Skip to content
Sport

Emma Răducanu a fost desemnată personalitatea sportivă a anului în Marea Britanie

Facebook/Emma Răducanu

Jucătoarea de tenis Emma Răducanu a fost desemnată, duminică, personalitatea sportivă a anului 2021 în Marea Britanie, în tradiţionala anchetă a BBC.

Votarea a avut loc în timpul transmisiunii BBC One de duminică, de la Media City din Salford.

„Mulţumesc, este o onoare doar să fiu printre cei nominalizaţi. Sunt foarte bucuroasă de asta, am urmărit gala pentru personalitatea sportivă a anului crescând şi este o onoare să mă număr printre ultimii câştigători. Mă bucur şi pentru tenisul britanic şi că am reuşit să obţinem acest premiu… din nou! Mulţumesc tuturor fanilor şi celor care au votat, anul acesta a fost nebunesc. Energia din acest an, când am jucat la Wimbledon în faţa publicului meu de acasă, a fost ceva ce nu am mai simţit până acum. Vreau să mulţumesc şi echipei mele. Felicitări şi celorlalţi nominalizaţi, echipelor nominalizate, este un efort de echipă”, a declarat Răducanu.

Alături de Răducanu, au mai fost nominalizaţi Tom Daley, campion olimpic la sărituri în apă, boxerul Tyson Fury, care l-a învins prin KO pe americanul Deontay Wilder şi şi-a păstrat centura WBC, înotătorul Adam Peaty, campion olimpic, fotbalistul Raheem Sterling (Manchester City) şi sportiva paralimpică Dame Sarah Storey, trimplă campioană la Tokyo.

Alte premii decernate în cadrul galei includ tânărul sportiv al anului, Sky Brown, medaliată cu bronz la Tokyo, la 13 ani şi 28 de zile, în proba de skateboarding, echipa anului, naţionala Angliei, şi antrenorul anului, selecţionerul Gareth Sothgate, cel mai bun sportiv al anului (pe plan internaţional), jocheul irlandez Rachael Blackmore, şi eroul necunoscut, Sam Barlow, fondatoarea unui club de fitness şi iniţiatoarea unor proiecte de caritate.

Răducanu, 19 ani, a început acest sezon pe locul 343 mondial şi îl termină în Top 20, după două performanţe excepţionale, calificarea în optimi la Wimbledon şi câştigarea US Open, fiind prima jucătoare care obţine trofeul la un grand slam după ce a jucat în calificări, informează news.ro.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *