Emil Boc: Fiecare partid din aria pro-europeană trebuie să vină cu un set de priorități care să poată fi făcute

Sursa foto: Emil Boc

Emil Boc, prim-vicepreședintele PNL, spune că sunt șanse ca noul Guvern al României să fie instalat până la sfârșitul anului, dar totul depinde de negocierile din zilele acestea.

Edilul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a vorbit, la ZIUA LIVE, de negocierile dintre partidele pro-europene (PSD, PNL, USR, UDMR – n.red.) privind formarea unui nou Guvern.

Zilele acestea se va ști ce se întâmplă cu noul Guvern. Parlamentul a fost convocat pe 20 decembrie. Înainte de a avea un Guvern, trebuie să avem un Parlament validat. Urmează să fie validate mandatele și fiecare parlamentar să depună jurământul. Deci procedura aceasta durează câteva zile. Apoi urmează să fie desemnat prim-ministrul. Are maximum 10 zile să vină cu echipa de guvernare. Este cam strâns acest calendar de sfârșit de an. Nu este imposibil să avem bugetul până la 31 ianuarie, dar depinde de zilele acestea și de negocieri.

Vorbim de un guvern pro-european. Aceasta este opțiunea. Cred eu că reprezintă soluția momentului. România are nevoie de aceste forțe politice să meargă împreună și arate eficiență. Fiecare partid din aria pro-europeană trebuie să vină cu un set de priorități care să poată fi făcute. Nu să promiți luna de pe cer, iar apoi să nu faci nimic din el. Să vii cu un set de măsuri care să fie acceptate de toți membri coaliției și apoi se implementează.

Nu că am votat în 2009 ca să avem 300 de parlamentari și suntem în 2024 și nu s-a îndeplinit ce s-a decis prin referendum. Este o bătaie de joc la adresa democrației. Poporul este stăpânul democrației și al parlamentarilor. Eu am organizat acel referendum, am trimis proiectul de lege la Parlament, iar coaliția care a venit după 2012 l-a aruncat la coșul de gunoi. Câte lucruri pe care le-am stabilizat în 2012 erau astăzi benefice dacă se păstrau?!

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: