagemă divide et impera. Toate acestea sunt contrare pragmaticii și obiectivelor firești ale oricărei campanii electorale în care candidații trebuie să reconcilieze și să unească oamenii în jurul unor idei, soluții și programe care să îmbunătățească dezvoltarea țării și condițiile de viață ale cetățenilor. Atunci când sunt accentuate, scopurile partizane au condus la ură și dezbinare.

Consider că ar fi mai aproape de felul de a fi al poporului român și de valorile sale profund creștine acțiunile de reconciliere decât cele ale violenței, limbajului urii și revanșei, răspândirii de știri false, propagării scenariilor sumbre încărcate cu metaforita pericolelor iminente pentru populație privind foamea și războiul. „A distinge de partea cui este adevărul și binele, cine greșește și unde, nu este totuna cu a exalta ura și violența”.

Alina Matei: Cum totuși aceste mesaje și narative reușesc să pătrundă în cele mai profunde straturi sociale?

Marian Enache: Pe de o parte, „dezinformarea se realizează, de regulă, în cadrul general al informării”, iar, pe de altă parte, sunt utilizate vechile metode și tehnici ale propagandei de masă care își propun influențarea subliminală a alegătorilor cu informații lipsite de un suport real, care au doar un caracter pur declarativ. Într-o accepțiune, de exemplu, se consideră că „cea mai eficace minciună e cea amestecată cu adevărul. O minciună 100% e ușor depistabilă și nu convinge pe nimeni. Însă o minciună 50% e infinit mai credibilă ascunsă viclean în spatele celorlalte 50% de adevăr”. Acesta este mecanismul oricărei propagande: o minciună repetată persistent poate fi receptată în subliminalul colectiv ca un adevăr, chiar dacă, în fond, este un fals! Există și expresia bine-cunoscută „calomniază, calomniază, pentru că tot rămâne ceva”; la fel se întâmplă cu întreaga dezinformare și manipulare. Cu exagerările și înflăcărările ei inerente, orice propagandă a avut un efect superficial fascinant, dar fals în profunzimea sa.

Alina Matei: După anularea alegerilor, s-a afirmat de către unele persoane, chiar și candidați, că judecătorii Curții Constituționale ar fi dat o „lovitură de stat”…

Marian Enache: Sigur că a fost o exagerare pe un fond emoțional din partea celor nemulțumiți de hotărârea Curții. În realitate, CCR a pronunțat hotărârea în temeiul și în limitele prevederilor Constituției și în deplină legitimitate instituțională. Curtea nu a făcut altceva decât să aplice reglementările Constituției raportat la împrejurările excepționale intervenite în desfășurarea alegerilor prezidențiale. Nimic mai mult.

Paradoxal, după validarea primului tur, am primit mesaje prin care eram acuzați pentru o așa-zisă „lovitură de stat”, iar, ulterior, după anularea procesului electoral, am primit mesaje de acuzare, de asemenea, pentru o așa-zisă „lovitură de stat”. Este bine să rămânem calmi și echilibrați în fața acestor atacuri disproporționate, deoarece fiecare judecă și se exprimă după propria subiectivitate individuală, după interesele și reprezentările sale.

Alina Matei:  Într-o declarație de presă recentă, unul dintre candidați i-a amenințat pe judecătorii Curții Constituționale că vor fi judecați pentru înaltă trădare.

Marian Enache: Dar ce, suntem pe vremurile lui Ivan cel Groaznic? Statele din lumea civilizată a Europei și SUA ar trebui să conștientizeze existența unor asemenea ieșiri, tocmai pentru a fi repudiate, și să apere valorile democratice și justiția constituțională. Voturile oamenilor din orice țară nu pot fi însușite prin manipulări care încalcă legea, promisiuni înșelătoare și amenințări stupefiante de răzbunare față de instituțiile statului și față de toți cei care nu îi dau dreptate și nu se „aliniază” dorințelor cuiva. Asemenea manifestări, de „virilitate electorală”, profund antidemocratice și periculoase, mâine vor fi îndreptate împotriva oricărui cetățean care va avea curajul să i se opună și să nu devină „obligatoriu” un adept al său. Toți vor fi pedepsiți pentru nesupunere și deviaționism de la pretențiile unui candidat?! Aici nu este vorba despre persoane, așa cum s-ar înțelege la prima vedere, ci despre opoziția tranșantă dintre ideologia democratică și tendințele de tip totalitarist, care lansează ultimatumuri.

Alina Matei: Au fost aduse diferite amenințări, acuzații și alte incriminări la adresa judecătorilor Curții Constituționale. Și aici mă refer la amenințări cu moartea, cu arestări și ani grei de pușcărie.

Marian Enache: Virulența acestor acuzații a fost un fapt neobișnuit. Sunt sigur că instituțiile publice competente monitorizează aceste atacuri care depășesc sfera normală a unor critici privind hotărârile Curții.

Am resimțit această presiune, însă suntem obișnuiți cu astfel de tensiuni, pe care le-am trăit și cu prilejul pronunțării altor decizii. Chiar dacă judecătorii, prin natura activității lor, au o anduranță mai mare, totuși, nu este admisibil să se treacă de o anumită intensitate a acestor acțiuni. Vă asigur că judecătorii Curții Constituționale își exercită competențele în parametrii stabiliți de Constituție și de lege.

Totodată, dezavuăm acțiunile concertate de atac și pătrundere în instituții, manifestările agresive și vindicative cu încălcarea flagrantă a legii, a prezenței unor lideri de partide care au și pretenția să candideze prin metodele intimidării, agresivității și ale obstrucționării desfășurării activității instituțiilor și care vor să obțină soluții de la instituții prin folosirea limbajului violenței și a forței. Este un fenomen extrem de periculos pe care societatea trebuie să-l conștientizeze și să-l respingă pentru a nu se generaliza la nivelul societății, întrucât România nu trebuie să devină un „teatru al războiului tuturor împotriva tuturor cetățenilor ei”, iar puterea să nu poată fi obținută la vot de persoane care și-o doresc pentru sine cu orice preț și prin orice mijloace. Această stare de fapt și metodele folosite pot transforma societatea într-o anarhie contrară ordinii constituționale. De exemplu, în acest context, doamna europarlamentar Diana Iovanovici Șoșoacă a pătruns în mod repetat, fără drept, în spațiile de lucru ale Curții Constituționale, a declanșat scandal și tulburări inadmisibile ale activității instituției, invocând imunitatea sa „universală” în fața oricărei instituții/persoane/situații, care, în concepția dânsei, îi permite să săvârșească orice abuz și încălcări ale legilor. „Înarmată” cu un desant de parlamentari voioși ai partidului SOS – dotați cu telefoane de ultimă generație și complici ai acțiunilor principale ale șefei lor de partid –, doamna europarlamentar D. Iovanovici Șoșoacă a proferat insulte/imputații/amenințări, a recurs la acroșări și la săvârșirea unor veritabile infracțiuni împotriva judecătorilor și personalului Curții Constituționale, considerându-se mai presus de legile țării. Se ajunge, astfel, la ideea absurdă de a încălca legea în numele legii pe care o invocă abundent. Nu cred că cetățenii noștri pot accepta asemenea comportamente care se vor răsfrânge asupra fiecăruia dintre ei în situația în care votul lor ar susține asemenea persoane în funcții publice. Am constatat că cetățenii întotdeauna au fost mai chibzuiți decât cei care și-au dorit să îi conducă.

Toate acestea sunt acțiuni de incitare la nerespectarea Constituției, a legilor și la destabilizarea instituțiilor statului democrat, apropo de concluziile veridice ale vicepreședintelui SUA, care se referea la fragilitatea democrației românești concretizată, după cum observăm, în chiar demersurile unor lideri ai unor partide care se revendică a fi „democratice”. De fapt, asistăm la o simulare a democrației prin pretinse mijloace și proceduri ale democrației. În sine, acest lucru este un risc de fragilizare a democrației românești, care are ca scop preluarea puterii în stat prin invocarea dreptății poporului pentru care ei, chipurile, s-ar sacrifica, dar care, în realitate, duce la demantelarea societății românești prin aceste „trucuri electorale” lesne de înțeles pentru toată lumea.

Cu toții, instituții, candidați și alegători, trebuie să reflectăm la ce s-ar putea ajunge dacă aceste persoane care sunt dominate de un radicalism extrem ar dispune de puterea politică în stat… În realitate, observăm că asemenea conduite deliberate conduc la pervertirea în pure sloganuri sterile a valorilor dreptății, patriotismului și mândriei de a fi român, concepte generoase și care țin de sensibilitatea profundă și lăuntrică a poporului român. Aceste acțiuni demagogice și populiste demonstrează lipsa de soluții reale la problemele oamenilor și ale societății.

Alina Matei:  Domnule președinte, după aprecierea dvs., credeți că s-a schimbat lumea în care trăim?

Marian Enache: Dacă m-ați fi întrebat acum 20 de ani despre schimbarea lumii în care trăiam, aș fi fost tentat să vă spun „mentalități vechi în haine noi” sau „alte măști, aceeași scenă”. Astăzi, însă, dacă mă întrebați despre schimbarea lumii la nivel planetar, în mod inevitabil, trebuie să mă refer la complexitate și la procesul de confruntare, acomodare și coabitare a omului cu imparabila inteligență artificială, proces ale cărui evoluție și viitor nu le pot eu, ca ființă repede-trecătoare, anticipa viitorul. Aventura viitorului în universul inteligenței artificiale aparține generațiilor care vor veni după noi. Este cert, însă, că inteligența artificială revoluționează lumea.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News