Skip to content
Politică

Emoții pentru regele vagoanelor Gruia Stoica

Emoții pentru regele vagoanelor Gruia Stoica.

Instanta Suprema a stabilit astăzi ultimele dezbateri în procesul în care patronul GFR are o prima condamnare la patru ani de închisoare cu executare.

Potrivit rechizitoriului, la data de 22 ianuarie 2014, Gruia Stoica, persoană care controlează GFR SA, membră a grupului Grampet, i-a promis avocatului Doru Boștină că-i va da suma de 3 milioane euro pentru ca acesta să își exercite influența pe care a lăsat să se creadă că o are asupra directorului general al CFR Marfă (funcționar public), pentru a-l determina să își încalce atribuțiile de serviciu și să-i comunice prețul oferit de societatea pe care o conduce, la licitația din 29 ianuarie 2014, așadar să divulge date confidențiale.

Acest demers avea ca scop adjudecarea de către Gruia Stoica a contractului ce făcea obiectul licitației, respectiv transport cărbune de la nivelul Complexului Energetic Oltenia.

Procurorii susțin că, în acest context, avocatul Boștină i-a promis lui Gruia Stoica faptul că va înlesni, în schimbul sumei de 3 milioane euro, aflarea ofertei de preț și va folosi pentru realizarea traficului de influență un intermediar care poate exercita influența directă asupra directorului general al CFR Marfă, potrivit realitatea.net.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *