Skip to content
Sănătate

Emilian Imbri, despre relaxarea restricțiilor: Nu mi-e frică de ce se va întâmpla în noaptea de Înviere. Noi trebuie să ne pregătim pentru viitor

b1.ro

Medicul Emilian Imbri, fost manager al Spitalului de Boli Infecțioase ”Victor Babeș” din București, a vorbit, miercuri seară, într-o intervenție telefonică în emisiunea „Dosar de Politician”, prezentată de Silviu Mânăstire pe B1 TV, despre relaxarea restricțiilor în noaptea de Înviere.

Specialistul este de părere o parte dintre români vor profita de orele în care restricția de noapte va fi ridicată.

„Cred că o parte din populație nu va ține cont în continuare de măsurile de precauție, care sunt de fapt în favoarea sănătății lor, așa cum nu au ținut cont nici până acum. O să avem o parte din populație care se va manifesta cu mai puțînă responsabilitate. Ceea ce este pozitiv, este că o mare parte din populație a început deja să înțeleagă despre ce este vorba și nu mi-e frică de ce se va întâmpla în noaptea de Înviere, a două zi, imediat. Învierea este un eveniment religios care înseamnă stat lângă familie. Tinerii vor avea aceleași obiceiuri”, a spus Imbri.

Medicul a afirmat că pandemia ar trebui să fie un moment decisiv, în care în programa școlară să fie introdusă o pregătire pentru dezastre cum este pandemia.

„Noi trebuie să ne pregătim pentru viitor. Cutremurele nu vin în fiecare an, virusul trece în fiecare an, că-i gripal, corona sau altă familie, că pandemia lovește sau nu mai pleacă, sunt repetabile, că ne vaccinăm…..Ceea ce nu facem și ar trebui să facem este să hotărâm momentul zero, acest an, acest început de scoală, în clasa I și să încep să educăm copii de ce trebuie să se ferească și să introducem o educație cetățenească, fără să-i îndopăm fără să fie o educație comunistă, ci cetățenească, care să facă distincție între drepturile individului și obligațiile cetățeanului. Dacă vom merge așa an de an, poate copiii noștri vor reuși să evite ce am pățit în acest an”, a mai declarat medicul.

 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *