Scenariul unor alegeri anticipate este privit cu scepticism de către liberali, care consideră că parlamentarii vor prefera siguranța mandatelor în locul unui nou scrutin.
„Dacă e să ne gândim la istoria postdecembristă, n-am asistat până acum la alegeri anticipate, pare puțin probabil pentru că parlamentarii în general își doresc să-și ducă mandatul la bun sfârșit, încă nu mai au siguranța mandatului pe care l-au obținut în Parlament”, a subliniat secretarul de stat Emil Dumitru, în cadrul emisiunii Puterea Știrilor.
Oficialul taxează dur ipocrizia social-democraților și le sugerează foștilor parteneri să-și asume până la capăt alianța de vot creată la moțiunea de cenzură.
„Atâta timp cât au votat o moțiune, să facă un guvern nu pro-occidental, nu pro-european (…) așa că să facă guvern cu AUR, le urez succes celor de la PSD”, a punctat invitatul, amintind totodată că ascensiunea partidului condus de George Simion ar fi fost alimentată artificial de rețeaua politică a PSD.
În opinia liberalului, decizia fostului aliat de a demite un executiv din care făcea parte activ rămâne o acțiune lipsită de logică administrativă și ghidată doar de interese financiare de grup.
„Să fii membru într-un executiv, membru în alianță și să votezi alături de AUR este de neînțeles (…), atunci domnul Grindeanu să vină cu propuneri de astea fiscale care mai de care mai năstrușnice: să reducă taxele, să fie bunăstare și dacă se poate să mai facă un fond de rezervă separat pentru baronii locali PSD”, a adăugat Emil Dumitru.
Citește și: Emil Dumitru: Un guvern tehnocrat s-ar lovi constant de blocajele din Parlament
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News







