Comisia Europeană a publicat, joi, Raportul intermediar din 2024 privind acţiunile climatice, care arată că emisiile nete de gaze cu efect de seră ale UE au scăzut cu 8,3% în 2023 comparativ cu anul precedent.
Potrivit unui comunica de presă al Executivului comunitar, este cea mai mare scădere anuală din ultimele decenii, cu excepţia anului 2020, când pandemia de COVID-19 a condus la reduceri ale emisiilor de 9,8%.
Emisiile nete de gaze cu efect de seră ale UE sunt în prezent cu 37% sub nivelurile din 1990, în timp ce PIB-ul a crescut cu 68% în aceeaşi perioadă, ceea ce demonstrează decuplarea continuă a emisiilor de creşterea economică. UE rămâne pe drumul cel bun în ceea ce priveşte îndeplinirea angajamentului său de a reduce emisiile cu cel puţin 55% până în 2030.
„UE este deschizătoare de drumuri în ceea ce priveşte tranziţia curată, cu încă un an de reduceri puternice ale emisiilor de gaze cu efect de seră în 2023. În prezent, UE reprezintă 6% din emisiile globale…le demonstrăm încă o dată partenerilor noştri internaţionali că este posibil să luăm măsuri în domeniul climei şi să investim în creşterea economiei noastre în acelaşi timp”, a declarat comisarul pentru politici climatice, Wopke Hoekstra.
Raportul publicat joi arată că emisiile provenite de la instalaţiile electrice şi industriale care fac obiectul schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii au înregistrat o scădere record de 16,5% în 2023. Emisiile din sectorul ETS sunt în prezent cu aproximativ 47,6% sub nivelurile din 2005 şi sunt pe cale să atingă obiectivul de diminuare cu 62% până în 2030.
În cadrul schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii, emisiile generate de producţia de energie electrică şi de încălzire au scăzut cu 24% faţă de 2022, ca urmare a creşterii surselor regenerabile de energie, în special a energiei eoliene şi solare, şi a tranziţiei de la cărbune. Emisiile generate de aviaţie au crescut cu 9,5%, continuându-şi tendinţa post-COVID.
Schema UE de comercializare a certificatelor de emisii a generat venituri de 43,6 miliarde de euro în 2023 pentru investiţii în acţiuni climatice. 7,4 miliarde euro sunt alocate Fondului pentru inovare şi Fondului pentru modernizare, restul banilor fiind direcţionaţi direct către statele membre.
Clădirile, agricultura, transportul intern, industria mică şi emisiile de deşeuri au scăzut cu aproximativ 2% în 2023. Reducerile au fost determinate de sectorul construcţiilor, care a scăzut cu aproximativ 5,5%. Emisiile din agricultură au scăzut cu 2 %, în timp ce emisiile din transporturi au scăzut cu mai puţin de 1%.
Absorbantul natural de carbon al UE a crescut cu 8,5% în 2023, inversând tendinţa descrescătoare din ultimul deceniu în sectorul exploatării terenurilor, schimbării destinaţiei terenurilor şi silviculturii. Cu toate acestea, sunt necesare eforturi suplimentare pentru îndeplinirea obiectivelor pentru 2030.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News