Episcopia Ortodoxă Română a Italiei devine cult oficial în Peninsulă. Acordul a fost semnat luni de către Alfredo Mantovano, subsecretarul Președinției Consiliului de Miniștri, și Preasfințitul Părinte Siluan, la Biroul Guvernamental de Stat din Roma.
Proiectul de lege urmează a fi prezentat Parlamentului pentru aprobare.
Ce prevede acordul
Acordul reafirmă principiile de libertate religioasă din Constituția italiană, asigurând autonomia și independența față de stat în organizarea internă a Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.
De asemenea, prevederile recunosc, totodată, efectele civile ale căsătoriilor oficiate de preoții Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, cu condiția ca aceștia să fie de cetățenie italiană, iar căsătoriile să fie transcrise în registrele de stare civilă.
Educație religioasă
Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei i se va recunoaște dreptul de a oferi educație religioasă în afara programului școlar, la cererea elevilor, familiilor acestora sau a instituțiilor școlare, facilitând astfel menținerea legăturilor cu tradițiile și credința ortodoxă.
Personalitatea juridică
Semnarea acordului înseamnă, totodată, recunoașterea personalității juridice a entităților care aparțin de Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, chiar și atunci când acestea sunt asociate cu activități educaționale, de asistență sau caritabile.
Finanțare publică
Totodată, un alt aspect esențial este extinderea sistemului de relații financiare dintre stat și confesiuni religioase către Episcopia Ortodoxă Română a Italiei. Astfel, eparhia va participa la distribuirea cotei de opt per mie din IRPEF (Imposta sul Reddito delle Persone Fisiche).
Prin aceasta, comunitățile ortodoxe românești vor beneficia de finanțare publică pentru activități religioase, educaționale și sociale.
Cât a durat procesul
Procesul de recunoaștere a Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei drept cult oficial în Peninsulă a început în 2013. Negocierile au fost sistate pentru o perioadă de timp din cauza situației politice din Italia și au fost reluate în anul 2016.
Episcopia Ortodoxă Română a Italiei a fost înființată în anul 2008, iar în prezent numără aproximativ 478 de unități pastoral-misionare, dintre care 285 au statut de parohie.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News