Skip to content
Politică

Emil Boc, anunț crucial privind viitorul său politic

La Cluj se fac deja planuri pentru alegerile din 2016, iar cele două mari partide, PNL și PSD își își pregătesc oamenii care vor candida pentru funcția de primar al orașului.

În ceea ce privește PSD, situația este certă. Aurelia Cristea a anunțat oficial că va candida, iar în acest sens i s-ar fi alăturat chiar și un patener “independent” de nădejde. În privința PNL lucrurile erau incerte, având în vedere proaspăta fuziune cu PDL. Acum, însă, după ce s-a conturat conducerea noului PNL, primarul Clujului, Emil Boc, admite că este dispus să rămână să continue proiectele Clujului, cu condiția ca partidul să vrea acest lucru, informează actualdecluj.ro.

Astfel, după mai multe insistențe, edilul a oferit un răspuns jurnalistului actualdecluj.ro și a admis că nu vrea să abandoneze problemele administrației locale și că în funcție de decizia pe care o vor lua colegii săi de partid, se va conforma.

“Despre candidatura mea la Primărie vom discuta în partid și se va lua o decizie. Nu pot eu să anunț nimic înainte. Domnul Daniel Buda, domnul Alin Tișe, domnul Marius Nicoară, ei sunt liderii PNL Cluj. Eu am ajuns în conducerea partidului pentru că funcția de primar mă recomanda, conform statutului. Dar orice decizie privind candidatura mea o va lua partidul, cum spuneam”, a spus Emil Boc.

2 comentarii la “Emil Boc, anunț crucial privind viitorul său politic

  1. Astia sint de groaza .mai rai decit riia. In afara ca s-au ascuns ca lasii sub fusta PNL, nu s-a schimbat nimic. Basescu se zbenguie la televizor, Udrea
    pe facebook, Boc face planuri de viitor, Blaga videpresedinteste linga doamna aceea care numai liberala nu este. Boagiu vrea si ea, sa vedem si Videanu ce pareri are. In ce hal au ajuns astia sa distruga PNL. Si-au atins scopul ca si in cazul PNTCD. Totul a fost premeditat ca sa se termine cu partidele istorice si cozi de topor s-au gasit si securisti asemenea. Acestei doamne,Gorghiu, o sa-i faca PDL un vint, de nu o sa se mai vada.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *