Redesenări de granițe pe timp de pace, în inima Europei. Iată că este posibil, iar cauza ar putea să-i surprindă pe mulți. Este vorba despre Elveția și Italia, care au fost de acord să redeseneze granița care traversează un vârf alpin, în condițiile în care schimbările climatice au modificat frontiera definită istoric.
Cele două țări au fost de acord cu modificările din zona Matterhorn, unul dintre cei mai înalți munți din Europa, care se întinde pe regiunea Zermatt din Elveția și pe Valea Aosta din Italia. O parte din zona afectată se va afla sub Matterhorn și în apropiere de o serie de stațiuni de schi populare, informează BBC. Marile secțiuni ale frontierei elvețiano-italiene sunt determinate de crestele ghețarilor sau de zonele cu zăpadă permanentă, însă topirea ghețarilor a provocat deplasarea acestor limite naturale, ceea ce a determinat ambele țări să încerce să rectifice frontiera. Elveția a aprobat oficial vineri acordul privind modificarea, însă Italia nu a făcut încă același lucru. Aceasta vine în urma unui proiect de acord elaborat de o comisie mixtă elvețiano-italiană în mai 2023.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News