Skip to content
Economie Societate

Enel primeşte finanţare europeană pentru un proiect dedicat bateriilor cu litiu-ion

news.ro

Enel X, divizia de servicii energetice avansate a grupului Enel, a anunţat, miercuri, că va fi una dintre cele 17 companii industriale care vor primi o finanţare aprobată de către Comisia Europeană, prin intermediul schemei de proiecte importante pentru interesul european comun (IPCEI), o iniţiativă paneuropeană care sprijină lanţul valoric în creştere al sectorului bateriilor din Europa, potrivit news.ro.

Proiectul propus de Enel X implică dezvoltarea de instrumente bazate pe tehnologia de învăţare automată (machine learning) pentru modelele de predicţie a defectelor şi modelarea degradării pentru viitoarele generaţii de baterii litiu-ion. Instrumentele predictive vor avea ca scop extinderea duratei de viaţă utilă a bateriilor şi creşterea siguranţei acestora, optimizând în acelaşi timp activităţile de operare şi de întreţinere. Proiectul va fi finalizat până în 2022.

„A face parte dintr-un proiect european atât de important reprezintă o recunoaştere semnificativă a eforturilor şi a expertizei noastre, prin care vom contribui la consolidarea unui lanţ valoric sustenabil, inovator şi avansat pentru baterii în Europa. Proiectul Enel X îşi propune să dezvolte un software de ultimă generaţie pentru utilizarea bateriilor, impulsionând valoarea adăugată şi contribuţia pe care acestea o pot oferi pentru a face sistemele energetice mai durabile prin promovarea integrării regenerabilelor. Prin această iniţiativă, putem ajuta la impunerea Europei ca lider digital global în segmentul bateriilor”, a spus Francesco Venturini, directorul general al Enel X.

IPCEI urmăreşte lansarea în 2017 de către Comisia Europeană a unei „Alianţe Europene pentru Baterii” şi adoptarea ulterioară a unui Plan Strategic de Acţiune pentru Baterii în mai 2018, pentru a stimula dezvoltarea unui lanţ valoric european în domeniul bateriilor, datorită rolului cheie al acestora în tranziţia energetică.

Proiectul susţine dezvoltarea de tehnologii inovatoare şi durabile pentru bateriile cu litiu-ion care durează mai mult, au timpi mai mici de încărcare, sunt mai sigure şi mai prietenoase cu mediul. În cadrul IPCEI, şapte state membre europene (Belgia, Finlanda, Franţa, Germania, Italia, Polonia şi Suedia) vor furniza în următorii ani până la 3,2 miliarde de euro pentru finanţarea întregului proiect, al cărui finalizare este preconizată pentru anul 2031.

Proiectul va implica 17 participanţi direcţi, în mare parte actori industriali, inclusiv Enel X care vor coopera strâns între ei, şi parteneri externi, precum întreprinderi mici şi mijlocii (IMM-uri) şi organizaţii publice de cercetare din toată Europa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *