Skip to content
Politică

Emil Constantinescu a bătut palma cu PSD: mutare-surpriză în politică

epochtimes.ro

Sistemul de alegere a președintelui Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului, institut condus acum de fostul președinte al României, Emil Constantinescu, se schimbă printr-o Ordonanță de Urgență.  Actul normativ a apărut joi în Monitorul Oficial, sub semnătura premierului Viorica Dăncilă, fiind contrasemnat de Emil Constantinescu.

Institutul a fost înființat prin lege în 2017, la inițiativa lui Călin Popescu Tăriceanu. Președintele institutului era ales până joi de membrii consiliului științific. Guvernul a decis prin ordonanță de urgență că, de acum încolo, președintele Institutului Levantului o să fie numit de Biroul Permanent al Senatului (unde PSD are 8 din 13 voturi), la propunerea Consiliului stiintific, dintre membrii acestuia, pentru un mandat de 5 ani, care poate fi reinnoit. De asemenea, presedinte Institutului Levantului o sa primeasca salariu de secretar de stat.

Institutul are ca obiect de activitate extinderea cercetărilor ştiinţifice asupra culturilor şi civilizaţiilor din spaţiul istoric al Levantului – Orientul Mijlociu, Nordul Africii, Balcani, Caucaz – leagănul religiilor abrahamice, al ştiinţelor, artei, culturii şi democraţiei; protejarea arealelor geologice, biologice, geografice şi arheologice reprezentative pentru patrimoniul cultural universal, de către comunităţile universitare în colaborare cu comunităţile locale, prin extinderea în această regiune a reţelelor de geoparcuri recunoscute de UNESCO; promovarea dialogului dintre popoarele din spaţiul istoric al Levantului în vederea creării unei culturi a păcii prin dialog între mediul academic, liderii religioşi şi tânăra generaţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *