Skip to content
Politică

Emil Boc, prima reacție după ce DNA a extins urmărirea penală față de Udrea

Fosta șefă a PMP, Elena Udrea, care se află în arest preventiv, a fost audiată miercuri de procurorii anticorupție, vreme de mai multe ore, în dosarul Gala Bute.

Tot ieri, DNA a decis să extindă urmărirea penală pe numele fostului ministru Udrea, pentru spălare de bani. Potrivit procurorilor, Elena Udrea ar fi transferat peste 1,5 milioane de lei, sumă obținută „prin săvârșirea infracțiunilor de corupție” către organizația PDL București, sub formă de donații.

„(…)Din probele administrate până în prezent, a rezultat că o parte din suma obținută prin săvârșirea infracțiunilor de corupție descrise anterior a fost transferată de către Breazu Tudor Liberiu și Udrea Elena Gabriela în patrimoniul organizației București a partidului din care făcea parte aceasta din urmă, sub aparența unor contracte de donație fictive, întocmite pentru a disimula originea infracțională a banilor.
Astfel, în perioada 19 iulie 2011 – 18 iulie 2012 în contabilitatea organizației au fost înregistrate 21 de contracte de donație cu o valoare totală de 1.537.200 lei. ”, potrivit DNA.

În acest context, Emil Boc, cel care deținea la vremea respectivă funcția de președinte al PDL, a transmis, potrivit stiridecluj.ro, că nu știe nimic despre aceste sume, precizând că la el veneau doar rapoartele oficiale ale partidului.

„După cum știți, este vorba despre o organizație a unei filiale, căreia nu am cum să îi cunosc situația financiară. Nu am informații în acest sens, pentru că nu cunosc situațiile financiare ale fiecărei filiale din România. Acestea se prezintă, la sfârșit de an, în rapoartele oficiale”, a declarat Emil Boc.

1 comentariu la “Emil Boc, prima reacție după ce DNA a extins urmărirea penală față de Udrea

  1. Cat de penibil poate fi acest Boc si cum vrea el sa faca pe prostui pana la capat. De fapt il si prinde postura, numai ca nu e chiar asa. Pai bine mai Boc. presupunand ca ar mai exista naivi care sa creada ce spui tu, la sfarsit de an cand singurel explici ca se aduceau rapoartele anuale, nu ti s-a parut si tie ciudat, ca mare presedinte basist al tuturor basistilor, ca apar asa, de nicaieri, 1,5 milioane de lei la cea mai vizibila filiala pe care o pastoreai ??? Uite, chiar atat de prost nu vreau sa te cred, oricat m-ai ruga !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *