Skip to content
Politică

Emil Boc, socrul lui Ponta și alți foști miniștri, vizați de un nou dosar DNA

" "

Emil Boc, socrul lui Ponta și foști miniștri, vizați de un nou dosar DNA!

Astfel, este vorba despre o disjungere care s-a făcut de procurorii anticorupție, în care a fost trimis în judecată omul de afaceri Ioan Nicolae, fiind investigate posibile fapte de corupţie, vizând foşti înalţi demnitari, printre care Emil Boc, Gheorghe Pogea, Adriean Videanu, Ilie Sârbu şi Vasile Puşcaş, potrivit Antena3 TV.

" "
" "

Potrivit procurorilor, în prima parte a anului 2009, Ioan Niculae ar fi încercat să corupă o serie de funcţionari publici şi înalţi demnitari ai statului, cu scopul de a-i convinge să promoveze o Hotărâre de Guvern, prin care să fie acordate facilităţi fiscale, privind subvenţionarea achiziţiei de îngrăşăminte chimice, cu consecinţă directă în beneficiul financiar al grupului Interagro, fapte pentru care a fost trimis în judecată.

În rechizitoriul prin care Ioan Niculae a fost trimis în judecată, procurorii DNA au dispus disjungerea cauzei „în cazul miniştrilor şi a altor funcţionari publici sau demnitari, precum şi altor persoane, implicaţi în circuitul proiectului de HG sau în demersurile pentru susţinerea actului normativ privind acordarea de subvenţii la achiziţia de îngrăşăminte din producţia internă, act normativ care ar fi fost profitabil pentru afacerile grupului Interagro şi i-ar fi adus venituri lui Ioan Niculae de câteva sute de milioane de euro”.

Totodată, procurorii DNA menţionează că pe parcusul urmăririi penale au rezultat date potrivit cărora „anumiţi miniştri, din cadrul Guvernului, au susţinut proiectul de act normativ care l-ar fi favorizat pe Ioan Niculae, patronul Interagro, şi ar fi produs prejudicii evidente României, atât pe plan european, cât şi bugetului de stat. Printre aceşti miniştri, actele de urmărire penală ( din dosarul lui I. Niculae-n.r.) i-au evidenţiat pe Emil Boc – prim ministru, Pogea Gheorghe – ministru al Finanţelor Publice şi Videanu Adrian – ministrul Economiei, care a exercitat asupra secretarului de stat Harbuz Liviu, fie anumite forme de presiuni, fie demersuri de persuadare, pentru ca acesta să găsească soluţii pentru promovarea şi adoptarea actului normativ vizat de patronul Interagro”, arată DNA în documentul citat.

Totodată și socrul lui Victor Ponta, Ilie Sârbu, ministru al Agriculturii la momentul respectiv, în legătură cu care, spun procurorii, „au rezultat date în privinţa unei posibile implicări infracţionale, atâta timp cât acest ministru, în ciuda opoziţiei funcţionarilor publici din minister, cât şi a înalţilor funcţionari reprezentanţi ai României pe lângă Comisia Europeană, a semnat proiectul de act normativ care l-ar fi favorizat pe Ioan Niculae şi a transmis respectivul document pe circuit în vederea avizării. Mai mult, în privinţa lui Ilie Sârbu au rezultat date concrete că s-ar fi întâlnit cu patronul Interagro şi că ar fi discutat problematica acestui act normativ cu alţi politicieni şi demnitari (ex. Mircea Geoană, Gheorghe Bunea Stancu)”.

1 comentariu la “Emil Boc, socrul lui Ponta și alți foști miniștri, vizați de un nou dosar DNA

  1. Nu ma asteptam ca Emil Boc sa fie acuzat de coruptie. L-am crezut un om cinsti si inca nu mi-am schimbat parerea. Ar fi cuplit pentru mine sa ma fi inselat in asteptarile de la acest om ,crescut in credinta poporului acesta chinuit de soarta si vecini hrapareti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *