Skip to content
Energie Evenimente Știri

Elvețienii de la Alpiq s-au retras din România. Ce motive invocă

Profit.ro

Grupul elvețian Alpiq, fost beneficiar de energie ieftină de la Hidroelectrica și proaspăt învins de statul român la Tribunalul Arbitral Internațional de la Washington, într-o speță în care ceruse Ministerului Energiei despăgubiri de peste 1,8 miliarde lei, a plecat din România din cauza ”riscurilor legale și de reglementare”.

Elvețienii, cu venituri nete anuale de peste 7 miliarde franci elvețieni, operau pe piața locală prin două subsidiare, Alpiq Romindustries SRL și Alpiq Romenergie SRL, anunță Profit.ro.

Ieri, Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a retras licențele de furnizare energie electrică și gaze naturale ale Alpiq Romindustries, la solicitarea companiei.

Cealaltă subsidiară, Alpiq Romenergie, a renunțat la activitatea de furnizare de energie încă de anul trecut, licența de furnizor expirându-i în martie 2018 și nefiind reînnoită.

Alpiq Group confirmă că Alpiq Romindustries a renunțat la licențele românești. Alpiq Romindustries s-a retras de pe piața românească la finalul anului 2018 (când a depus cerere de retragere a licenței la ANRE – n.r.) din rațiuni strategice. Alpiq își concentrează activitățile pe alte piețe-cheie europene. Mediul legal și de reglementare din România implică în prezent riscuri relativ mari pentru businessul cu electricitate”, a declarat purtătoarea de cuvânt a grupului Alpiq, Sabine Labonte.

Potrivit datelor ANRE, Alpiq mai poate opera în România doar prin subsidiara cehă Alpiq Energy, care grație licenței sale de la Praga are dreptul de a participa la piețele românești de energie electrică.

Grupul Alpiq operează business-uri integrate în sectorul energetic, fiind concomitent producător, furnizor, trader și consultant în designul soluțiilor de optimizare a consumului de energie.

Elvețienii dețin mai multe active de producție, constând în hidrocentrale, termocentrale și parcuri eoliene și solare.

Ultimele date publice disponibile arată că Alpiq Romindustries a terminat anul 2017 cu pierderi de 24,33 milioane lei, la o cifră de afaceri de peste 352 milioane lei.

La 31 decembrie 2018, firma avea datorii restante la bugetele statului în sumă totală de 21,72 milioane lei.

În cazul Alpiq Romenergie, ultimul an cu cifră de afaceri semnificativă a fost 2013, când a avut rulaj de circa 1,6 milioane lei și profit net de 4,78 milioane lei.

În 2012, anul intrării în insolvență a Hidroelectrica, Alpiq Romenergie a avut cifră de afaceri de aproape 822 milioane lei și profit de 26,6 milioane lei.

În noiembrie anul trecut, statul român, prin Ministerul Energiei, a primit câștig de cauză în litigiul cu compania-mamă Alpiq AG, judecat în procedură de arbitraj la Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) de la Washington, litigiu demarat de elvețieni după rezilierea contractelor de vânzare de energie dintre compania de stat Hidroelectrica, controlată de minister, și cele două subsidiare românești ale acestora.

Ministerul Energiei a primit câștig de cauză într-un proces deschis de compania elvețiană Alpiq AG la ICSID. În această dispută, pretențiile Alpiq către Ministerul Energiei se ridicau la peste 1,8 miliarde de lei. Justiția a dovedit că este imparțială și nu pot decât să felicit echipa din Ministerul Energiei care s-a luptat pentru a obține această decizie la ICSID. Aceasta înseamnă că aproape 2 miliarde de lei rămân în România”, a declarat atunci ministrul Energiei, Anton Anton, citat într-un anunț al ministerului.

ICSID nu a publicat încă decizia luată în procedura de arbitraj. La momentul deciziei, Alpiq a anunțat că ia în calcul depunerea unei solicitări de anulare a acesteia. Acest lucru nu s-a întâmplat până în prezent.

În schimb, cei de la Alpiq au depus în decembrie 2018 o solicitare de rectificare a deciziei, aflată în prezent pe rolul Tribunalului Arbitral.

Statul român a înaintat la rândul său, luna trecută, în replică, un document cu observații asupra solicitării Alpiq.

Puteți citi mai multe AICI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *