Skip to content
Europa

Emmanuel Macron îşi amână candidatura în alegerile prezidenţiale franceze

theintercept.com

Preşedintele francez Emmanuel Macron, aflat într-un turneu în Europa, nu-şi anunţă încă o candidatură la un al doilea mandat la Palatul Elysee, însă spune că ”va trebui să ne gândim (la acest lucru) la un moment dat”, relatează AFP.

Criza internaţională ”îmi ocupă peste jumătate din timp, chiar cea mai mare parte în ultimele zile”, le-a spus unor jurnalişti Macron, la bordul aeronavei care-l aducea la Kiev de la Moscova, cu două luni înaintea prmului tur al alegerilor prezidenţiale franceze. ”În această problemă există o tensiune suficient de puternică (…). Nu trebuie să facem lucruri intempestiv. Trebuie să le facem la momentul potrivit”, a adăugat el zâmbind.

El a făcut aceste declaraţii după ce s-a întâlnit cu omologul său rus Vladimir Putin, luni, înaintea unei întâlniri, marţi, cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, marţi, în timp ce-şi comenta eforturile diplomatice.

Prin faptul că arată că-şi privilegiază rolul de şef al diplomaţiei, Macron se plasează deasupra rivalilor săi, nevoiţi să-i aştepte intrarea în cursă. ”Nu am stări de spirit”, a insistat el, subliniind consecinţele pe care le-ar avea vea asupra altor ţări, inclusiv asupra Franţei, izbucnirea unui război între Rusia şi Ucraina.

Potrivit sursei citate de News.ro, acest turneu important ar putea fi ultimul din mandatul său de cinci ani şi se încheie marţi seara, la Berlin, unde urmează să facă bilanţul dosarului ruso-ucrainean împreună cu cancelarul german Olaf Scholz şi preşedintele polonez Andrzej Duda.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *