Engleza pe înțelesul PSD: ”Make Suceava great again” este sinonim cu subdezvoltarea și corupția

Sursa foto: Marcel Ciolacu

PSD își dă cu stângul în dreptul atunci când își asumă mesajul ”Make Suceava great again”. Și asta pentru că social-democrații nu pot face referire la un trecut glorios în Suceava din simplul motiv că el nu există.

Dimpotrivă, mandatele PSD în fruntea județului au însemnat subdezvoltare și corupție. Ultimii președinți de Consiliu Județean ai PSD, respectiv Gavril Mârza (1996-2008) și Cătălin Nechifor (2012-2016) s-au remarcat prin faptul că au pus Suceava pe harta DNA.

Ambii au fost anchetați sub acuzația că au folosit funcția de șef al CJ Suceava în interes personal, fiind suspecți de luare de mită. Totodată, în mandatele acestor lideri dezvoltarea județului a bătut pasul pe loc.

Cifrele arată că atât PIB-ul județului, cât și salariile sucevenilor au crescut nesemnificativ. De exemplu, dacă am compara mandatul lui Cătălin Nechifor și cel care a fost asigurat imediat după de Gheorghe Flutur (2016-2020), avuția și veniturile sucevenilor au crescut de trei ori mai lent și mai puțin sub conducerea PSD.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: