Skip to content
Societate

Enel anunță că facturile pentru o parte dintre clienți vor întârzia până la mijlocul lunii octombrie

Enel a trimis mesaj către unii clienți că facturile vor întârzia până la mijlocul lunii octombrie, potrivit unui e-mail transmis către o parte dintre clienții companiei.

„Facturile aferente consumului de energie electrică și gaze naturale începând cu 1 septembrie vor fi emise după finalizarea integrării modificărilor în sistemul informatic, ceea ce ar putea duce la emiterea cu întârziere a acestora. Estimăm că vor ajunge la tine începând cu mijlocul lunii octombrie”, potrivit informării Enel.

Conform informațiilor Economedia, unele facturi care conțin consum pe septembrie vor întârzia circa 1-2 săptămâni, apoi se va reintra în ritmul normal.

„Noi modificări legislative au intrat în vigoare începând cu data de 1 septembrie 2022. Ele completează măsurile dedicate pieței energiei electrice și gazelor naturale prevăzute de O.U.G. nr. 27/2022, cu modificările și completările din O.U.G. 119/2022, aplicabile perioadei 1 septembrie 2022 – 31 august 2023. Pentru ca tu să regăsești pe factura ta măsurile de sprijin prevăzute prin O.U.G. 119/2022, este necesar ca noi, furnizorul tău de energie electrică și gaze naturale, să le implementăm în sistemele noastre informatice”, mai transmitea informarea trimisă de Enel.

E.ON Energie România a anunțat joi că va transmite clienților că vor primi la timp facturile pe septembrie, asta după ce marți, furnizorii au spus că că vor întârzia emiterea facturilor privind consumul pe luna septembrie, întrucât nu au avut timp să-şi adapteze softurile de emitere a facturilor. Declarația a fost făcută marți de Dana Dărăban, director executiv al Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE), citată de Agerpres.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *