Soluţia pentru menţinerea unui preţ redus al facturilor este energia nucleară, consideră ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Acesta a participat joi, la Paris, la Conferinţa internaţională „Roadmaps To New Nuclear”, organizată de Agenţia pentru Energie Nucleară în parteneriat cu Ministerul Tranziţiei Energetice din Franţa.
„Avem de rezolvat o ecuaţie cu trei variabile, aproape imposibilă: vrem energie sigură, accesibilă şi curată. Energia sigură înseamnă să nu fim la mâna unor dictatori care folosesc energia ca armă. Totodată, ne pasă de facturile pe care le primesc cetăţenii la sfârşitul fiecărei luni. Ne dorim ca acestea să fie cât mai scăzute şi cât mai stabile. De asemenea, ne pasă ca sectorul privat să aibă la dispoziţie energie la un preţ accesibil, astfel încât să îşi menţină competitivitatea. A treia variabilă, pe termen lung, este viitorul planetei noastre. Pentru România, răspunsul la această ecuaţie este energia nucleară”, a subliniat Sebastian Burduja.
Tot joi, ministrul Energiei a avut mai multe întâlniri bilaterale la OCDE, în marja evenimentului dedicat sectorului nuclear: cu miniştrii omologi din Franţa, Cehia, Slovacia, Polonia, Bulgaria, Ucraina, cu secretarul adjunct al energiei din SUA, precum şi cu directorul general al Agenţiei pentru Energie Nucleară a OCDE.
Iniţiativa NEA Roadmaps to New Nuclear îşi propune să creeze un spaţiu de dialog pentru ţările care împărtăşesc idei comune în ceea ce priveşte colaborarea internaţională între guverne şi industrie, în domeniul energiei nucleare.
Conferinţa de la Paris a reunit miniştri din peste 20 de state, având ca obiectiv dublarea şi potenţial triplarea capacităţii nucleare până în 2050, în vederea atingerii ţintelor Net Zero.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News